Icoana Noilor Martiri ai Pămîntului Românesc

Un articol foarte frumos preluat de pe blogul domnului Răzvan Codrescu căruia îi mulţumesc pentru îngăduinţa sa de a-l posta şi eu aici.

Dacă ochiul nostru e curat, nici mintea noastră nu va răstălmăci nimic din cele scrise de domnia sa.

Îmi pare rău că icoana Noilor Martiri Români nu am putut să o vizualizez clar, la nivelul detaliilor. Presupun, şi aici îmi iau marja de eroare, că icoana combină în mod fericit temele altor două icoane:

1).Scara Drepţilor-numai că aici asceţii monahi sunt înlocuiţi de martirii şi mărturisitorii din închisori. Ei urcă şi duc lui Hristos paharul propriei lor jertfe cu sîngele lor curat care strigă către Dumnezeu şi le spală haina botezului (îi vedem îmbrăcaţi în haine albe aşa cum îi descrie Apocalipsa, au curajul să se boteze cu botezul lui Hristos, al jertfei de sine). Scara este simbolizată de conturul ţării întregi care devine scară(suiş) spre Hristos. 2). Icoana Judecăţii de Apoi, numai că aici casetele laterale care închipuiau frigul, întunericul cel mai dinafară, tartarul, focul cel veşnic, scrîşnirea dinţilor şi viermele neadormit sunt înlocuite de iadul trăit pe pămînt sub călcîiul balaurului dezlegat din adîncuri:minele, zarca, anchetele,torturile, celulele sufocante, spitalele penitenciarelor, canalul morţii, iadul de la Piteşti. Deşi martirii închisorilor au trăit pe pămînt parte din ura şi chinul iadului, au simţit încă de pe acum şi de aici cercetarea şi dragostea lui Dumnezeu. Iar dincolo primesc viaţa veşnică, Împărăţia. Domnul Hristos-vedem în icoană, aşteptîndu-i, binecuvîntîndu-i şi îmbărbătîndu-i din mijlocul Bisericii Biruitoare a Tuturor Sfinţilor Români. Ei au văzut din veacul acesta pe Hristos în Slavă, cum Îl arată icoana de faţă, aşa cum L-a văzut şi primul martir Sf. Stefan cînd a dat mărturie fără teamă în faţa Sinedriului.Prinşi în conturul ţării, trei îngeri ajută pe cei de pe drumul calvarului şi urcă neîncetat la Dumnezeu cupele pline de sînge ale jertfei acestora şi ale întregii ţări. În afara graniţelor ţării puterea diavolului închipuită de balaurul cu şapte capete, de urs sau de leu, sfîşie neîncetat din trupul martirilor şi al ţării. Însuşi satana dezlegat de răutatea lumii spumegă de furie încercînd să-şi pună în aplicare planurile.

Corina Negreanu

coperta albumului

În timp ce noi ne înfruntăm steril pe bloguri şi oferim lumii largi imaginea stînjenitoare a unei Ortodoxii româneşti dezbinate în sine, primitive şi clevetitoare, incapabile şi să-şi unească într-un duh viii, şi să-şi cinstească în mod cuviincios morţii, prefăcînd zestrea de sfinţenie a neamului într-o răfuială între “găşti” şi într-o miză a trufiilor ulcerate, iată că obştea Sfintei Mănăstiri Diaconeşti continuă să lucreze cu har, temeinicie şi discreţie la adevărata cinstire şi înviere publică a memoriei martirilor de la Aiud şi din toate temniţele comuniste din România.
După ce în anii anteriori, în afară de alte realizări mai mărunte, a îngrijit exemplar două volume de memorii ale lui Ioan Ianolide şi unul al părintelui Gheorghe Calciu, iar în toamna trecută a scos splendidul album-documentar fotografic Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor româneşti, obştea de la Diaconeşti ne oferă în vara aceasta, în excepţionale condiţii grafice, albumul iconografic Icoana Noilor Martiri ai Pămîntului Românesc (alcătuit din detalii mărite ale icoanei şi din extrase corelative din memorialistica şi poezia închisorilor).

Icoana întreagă

Marea icoană care dă titlul albumului a fost realizată, în decurs de mai mulţi ani, în atelierul de pictură al mănăstirii, iar vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu (1925-2006), care a avut cu Diaconeştiul o relaţie sufletească şi duhovnicească aparte, mai ales în ultimul său an de viaţă pămîntească, n-a închis ochii fără bucuria de a contempla îndelung viitoarea icoană în stadiu de schiţă, vorbind cu emoţie pe marginea ei, atît cu maicile, cît şi cu părintele duhovnic Amfilohie.
Îmbinare unică de har, meşteşug şi evlavie dreptmăritoare, Icoana Noilor Martiri concepută şi pictată la Diaconeşti este, fără nici o îndoială, cea mai importantă şi mai desăvîrşită realizare artistic-religioasă din plastica românească a ultimelor decenii.

Supliciile de la Aiud

Ea rămîne, pe de altă parte, o pildă impresionantă de cinstire ortodoxă a trecutului nostru recent, iar în faţa acestui adevărat monument iconic al rîvnei mărturisitoare eu unul simt nevoia să mă smeresc admirativ şi să-mi cer public iertare pentru puţina mea vrednicie şi pentru neînţeleapta risipă în cuvinte acolo unde singure faptele s-ar cuveni să fie măsură.
Lucrarea Diaconeştilor, în ansamblul ei, nu-i doar un ales dar duhovnicesc sau artistic, ci şi o mare lecţie pentru noi toţi, un apel tăcut la o învrednicire cu care am rămas datori şi în lipsa căreia nimic nu se leagă şi nu rodeşte.

Părintele Calciu în atelierul de la Diaconeşti,

pe vremea cînd icoana era numai o schiţă (2006, toamna)

Mă rog lui Dumnezeu şi Sfintei Sale Maici, ca şi Sfinţilor noştri mai vechi sau mai noi, să ne unească pe toţi în duhul veghetor şi lucrător al Diaconeştilor. Din ceasul acesta întorc spatele vrajbei şi las “căpuşele Ortodoxiei” – care şi cîte or fi ele de fapt – judecăţii lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Neamului, mijlocitori în strălumina de Sus ca pămîntul să ne mai rabde şi Cerul să ne mai rămînă deschis.
Lăudat să fie Dumnezeu, în toate şi pentru toate!

Răzvan CODRESCU