cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
La Nea Makri/ foto Ilinca Negreanu

duminică, 1 decembrie 2013

La Mulți ani, România!

În fiecare zi străbat  un câmp, de fapt e o scurtătură între casă și atelier, într-un cartier de  periferie, printre șantiere cu blocuri în construcție, gunoaie, paragini, drumuri năclăind de noroaie când plouă, oameni de felurite soiuri și câini, unde, constat în fiecare zi  cum peste noapte gunoaiele aruncate se înmulțesc.Nicidecum nu se împuținează, după speranța mea tot mai anemică că poate-poate, într-o zi...Mă întreb retoric ce se întâmplă cu ,,cetățenii” acestei nații că au devenit atât de ,,pasionali"  și pasionați să își arunce cu atâta sete mizeria  chiar în fața locuinței/locuirii lor. Parcă un delir straniu a pus stăpânire peste  mulți ,,confrați”, un mod nevrotic de  azvârlire  a gunoiului(privat) în spațiul comun/public, sau pe tarlaua altcuiva. Să fie evident!Să fie cât mai urât între noi! Cât mai mult gunoi la vedere!Și cât mai dezgustător! Ca și cum, suntem într-o competiție națională a urâțirii, autodistrugerii și degradării.
Dimineața îmi place să văd cum  roua bogată îmi spală încălțările în timp ce calc iarba pământului reavăn.  Apoi, vin pasajele acelea, imposibil de ocolit,  în care imaginile  preluate și prelucrate de retină stârnesc senzațiile vegetative,  greața, resimțită mai  întâi în cerul gurii cu efecte rapide în stomac, apoi,  la inimă, când văd   pampersi umezi  întinși pe iarbă, trași poate de câini și de vânt, ciorapi zănateci,  tot felul obiecte personale stricate,  de materiale și rebuturi de șantier sau de gospodărie de apartament.Te miri ce poate absenta în acest  ansamblu/habitat... ca să înțelegi starea   tot mai alterată și dezintegrată a României la scară mică. Un peisaj dezolant,  oglinda conștiinței în locul și locuirea comună. Românească. Iarba e nevoită să facă față carenței  bunului simț.
De pildă, în fața blocului,  văd zilnic  cum se întâlnesc tinere mămici scoțându-și bebelașii  la ora amiezii,  în grupuri  zgomotoase, căutând locurile unde cât de cât  mai pot  adăsta la sueta obișnuită, asta  în timp ce-și ,,supraveghează” copiii, iar  după ce pleacă, rămâne urma animatei întâlniri puzderia de chiștoace împrăștiate sau alte resturi... pe mâine...

Ce pot să le doresc românilor, de ziua lor, ca să pot să le spun din inimă ,,La mulți ani!”?  Gesturi mici! Să fim mai atenți și  cu natura, să începem de aici!Să nu mai disprețuim nimic din ce e al tuturor, că uneori  o facem cu indiferența  noastră prin lipsa de atitudine, dacă nu cu fapta. Să nu ne mai batem joc de pământ cu tot ce-i al lui- darul lui Dumnezeu, de alții, de noi înșine,  contribuabili   la urâțirea noastră, a țării... Țară care  începe chiar din pragul casei fiecăruia! Țară, care, s-ar cădea să fie precum o icoană sfântă, tuturor!



Ion Andreescu-Iarna