Fotografii primite de la Romina Sopoian
Omagiu. Un mic grup clujan a făcut o călătorie ultimă în miez de ianuarie și zi de sărbătoare națională acasă la mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu, cum s-a mai întâmplat de câteva ori și unde au găsit întotdeauna o casă- o extensie a inimii sale largi, calde și primitoare. O vorbă bună, sfaturi cuvincioase și dragoste. Nu orice dragoste. Limpezimi. De fiecare dată la plecare Doamna Aspazia cobora petrecându-i până în fața locuinței sale.
I-a primit și de această dată, tot așa...Ultima dată. Dar în tăcere. Apoi, a plecat ea, petrecută, într-o lungă și veșnică călătorie. Ca un Paște perpetuu, cu cei drepți alături. Cu cerul și fruntea senine...
Drum luminat!
Veșnica ei pomenire!
,,Ne-am bucurat ca am ajuns sa o vedem pe doamna Aspazia chiar la timp, nu cu mult inainte de a o duce din cadrul atat de cunoscut, in care ne-a vorbit cu mai putin de un an in urma.
Maicile care erau acolo ne-au povestit despre ultimele ei zile de viata, despre luptele (trupesti, dar mai ales duhovnicesti) dinainte de moarte, dar si despre modul in care si-a pregatit chiar si inmormantarea. De exemplu, doamna Aspazia si-a dorit sa fie imbracata in port popular si sa se imparta cruciulite alese de dansa celor care urmau sa vina sa o vada.
Doamna in varsta care plange langa sicriu a fost prietena doamnei Aspazia timp de 83 de ani. Se stiu de la 11 ani, cand au fost deportate impreuna din Basarabia. Am inteles ca se numeste Tatiana.
Ar mai fi si altele de povestit, dar poate reusesc maine sa va mai scriu.”(R. S)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.