"In 1964, când N. Steinhardt iese din închisoare, tatăl său avea 87 de ani, dar nu-şi pierduse nici demnitatea, nici umorul. Scena întâlnirii din 4 august este deopotrivă revigorantă şi înduioşătoare: „Pe tata îl găsesc în stradă, aproape de casă. îl sprijină vărul, care a venit să-l scoată la plimbare şi la frizer. E mic, necrezut de mic, mult gârbovit şi face paşi mărunţei, dar umblă fără teamă şi ochii-i sunt vioi. îl iau de braţul drept fără să mă fi observat şi când întoarce capul îi cer să nu plângă.
— Să plâng, zice. Ce-s prost? Ia spune, tu ai mâncat ceva astăzi?“
,,Aflând că fiul său s-a convertit în închisoare la creştinism nu se supără, dar – cu aceeaşi luciditate şi ironie – ştie să-i tempereze entuziasmul (uneori excesiv) de după botez: „Numai să fi fost sincer, şi să-ţi dau un sfat: nu-ţi băga în cap că acum s-a zis, Dumnezeu o să se ocupe numai de tine. Nu uita că mai sunt vreo trei miliarde.”
Din “N. Steinhardt și paradoxurile libertății”/George Ardeleanu/Editura Humanitas
https://www.stiripesurse.ro/amp.php?article_id=3384007
 |
| Sursa photo:online |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.