luni, 19 martie 2018




 ,,Deasupra fiecărei flori strălucește o stea și împrejurul fiecărei stele înmiresmează o floare. De aceea, să cauți stele în iarbă și fire de iarbă între stele.

Să contempi în fiecare floare frumusețea tuturor florilor de pe pămînt și a tuturor florilor de lumină, iubire și mireasmă negrăită a raiului, într-un curcubeu de flori de măceșe.


Am zis florilor: ,,Vorbiți-mi de Dumnezeu!”...Și florile au împodobit și înmiresmat grădina.

Să contempli floarea de măceș ca pe un rug aprins al pămîntului românesc.


Florile de măceș- ruguri aprinse de limbile de foc ale Rusaliilor.


Floarea poartă pe umeri crucea frumuseții creației lui Dumnezeu.  Creatorul a turnat în potirul  florilor frumusețe și mireasmă, gingășie și fragilitate, discreție și demnitate, tăcere și taină.

Florile răsar pe urmele pașilor lui Dumnezeu și înfloresc pretutindeni, mărturisind atotprezența Lui.  Ele sunt simbolul virtuților, icoana sufletului și  și nostalgia grădinii raiului.


Florile înfloresc chiar dacă știu că se vor ofili. Vântul le întărește, ploaia le hrănește, roua le sfințește și soarele le evidențiază frumusețea.


Cînd grindina le pune la încercare, florile tac, deoarece poartă pe umeri  crucea frumuseții creației lui Dumnezeu. Tăcerea florilor  ascunde imnele paradisului.


Ghiocelul înmiresmează prin delicatețe  și smerenie perioada Triodului și a Postului Mare, iar după Săptămâna Patimilor  se topește înlăcrimat de  glasul clopotelor de Înviere. Ghiocelul este icoana sufletului înviat de Hristos în Betania.


A semăna  în brazdele pământului  pietre de râu din care să răsară temelii,  cărămizi din care să crească ziduri și  vase de lut din care să înmiresmeze flori.


A vedea frumusețea de nespus  și a respira  mireasma de negrăit  a tuturor salcâmilor de pe pământ înfloriți în cea din urmă primăvară  și ultimă lună mai, mai înainte de A Doua Venire a Domnului.


O floare cu mireasma ei, un zbor de pasăre cu cântul ei, un răsărit sau un apus de soare, un izvor sau un munte, un nor sau un cer înstelat, un cireș sau un salcâm înflorit ar trebui să ne vorbească și să ne minuneze la fel de mult precum cuvintele Scripturii.”
                                                              


gânduri filocalice scrise de  Prea Sfințitul Episcop Daniel Partoșanul al Daciei Felix
foto Corina și Ilinca Negreanu







miercuri, 14 martie 2018

Rolul duhovnicului

Update:





Între duhovnic și confesor cred că se face o mare confuzie. În general, oamenii  de azi nu simt nevoia decât să se descarce, să facă confesiuni despre cine și ce în viața lor, și, foarte puțin, să  asculte/să ia aminte  un cuvânt,  dacă e cu putință unul de duh, adică (mai) rar din pricini lesne de înțeles și poate incomod urechilor, inimii. Deseori duhovnicul e confundat cu o jucărie psiho-afectivă,  sau o unealtă ,,de succes”, de pus bine și/cu Dumnezeu, și cu lumea. Dacă nu te aprobă în toate slăbiciunile ,,justificate” sau expectanțele subiective, nu e iscusit/inspirat..., și, pleci dezamăgit mai repede sau mai târziu de la el, căci nu a răspuns prompt și fix la așteptarea ta premeditată... Uneori tăcerea lui e un răspuns greu de suportat. Duhovnicii-duhovnici sunt foarte și tot mai greu de urmat. În consecință, dez-amăgesc ușor, pentru că nu-i așa?, ce multe știm noi despre ce trebuie ei să ne spună/să ne dreagă și să ne facă.Vagabondajul de la un duhovnic la altul  e o lucrare urâtă care de cele mai multe ori aduce mari pagube/scăderi sufletești și încercări între slujitorii duhovnicești.
 Nu e ușurătate reflexă sau tabiet  mersul la duhovnic. Întâlnirea cu el.


 Răbdare.



http://www.ascorcluj.ro/2018/03/10/a-patra-seara-duhovniceasca-pr-sabin-voda/



marți, 27 februarie 2018

,,Chiar aveam nevoie de noi pronume de gen?”



Un material cu argumente bine articulate împotriva absurdului ,,academic” și  prozelitismului secularist  despre implementarea  în conștiințele umane a unui fals- identitatea relativistă de gen- ca formă esențială de progres?! uman răspândită prin curricula educației școlare și în universități  la http://www.anacronic.ro/chiar-aveam-nevoie-de-noi-pronume-de-gen/

,,În lucrarea sa Topica, volumul 2, 101a, 15-21, Aristotel sugerează că atunci când se pune problema numirii lucrurilor așa cum sunt ele, ar trebui „să determinăm ce fel de lucruri să denumim așa cum le denumesc cei mai mulți oameni și ce să nu denumim.” Filozoful continuă spunând că în principiu „trebuie să ne folosim cuvintele pentru a denumi aceleași lucruri pe care le denumesc majoritatea oamenilor.” Și desigur, trebuie să facem așa de dragul clarității în exprimare, dar el mai zice și : „când întrebăm ce fel de lucruri sunt sau nu sunt de un fel sau altul, nu ar trebui să ne lăsăm duși de mulțime.” Și desigur, a merge cu mulțimea în hora noilor pronume de gen e curată nebunie. Exemplul lui Aristotel este: „e bine să denumim sănătos orice lucru care produce sănătate, așa cum o fac majoritatea oamenilor ; dar pentru a spune dacă obiectul din fața noastră tinde să producă sau nu sănătate, nu ar mai trebui să folosim limbajul maselor, ci pe cel al doctorului.
 Dacă aplicăm învățăturile lui Aristotel la situația prezentă, va începe oximoronic să se clarifice absurdul.Am putea spune că în vorbirea noastră de zi cu zi ar trebui să folosim sensurile pe care le înțeleg „educații, adică cei mulți”, cu excepția situațiilor în care se produce o deviere de la realitate. În acest caz, trebuie să ne luăm cuvintele de la filozofii pereni, pentru a clarifica sensul cuvintelor la care facem referință. În cazul limbajului „inclusiv de gen”, această deviere este grosolană de-a dreptul. Am folosit dintotdeauna pronumele „el” pentru masculine și „ea” pentru feminine. Cu cincizeci de ani în urmă, acesta era un lucru de la sine înțeles și foarte uzual. Astăzi însă nu mai este permis să te referi la o fată cu „ea” și la un băiat cu „el” dacă ei nu doresc acest lucru, pentru că formatorii moderni ai gândirii pretind că „genul” unei persoane e o chestiune de decizie personală și subiectivă. Această deviere inovativă la care s-au aliniat majoritățile este de fapt o ofensă împotriva naturii și realității. A numi un bărbat cu „el” și o femeie cu „ea” pe baza ADN-ului este acum în contradicție cu ideologii genului care consideră că este o ofensă adusă drepturilor individuale și civile.

Filozofii știu că sexul unei ființe umane este un accident esențial al nașterii, un artefact din substanța pusă în forma persoanei umane. Trupul acelei persoane nu este separat de forma de substanță din care emană, totul este un întreg. De fapt, trupul este manifestarea cauzei sale formale, a principiului care îl animă, a sufletului spiritualizat. Substanța de esență nu trimite doar informația asupra fiecărui aspect al trupului, ci este 100% prezentă în fiecare parte divizibilă a trupului. A fi bărbat sau femeie, un el sau o ea, în adevăr, în reprezentare ca și în realitate nu e un lucru asupra căruia oamenii ar avea vreo putere de alegere. Așadar, a numi un el ca fiind o ea, sau o ea ca fiind un el, sau a inventa o mulțime de alte pronume de gen inexistente care nu au corespondent în realitate este o iresponsabilitate intelectuală și morală.
Ideea că ar trebui să ne adresăm unei persoane așa cum dorește ea să fie numită ar putea fi o necesitate modernă ce ține de convențiile sociale și de conversația politicoasă, acolo unde primează dorința de a nu ofensa. Totuși, nu ar trebui să facem niciodată acest lucru în universități, licee sau școli pentru că prin definiție acestea sunt locuri care trebuie să țină sus adevărul ca valoare supremă. Includerea adevărului ar trebui să se practice în orice domeniu al existenței școlii, în orice exprimare și în valorile pe care le susține.


miercuri, 21 februarie 2018

Cine se ascunde? Dumnezeu sau omul?

Reîncep(deja...) serile duhovnicești din Postul Paștelui A.D. 2018.
Vă doresc tuturor un post cu seninătate și cât mai mult folos mântuitor, pnevmatic. Postul Mare, deși plin de sobrietate și de tensiune spirituală, paradoxal, lăuntric iradiază o străpungere cu sens luminos de tainică bucurie.
Poate cea mai grea lucrare a zilelor noastre a devenit rugăciunea adevărată, sinceră și străpunsă din tainița inimii. Mica noastră doză de isihasm este cea mai vizată dintre toate ,,tabieturile”curente să o pierdem...Devine tot mai anevoioasă  această îndeletnicire de concentrare și adunare în firea noastră cu Hristos în lumea de suprafață în care trăim, când totul a devenit un activism heirupist si excesiv, ba chiar un imperativ dominant și un scop în sine. Însă, nu deznădăjduim.
Post binecuvântat!


Mai multe detalii despre seara duhovnicească a Ascorului Cluj care îl are ca invitat pe binecunoscutul părinte duhovnic(și nu numai) Constantin  Sturzu de la Iași pe
http://www.ascorcluj.ro/2018/02/16/prima-seara-duhovniceasca-pr-constantin-sturzu/




miercuri, 14 februarie 2018

Minune la adormirea Cuviosului Nectarie Vitalis



Slava dată de Dumnezeu până și trupurilor adormite ale aleșilor Săi. Chiar dacă Cuviosul Vitalis a decedat de câteva zile,   trupul nu comportă rigiditatea specifică cadavrelor.  Cuviosul Nectarie Vitalis a fost un ucenic al Sfântului Nectarie de Eghina. Mai multe informații găsiți la această adresă:
http://ortodoxinfo.ro/2018/02/12/minune-la-adormirea-intru-domnul-cuviosului-nectarie-vitalis-6-februarie-2018-ucenic-al-sfantului-nectarie-de-eghina/