cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

Charalambos Epaminonda


miercuri, 27 octombrie 2010

In memoriam: Părintele Teofil Părăian

Pe 29 octombrie se împlinește 1 an de trecerea la cele veșnice a Părintelui Teofil Părăianu.
Veșnica lui pomenire!











4 comentarii:

  1. Să-l pomenească Dumnezeu întru Împărăţia Lui! Iar pe Părinte să-l rugăm să se roage pentru noi, păcătoşii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe părintele Teofil Părăian l-am cunoscut prin 1993. Eram un grup de studenți ascoriști și colindam mănăstirile. Au urmat conferințele. Îmi par păgubite generațiile studenților de azi de cuvîntul și prezența unui părinte de-o consistență duhovniceacă, aprofundare filocalică și deschidere spre cultură așa cum era Preacuvioșia Sa. În ultimii ani i se resimțea oboseala și vîrsta la conferințe. Cu toate acestea părintele era de neînlocuit. Mă simt vinovată față de dînsul pentru că atît eu căt și părintele meu Ciprian,copleșiți de probleme am traversat o perioadă grea și ostenitoare de construcții, programul liturgic al părintelui ne-a ,,imobilizat” și am stat mai departe de dînsul. N-am știut nici că e grav bolnav la spital în Cluj decît cu vreo trei zile înainte de moarte. Iar cînd au mers părintele diacon împreună cu părintele(soțul meu)să îl caute la spital, doctorul aflat de gardă le-a sugerat insistent că dacă îl iubesc și țin la părinte mai bine să îl lase să se odihnească. Era extenuat de durerile ce le avea cu precădere noaptea și mai ales din pricină că nu putea respira. Cu toate că oboseala cuvintelor și vizitelor îl sfîrsea am aflat mai apoi că îi primea pe toți cu drag. Noi n-am insistat. Și nu îmi pare rău. În dimineața zilei cînd s-a săvîrșit a fost ca o chemare în duh pentru noi. Am ajuns la capela spitalului unde era așezat în sicriu, nu era lume iar părintele ne-a primit în tăcere...O clipă n-am avut senzația că e mort cît am stat acolo. Era zîmbitor, cald la propriu și la figurat. Un tată care ne primea lîngă el și ne odihnea. I-am spus în gînd toate ale noastre și am toată credința că ne-a înțeles, că ne-a iertat. A fost o slujbă de pomenire minunată. Oameni tot mai mulți intrau și rămîneau lîngă el.A durat vreo două ore și ceva pînă a plecat spre mănăstirea căreia i-a fost fidel o viață întreagă. În urma lui au rămas frunzele arămii de arțar împrăștiate în curtea mare a spitalului, oameni și preoți tăcuți, o mireasmă de toamnă dulce amară.

    L-a dînsul m-am spovedit și mi-a dezlegat păcatele tinereților. N-am să uit niciodată puterea mîinilor lui puse peste patrafir, care-mi străngeau capul cum nimeni altcineva n-o mai făcuse în timpul rugăciunilor de dezlegare a păcatelor spovedite. La Sîmbăta. Era chiar o despovărare. După împărtășanie două zile am simțit o căldură în inimă. A fost ceva ce nu s-a mai repetat. Era un duhovnic de o mare intransigență și nu agrea excesele. Nu prea puteai să mergi la Sfinția sa cu același păcat de mai multe ori, sau să ,,negociezi” cu Dumnezeu prin el.Știa cum să spună lucruri grave și serioase, cu mult har și umor,punctat, fără vorbă lungă,astfel încît să nu învîrtoșeze inima nimănui și să plece tot omul mîngîiat.

    RăspundețiȘtergere
  3. zambiti mereu si bucurati-va si de o firimitura,de orice din ceea ce ne inconjoara ca niciodata nu stim ce ne asteapta... http://www.nistea.com/boca_ziceri.htm

    RăspundețiȘtergere
  4. Fara acest cuvant de suflet nu as fi eu , traiesc incercand schimarea in fiecare zi si vad un nou inceput invatand de la parintii nostri buni.

    RăspundețiȘtergere