NEAMUL LUI CAIN, NEOBOSIT 

Pînă cînd veţi ucide,

pînă cînd veţi calomnia, pînă cînd,

Care va fi ultima crimă?

,, Unde este, Cain, fratele tău?

Dar ce, eu sînt păzitorul lui?”

(În Noile Spanii, piaţa somptuoasă, barocă

marmură şi argint, procesiuni,

între cazarmă şi catedrală, totdeauna ospiciul

El dorado

Încetaţi odată!)

Neam al lui Cain, neobosit 

conducător de imperii, 

ce se bucură peste măsură

de rugul de cărţi din piaţă

privindu-l, hrănindu-l,

să nu se mai ştie, să fie ceață

-încă un neam de oameni şi se va uita,

iarba e mai tenace ca sîrma ghimpată-,

pînă cînd cei biciuiţi încep să se îngraşe,

să caute prietenia călăilor

să spună cui îi întreabă:

,,N-a a fost decît o neînţelegere”

o, de n-ar mai visa,

de-ar putea porunci viselor

să nu mai cutreiere stepele,

să nu mai viscolească,

să nu mai înceapă din nou:

de acolo, de la urcarea-n vagonul de vite

zile ca şi nopţile,fără vreme

ferestrele bătute-n cuie,

peisaje fantastice bătute-n cuie la ferestre

-nesiguranţă a tatălui, nesiguranţă a mamei-,

rădăcini înnebunite de sete,

candela ochilor lupilor pîlpîind în apropiere,

sălcii ce nasc în deşert-

oameni fără chipuri

(nu-ți mai amintești chipurile,

ci numai mirosul de om

stătut

şi vocile 

din guri

străine)

,,nu vorbiți între voi!”

-le-a poruncit:

,,puteți însă urla,

dar ca fiarele!”

Încetați odată, încetați!

Pe cei vii, tinerii îi vor numai laşi

pe morţi, trădători

Încetaţi odată, încetați!

Nu, nu sîntem numai ospăţ al vicomorilor

căci

poate-n al nouălea ceas
al săvîrşirii

ne vom întoarce

va fi o zi cînd
va fi

un seceriş
al secerişului

şi neghina 
va arde

Ședea-va omul atunci și va plânge

înaintea grădinii, o flacără

despărțind lumea în două, văzută

făcându-se,

Izvorul.

ARHE

un singur lucru nu aflase 

că trupul poate să îi moară 

într-o amiază fără nume 

mâinile îi vor fi atât de grele 

încât până la frunte va fi o veșnicie 

de străbătut 

era frumos, luminând 

cu inima curată printre păsări, ape 

nu-i puteau învălui trupul, focul 

nu-l putea-mbrățișa, întunericul 

nu-i putea frânge raza privirii, veninul 

nu l-ar fi putut atinge 

el 

nu era vinovat. 

Lumea nu are decât o singură justificare: Învierea. 

*versuri D. Turcea

photomobile Corina N.