Numitorul comun: moartea

Vă mărturisesc că vernisajul expoziţiei despre victimele comunismului m-a mişcat foarte tare. Cînd am ajuns acasă nu mai am fost bună de nimic.

Ea cuprinde fotografii făcute în timpul deshumării prin metode arheologice în urma solicitarilor venite din partea rudelor ori a urmaşilor celor morţi şi obiecte găsite asupra celor împuşcaţi. Sunt 16 persoane executate de obicei prin împuşcare, îngropate la margini de pădure, pe dealuri, în gropi individuale(Glodghileşti, Satu Mare, Băieşti, Sălciua, Cîmpeni) sau gropi comune(Nepos, Hălmăsău). Detalii despre crimele făptuite sunt pe http://www.crimelecomunismului.ro şi www.iiccr.ro .

Nu credeam că nişte nasturi banali, un briceag, o scrisoare păstrată aproape impecabil adresată fiului, nişte tălpi de bocanci, fragmente ale unui suman, sau diverse alte obiecte aflate în momentul morţii asupra lor creează un aşa impact emoţional. Persoană extrem de sensibilă, Marius Oprea, coordonatorul expoziţiei, povestea că în momentul în care a dezgropat opincile uneia dintre victime, găsind ascunse în ele o lingură şi o furculiţă(persoana era partizană), n-a mai putut să se abţină, ca o decompensare, s-a aşezat lîngă groapă şi a plâns. Deshumările, în sine, sunt foarte dificile ca depăşiri ale unor praguri psihologice; fiecare membru al echipei coordonate a avut probleme în acest sens.

Apogeul vernisajului expoziţiei a fost momentul cînd s-a dat cuvîntul rudelor. Nu puteai să te abţii să nu plângi. Copiii, deveniţi acum oameni în vîrstă, povesteau despre viaţa lor hăituită de Securitate precum şi de colaboratorii(informatorii) acesteia chiar şi după moartea celor urmăriţi din familia lor. Am şi acum în urechi cuvintele rostite printre lacrimi:,,După ce l-au omorît pe tata, am fost tare de tăt năcăjîţi, abia am trăit, n-am putut face şcoală. Vai de viaţa noastră! Aşa o fost toată viaţa noastră, grea, foarte grea”.Sau ce spunea o doamnă, fiica unei victime:,,După ce l-au omorît pe tata, pe noi ne-o luat şi ne-o dus în alt sat, ne-o urmărit tot timpu, nu vă pot spune ce frică şi teroare era pe noi cînd vedeam pe uliţă un poliţist sau se oprea vreo maşină în dreptul casei. Nu doresc la nimeni să treacă prin ce am trecut noi”.

A făcut o treabă deosebită domnul Marius Oprea (am înţeles că e arheolog de profesie şi treaba lui nu e să dezgroape morţi). Ne-a povestit ce greutăţi a întâmpinat ca să realizeze această expoziţie, o probă veridică despre statul criminal, care a ucis şi a ucis, pe parcursul întregului regim. O poate numi şi altfel:,,Poporul din groapă” (oare cîţi oameni au fost lichidaţi pentru că au dorit să îşi apere libertatea şi încă aşteaptă să îi aflăm?).

Instituţiile statului actual nu l-au ajutat deloc, din contră, un asemenea Institut de Investigare a Crimelor Comunismului în România este socotit ca fiind bugetofag. Am înţeles că acelaşi avocat Iacob care se ocupă de crimele comunismului, se ocupă şi de cazul(celebru) Elodiei pentru care s-au cheltuit vreo 3 miliarde şi jumătate de lei. Aici nu au fost bani, au fost mai interesaţi nemţii să investească în recuperarea memoriei neamului românesc din anii regimului de dictatură. Justiţia română n-a mişcat mai nimic, 20 de ani. Statul actual e prea puţin interesat, dacă nu, chiar complice prin dezinteres şi acoperire, statului comunist criminal. Chiar relata Marius Oprea cum rămăsese cu trei persoane deshumate care în acte figurau ca fiind moarte la Aiud şi nimeni nu vroia să facă lumină în acest caz. Nimeni nu-şi asuma nimic. Sau nu ştiau ce e de făcut. I se sugerase că mai bine rămînea cum a fost, ce tot mai complică lucrurile? O mentalitate afectată de ideologia comunistă mai bîntuie, dacă nu e chiar aşezată în puncte importante de decizie. ,,Comunismul n-a dispărut din ţara noastră, el s-a privatizat”.