,,Chiar aveam nevoie de noi pronume de gen?”

Un material cu argumente bine articulate împotriva absurdului ,,academic” și  prozelitismului secularist  despre implementarea  în conștiințele umane a unui fals- identitatea relativistă de gen- ca formă esențială de progres?! uman răspândită prin curricula educației școlare și în universități  la http://www.anacronic.ro/chiar-aveam-nevoie-de-noi-pronume-de-gen/

,,În lucrarea sa Topica, volumul 2, 101a, 15-21, Aristotel sugerează că atunci când se pune problema numirii lucrurilor așa cum sunt ele, ar trebui „să determinăm ce fel de lucruri să denumim așa cum le denumesc cei mai mulți oameni și ce să nu denumim.” Filozoful continuă spunând că în principiu „trebuie să ne folosim cuvintele pentru a denumi aceleași lucruri pe care le denumesc majoritatea oamenilor.” Și desigur, trebuie să facem așa de dragul clarității în exprimare, dar el mai zice și : „când întrebăm ce fel de lucruri sunt sau nu sunt de un fel sau altul, nu ar trebui să ne lăsăm duși de mulțime.” Și desigur, a merge cu mulțimea în hora noilor pronume de gen e curată nebunie. Exemplul lui Aristotel este: „e bine să denumim sănătos orice lucru care produce sănătate, așa cum o fac majoritatea oamenilor ; dar pentru a spune dacă obiectul din fața noastră tinde să producă sau nu sănătate, nu ar mai trebui să folosim limbajul maselor, ci pe cel al doctorului.
 Dacă aplicăm învățăturile lui Aristotel la situația prezentă, va începe oximoronic să se clarifice absurdul.Am putea spune că în vorbirea noastră de zi cu zi ar trebui să folosim sensurile pe care le înțeleg „educații, adică cei mulți”, cu excepția situațiilor în care se produce o deviere de la realitate. În acest caz, trebuie să ne luăm cuvintele de la filozofii pereni, pentru a clarifica sensul cuvintelor la care facem referință. În cazul limbajului „inclusiv de gen”, această deviere este grosolană de-a dreptul. Am folosit dintotdeauna pronumele „el” pentru masculine și „ea” pentru feminine. Cu cincizeci de ani în urmă, acesta era un lucru de la sine înțeles și foarte uzual. Astăzi însă nu mai este permis să te referi la o fată cu „ea” și la un băiat cu „el” dacă ei nu doresc acest lucru, pentru că formatorii moderni ai gândirii pretind că „genul” unei persoane e o chestiune de decizie personală și subiectivă. Această deviere inovativă la care s-au aliniat majoritățile este de fapt o ofensă împotriva naturii și realității. A numi un bărbat cu „el” și o femeie cu „ea” pe baza ADN-ului este acum în contradicție cu ideologii genului care consideră că este o ofensă adusă drepturilor individuale și civile.

Filozofii știu că sexul unei ființe umane este un accident esențial al nașterii, un artefact din substanța pusă în forma persoanei umane. Trupul acelei persoane nu este separat de forma de substanță din care emană, totul este un întreg. De fapt, trupul este manifestarea cauzei sale formale, a principiului care îl animă, a sufletului spiritualizat. Substanța de esență nu trimite doar informația asupra fiecărui aspect al trupului, ci este 100% prezentă în fiecare parte divizibilă a trupului. A fi bărbat sau femeie, un el sau o ea, în adevăr, în reprezentare ca și în realitate nu e un lucru asupra căruia oamenii ar avea vreo putere de alegere. Așadar, a numi un el ca fiind o ea, sau o ea ca fiind un el, sau a inventa o mulțime de alte pronume de gen inexistente care nu au corespondent în realitate este o iresponsabilitate intelectuală și morală.

Ideea că ar trebui să ne adresăm unei persoane așa cum dorește ea să fie numită ar putea fi o necesitate modernă ce ține de convențiile sociale și de conversația politicoasă, acolo unde primează dorința de a nu ofensa. Totuși, nu ar trebui să facem niciodată acest lucru în universități, licee sau școli pentru că prin definiție acestea sunt locuri care trebuie să țină sus adevărul ca valoare supremă. Includerea adevărului ar trebui să se practice în orice domeniu al existenței școlii, în orice exprimare și în valorile pe care le susține.”