Ultima oară la Cluj Napoca

La ora la care scriu, Părintele Teofil e pe drumul de întoarcere spre mănăstire. Poate se va mai opri prin sate sau oraşe pentru un ultim rămas bun.

A fost internat la Spitalul Militar după care ieri a fost mutat la Spitalul Municipal Clujana.Părea că e puţin mai bine decît în zilele antecedente şi s-a încercat să i se facă o intubare. Pentru asta a fost anesteziat cu acordul său apoi, nu s-a mai trezit... A suferit în urma unor complicaţii pulmonare.

A glumit pînă în ultimul moment, s-a purtat exemplar cu personalul medical deşi avea dureri insuportabile. A primit cu bucurie pe oricine a venit la dînsul să-l mai vadă pe patul de spital. Zîmbitor, le-a spus mai multor vizitatori dragi: ,,Măi, nu e uşor să mori..."

Azi dimineaţă cerul era senin după griul care de cîteva zile devenise apăsător. În capela spitalului, Părintele era aşezat în sicriu. M-am apropiat, era real, frumos, zîmbitor, senin, cu pielea albă ca laptele pe faţă şi pe mîini, doar urmele acelor medicale creaseră pete vineţii pe alocuri. Mîna era deosebit de moale, fără răceala aceea tipică trupurilor neînsufleţite. A început slujba de pomenire, rugăciuni, citiri din Sf. Evanghelie şi ,,Hristos a înviat!". De la cîţiva oameni strînşi iniţial, capela a început să se umple uşor, uşor, de oameni ce veneau în continuu să-i aducă un ultim omagiu şi cinstire, aşa, în grabă, de cum auziseră. Şi parcă nimeni nu voia să plece de lîngă dînsul, pînă cînd a plecat Cuvioşia sa....

Primul gînd ce l-am avut atunci cînd Adina C. la 2 noaptea mi-a dat mesajul cu ,,a murit Părintele", după ce tot ea cu cîteva ore bune ne transmitea că Părintele e mai bine, primul gînd a fost părerea de rău, apoi ,,S-a sfîrşit, acum Părintele chiar vede!"

Sîmbătă 31 octombrie 2009, ora 12, la Sf. Mănăstire Sîmbăta de Sus, va avea loc ceremonia de îngropare.

Îmi rămîn în minte toate conferinţele sale tonice, vitalitatea, bucuria, dragostea...şi mi-e dor de pe acum de ele...

Mulţumesc, Părinte Teofil, pentru toate!

Părintele Teofil şi-a păstrat nota de umor salvator(niciodată ironic), des întîlnită şi la Părintele N. Steinhardt, în contrast cu starea sa trupească gravă, pînă la final . Înainte de a i se face anestezia a mai spus celor de faţă:,,Ştiţi bancul ăla cu omul care-o murit şi o ajuns la porţile raiului? O bătut la porţi şi pînă să iasă Sf. Petru nu mai era nimeni. Sf. Petru o întrebat dacă o fost cineva şi îngerii i-o zîs că, o fost un om, da l-o luat iară înapoi la reanimare. Apoi, cu mine, să nu faceţi tot aşa!.."

Veşnică fie pomenirea sa!

In memoriam

Îmi cer scuze pentru neclaritatea fotografiilor, nu mi-am dat seama cît de tare îmi tremura mîna iar aparatul meu are şi o defecţiune la dată.