A treia seară duhovnicească

http://www.ascorcluj.ro/2016/03/28/a-treia-seara-duhovniceasca-preasfintitul-macarie-2/

Discursul Doamnei Ana Blandiana la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa/ Universitatea Babeș-Bolyai/ martie 2016

Zâmbetul clar, limpede si senin precum felul în care spune lucrurilor pe nume...
 Ana Blandiana (preluare de pe internet)

„Nu putem să nu recunoaştem că cel de-al treilea mileniu a început mai curând catastrofic. Abia începuseră să se estompeze ecourile nazismului şi comunismului, cele două atât de ruşinoase nebunii ale secolului al XX-lea, că o altă absurditate şi mai totală, terorismul, a inaugurat noul secol printr-o crimă fără precedent în istoria umanităţii, distrugerea turnurilor gemene. Zecile de atentate cu sutele sau miile lor de morţi nu reprezintă nici pe departe un pericol comparabil cu cel al înaintării lente şi insidioase a milioane de emigranţi ferm hotărâţi să nu se integreze şi care vor dizolva, din interior, cultura şi mentalităţile Europei secolului al XXI-lea, înlocuindu-le cu imperativele unor convingeri de tip medieval. Mai periculos decât terorismul pentru definiţia şi supravieţuirea Europei este bagajul spiritual şi cultural pe care îl aduc noii veniţi şi care, prin aplicarea libertăţilor europene şi prin dezechilibrul demografic fără speranţă dintre băştinaşi şi emigranţi, vor înlocui cultura şi spiritualitatea europeană.”

,,Este evident că în implacabila ciocnire a civilizațiilor, Europa pierde văzând cu ochii, nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credință. Nu numai credința în Dumnezeu, ci pur și simplu credința de a crede în ceva (...) Mai periculos decât terorismul pentru definiția și supraviețuirea Europei este bagajul spiritual și cultural pe care îl aduc noii veniți și care, prin aplicarea libertăților europene și prin dezechilibrul demografic fără speranță dintre băștinași și emigranți, vor înlocui cultura și spiritualitatea europeană.”

Merită citită Cuvântarea domniei sale rostită în Aulă :
http://s3-eu-central-1.amazonaws.com/pressone/wp-content/uploads/2016/03/24175425/Discursul-Anei-Blandiana-de-acceptare-a-DHC-UBB-Cluj.pdf

Două evenimente

Seară duhovnicească -24 martie, ora 20

Manifest pentru viață ca dar dumnezeiesc-26 martie, ora 11,30

http://www.ascorcluj.ro/2016/03/19/marsul-pentru-viata-2016/

Ierusalim/foto C.N.

Epistrofh

Credința și cultura azi.Cunoașterea prin simțuri.(04 01 2016)

Prima seară duhovnicească organizată de ASCOR CLUJ în Postul Mare

http://www.ascorcluj.ro/2016/03/14/prima-seara-duhovniceasca-ips-parinte-andrei-pr-teofil-roman-2/

Daniel Turcea(vol. Iubire. Înțelepciune fără sfârșit)

Drumul


I

Lentile-n lentile cum ne absorb, ne cheamă în
semnele descrise-n parabole grădini
parabole deșerturi, încet-călătorii
cum pelerinii sunt frunza sau fructa, profetic
                                          prin statele tulpinii
(Șerpii Boua, Neutrinii)
Epifania arde! Nu-i gând în Slava Sa!
Iubire, doar Iubire,
se dovedește acolo. Privește Fața Sa!
Acolo-i pretutindeni
E arta de-a vedea
izvor curat în piatră
țâșnind atingi
din slavă
cu plângerea înceată în rugă
                        O, lume se descrie!
am și uitat, ne doare


II


deodată în lumină
ființele explozii
în slavă
mulțimi de ere-n străvezime
(ci timpul șlefuit în har, privește-l Taină)

visam
cum un lotus ne poartă, cum așezați plutim
prin apa sa, cum înțelept, fireasca gândire
despre seară, a noastră-n lumina
sa, o poartă
cu fiecare gest al vâslei răvășind
în muzica atât de apropiată
    a astrului pe care îl descrie!
O, Evidență a lumii, poezie!



III

dar mai frumoasă ziua-n care spune
apropie-te, vino din nou, nimic
nu s-a stricat în risipire, iată
adevărată viața ta. Începe
dintotdeauna, orbule, era

(erau după-amieze, salcâmi și dimineți
erau săli. Măsură, ritm, proporție,
o ceață sfâșiată-n carne, am ajuns
aproape temător de bucurie

odată s-a aprins
atunci, exact. Ce timp imens era între secunde!
În golul dintre litere-am trăit
seara din nou, dar numărată în silabe

Conduși de postulate, gândiți și demonstrați
de sângele-n cadență. Am fost
vom fi curați și clari
căci o sentință se lansează-n  aer
ca un paianjen versul de mătase
noi știm în sânge fulgerarea Sa)

încuiat adâncul pecetluit
cu numele Tău cel înfricoșat și slăvit
(A spus despre toate întâmplările
odată, de mult, un rege, Manase)

Iată-mă
părăsit, am
ochi și aș plânge, mi-e dor
unde e calea întoarcerii?
a câta ușe din ce colorat coridor?
sunt același, același, dar oricum
memoriei i-am aprins, căutând, răscolindu-te, rug

Sunt același, același, redă-mă
rogu-te
drumului

IV
El e pretutindeni și deodată
toate sunt în toate, am spus
dar pentru a trăi(sau a scrie)
    o seară-n lumină se lasă


de-aceea se arată
în încăperea de taină a sufletului grădină
ca ninsă de muzică se apropie ca
viața-n splendoarea ei să revină

                                 puteți intra!
am văzut morți și răniți. Am să văd judecată
toate cuvintele-n aer rămân. Iată!

Fragment de frescă sursa aici

Isihia

Sfântă iubire
-căci în jurul inimii rotește acoperământul
                                                   întunericului
cel ce cere va lua
cu fața descoperită(adică omul dinăuntru)
                                                         oglindind
Slava Domnului

nu aripi trupești ca ale păsărilor
ci ale Duhului, chemând, ușurând,
  cu aripi inteligibile.
Cel nesfârșit și fără trup se micșorează pe Sine
din Bunătate nesfârșită.



Trupul acesta subțire s-a îmbrăcat
                              prin ochiul care vede.


Mai mult decât să arzi pe rug
rug ți-e trupul de-l
desparți de suflet
și-l însetezi de patimă și somn.

Mai mult decât să lași să muște biciul
din trup, pentru că nu poți nici șopti
că Dumnezeu e numai o părere
că nu-i în tine
și decât tine nu-i adevărat,

Mai mult decât să crești ca o fântână
        între nisipuri
este să ai milă
de cel sărac, de cel
ce are
    de tine,
de cuvântul
de lumina
privirii
blânde, sau de hrana ta mai multă lipsă,
căci, dăruind, lui Dumnezeu te asemeni.

Pasărea Măiastră/ pictor Viorel Mărgineanu/ sursa aici

  Mândra de la Jiu- Cobzality- aici:
http://www.deezer.com/track/113419446
piesa integrală Cobzality — Mandra de la Jiu (L.O.V.E. Mood) la http://fastmp3.org/cobzality-art-5058748.html

Măiastra cu Arnici

,,Un fir de borangic poate să scrie istorie."

Quantic - Time Is The Enemy

Regina Maria și Regele Mihai I al României

Iartă-ne, Majestate, pentru toată ipocrizia, învârtoșarea inimii noastre si toată mâhnirea și tristețea care ai îndurat-o pentru țară. Țara Voastră! Poporul Român...Va veni o lume dreaptă, cu siguranță, aceea pe care o meritați deplin.Și, niciodată nu ne părăsiți!

Kassia: Byzantine hymns of the first female composer of the Occident

De Mărțisor, Imnele Sfintei Casiana, imnografa Bisericii de Răsărit

Vernisajul expozitiei de fotografie "Avva" | George Crasnean | Universul...

,,Să  fie ceva pentru care merită totuși să suferi și să mori: o comuniune între oameni, un pact între învinși. Un singur turn, da,  dar scânteietor și indestructibil.

 În vremuri obscure ne ajută cei care au știut să meargă prin întuneric.  Citiți scrisorile pe care Miquel Hernandez le-a  trimis din închisoarea unde  și-a găsit în final moartea:

Să închinăm pentru tot ceea ce se pierde și se regăsește: libertatea, legăturile, bucuria și acea mângâiere neștiută care ne duce la propria  căutare prin lume.

Să vă gândiți la noblețea acestor oameni care  răscumpără omenirea. Prin moartea lor, ei ne dăruiesc valoarea supremă a vieții, demonstrându-ne că obstacolul nu împiedică istoria și amintindu-ne că numai omul poate cădea în utopie.

Numai cine va fi capabil să încarneze utopia va fi apt de lupta decisivă, aceea de a recupera partea de umanitate pe care am pierdut-o.”(Ernesto Sabato)

Nota mea: Înțeleg prin utopie  Sf. Evanghelie; Decalogul.

Interviu cu Parintele Petru Moga

Lecţia de frumos

- Părintele Arsenie Boca era un om frumos, nu numai sufleteşte, ci şi fizic. Impresiona prin chipul şi alura sa. Era, de asemenea, un iubitor de frumos: picta, se îmbrăca în rasă albă, încinsă cu o curea lată de piele... Pe de altă parte, toţi cei care l-au cu­noscut ni-l descriu ca pe un duhovnic aspru, cu o ex­primare aproape brutală pe alocuri. Dacă este adevărat, cum transmitea el frumosul celor care îl căutau?
- Părintele Arsenie era un preot dur, fără îndoială, dar asta numai pentru a grăbi îndreptarea celor care îi cereau ajutorul şi pentru a pune o distanţă între el şi cei care năvăleau asupră-i. Prezenţa lui era copleşi­toare, şi oamenii care intrau în contact cu el i se supu­neau imediat. Ce relaţie poţi stabili cu oamenii care se agaţă de tine? Dacă îi laşi, se fac ciorchine pe tine şi nu mai poţi avea niciun dialog şi să faci nicio miş­care. Şi-atunci, impunea un spaţiu între el şi cei­lalţi, care să îi oblige pe credincioşi să exprime rapid ce vor şi să-l asculte cu luare aminte. Cu alte cuvinte: nu te lipi de mine ca să încerci să iei, în mod magic, din puterea mea. Ascultă-mă şi vei găsi puterea în tine. De pildă, te întreba, pe un ton ferm, poate chiar răstit: "De ce-ai venit?". E o întrebare care, pusă aşa, pe unii îi intimida, dar pe alţii îi forţa să fie concişi, clari, la obiect, să-şi spună păsul şi să primească povaţa repede. Era o bună metodă, şi pentru că nu s-ar fi putut lungi toată ziua, cu 50-60 de inşi, câţi veneau odată la el. Vedeţi, oamenii, când merg la duhovnic, merg ca la cineva căruia să-i plângă pe umeri, fără să conştien­tizeze că asta nu-i va ajuta prea mult. Or, Părintele Arsenie avea leacul şi te provoca să-i spui ce te doare, numai ca să conştientizezi şi tu unde eşti şi să te hotă­răşti ce vrei. Nu însemna că rămânea la tonul iniţial. Eu cred că felul în care proceda ţinea de o extra­ordinară pedagogie.Odată, m-am dus la Drăgănescu şi sfinţia sa picta la scena "Biserica şi lumea". Era singur şi m-a chemat pe bancă lângă el şi m-a între­bat: "Ştii ce-s alea glan­de endocrine?". Pornind de aici, mi-a făcut o exce­lentă lec­ţie de fiziologie şi, de fapt, o educaţie se­xua­lă, aşa-zicând, poate nu cu un termen foarte potrivit, ca să înţeleg de ce excesele trupeşti provoacă neajunsuri creierului. Am insistat pe acest subiect al durităţii Părin­telui, ca să fie percepută corect. Acum, re­venind la întrebare, Părintele Arsenie trans­mitea frumosul în mod practic, prin muncă fizică, dimpreună cu credincioşii. Veneau oamenii la mânăstire şi el îi pu­nea la treabă, iar rezultatul era mereu un lucru frumos. De exemplu, la Mânăstirea Sâm­băta a muncit cu oamenii ca să amenajeze peisajul. Lacu­rile de acolo le-a săpat cu credincioşii, mai ales cu studenţi. Ţăranii din zonă i-au adus, cu carul cu boi, de la distanţe des­tul de mari, cum era satul Cincu, de pildă, bolo­vani uriaşi, care aveau forme speciale, pen­tru a înfrumu­seţa curtea mânăstirii. Deci, oamenii vedeau cum se naş­te frumosul, firesc, trăiau în ambianţa aceea şi căpătau gust pentru frumos. Cât despre rasa albă pe care o purta, să ştiţi că a fost un mod propriu părin­telui de a re­zolva o problemă. Avea nevoie de stra­ie călugăreşti, dar nu avea nici stofa nece­sară şi nici vreun atelier specia­lizat prin zonă, şi-atunci, a pus de i-a croit cineva o rasă din pânză de in şi de cânepă, care, natural, era albă. Eu am găsit şi la Părin­tele Serafim Po­pescu, cel care i-a fost coleg la Mânăs­tirea Sâmbăta, şi la Părintele Teofil Părăian, în chi­lie, rase albe. Le purtau şi ei odinioară, ca le­gă­tură directă cu tradiţia locului. Erau făcute din pânză ţărănească, aflată la îndemână.

                                                Pr. Petru Moga, sursa foto: Ziarullumina.ro
                                              
- Mare parte din viaţa sfinţiei voastre, dacă nu cumva toată formarea dvs. spiri­tua­lă, a stat sub pecetea personalităţii Părintelui Arsenie Boca...
- Da, cum a fost atunci când m-am dus să-i cer sfatul, dacă să dau examen la Faculta­tea de Teologie. Şi mi-a zis: "Nu, să nu te duci!". Iar după o scurtă pauză, a adăugat: "Ce crezi că vei găsi acolo, jucă­rele? La Teologie intri credin­cios şi ieşi ateu". Nu mi-a explicat nimic mai mult. Şi m-a frământat tare ce mi-a spus. Bine, eram hotărât să fac Teologia, deci nu l-am ascultat, dar m-am gân­dit ce a vrut să spună, de fapt. Târziu, după ce am fă­cut experienţa facultăţii, am înţeles că a încerca să-l predai pe Dumnezeu după metode ştiinţifice este o mare primejdie. Îţi taie orice fel de elan, acolo nu mai încape credinţa. Acu­mulezi cunoştinţe, dar îţi pierzi tot focul. Trebuie să fii tare în credinţă ca să rezişti.
- A fost, prin urmare, un avertisment al Părin­telui Arsenie.
- Da. Poate a vrut să spună că nu sunt pregătit, poate a dorit să mă încerce. Şi de-aici se vede că, pe lângă toate celelalte calităţi ale sale, cultură teologică înaltă, dar oratoric, exce­lent spirit de observaţie psiho­logică, experienţă du­hovnicească, Părintele Arsenie era şi văzător cu duhul. Pentru că eu am mers la el cu o atitudine trufaşă, de om care aşteap­tă să fie lăudat. Şi el mi-a dat peste nas. În timpul comunismului, nu oricine se ducea la Teologie, căci erau multe bariere şi era o dovadă de curaj, pentru care aşteptai aplauze. Poa­te că Părintele a vrut să-mi spună: nu mergi la Teo­logie ca să te obişnuieşti să fii apreciat; drumul preo­ţiei este greu, iar pe el apar încercări mari, când nu te gândeşti. Părintele m-a văzut cât eram de naiv şi cu ce superficialitate copi­lărească porneam la drumul acesta, în care mă anga­jam, de fapt, pentru jertfă.
Un hohot de plâns
- După cum ştim, Părintele Arsenie Boca a fost scos din mânăstire, de la Prislop, în 1959. Atunci i s-a interzis să mai poarte rasă călugărească şi să slujească şi a ajuns pictor la Patriarhie, în Bucu­reşti. A fost urmărit şi şicanat de Securitate, până la capătul vieţii. L-aţi simţit hăituit?
- Nu, dar cu siguranţă îşi lua măsuri de precauţie. Vorbea cu cei care mergeau la el, pe când picta bise­rica Drăgănescu, dar mereu de faţă cu toţi ceilalţi. Omul îşi spunea public necazul, neliniştea sau nedu­merirea, şi părintele îi răspundea tot public. Era destul de greu pentru mulţi, dar în felul acesta îi forţa pe credincioşi să fie precişi şi să re­nun­ţe la detalii lip­site de importanţă. În plus, se foloseau toţi de răspun­su­rile lui, pentru că subiectele sunt ine­vitabil cam ace­leaşi. De ase­me­nea, dăduse con­semn ucenici­lor mai apro­piaţi, să nu arate în lume că îl cunosc. Mie nu mi-a spus asta, pentru că ve­neam mai rar la sfin­ţia sa, dar fratelui meu mai mare îi zisese şi am reţinut de la el. Aşa că, la un moment dat, când l-am întâlnit în tren pe Părin­tele, m-am prefăcut că nu-l cunosc. Mergeam de la mun­te spre Bucureşti. Era seară, iar părintele era însoţit de maica Zamfira Constantinescu, fosta stareţă de la Mânăstirea Prislop. Am stat lângă el tot drumul şi nu am spus nimic. Pentru mine, era destul şi numai prezenţa Părintelui. "L-am văzut!" - asta era totul. După o vreme, a ieşit pe hol la fereastră şi, deodată, a spus celui de lângă el, ingnorându-mă: "Aşa-i şi-n cosmos, întunericul e negru ca cerneala". (Râde) Nu era vreun mesaj criptat, ci pesemne că a vrut să-mi mai risipească stânjeneala, fără să mi se adreseze di­rect, căci evident ştia cine sunt. Pe lângă această dis­creţie a Părintelui Arsenie, a mai existat şi protecţia de care s-a bucurat din partea maicilor, mai ales în ultima parte a vieţii, când s-a mutat la Sinaia. A fost în aşa fel ferit de oameni, încât a devenit extrem de greu de văzut. De exemplu, eu eram preot la Mânăstirea Sinaia, prin 1988, iar măicuţele, care mă cunoşteau, m-au chemat să le împărtăşesc pe nişte surori de-ale lor bolnave, dintre care una era pe moarte. Am fost de vreo două, trei ori, dar nu m-au lăsat să-l văd pe Părin­tele Arsenie, deşi poate că el era dincolo de peretele camerei în care le făceam slujba de dezlegare. Acest mod de a-l apăra s-a perpetuat şi după 1990, când memoria sa a devenit un bun al numai câtorva oameni, care i-au fost foarte apropiaţi. Cred că acum, toate acestea se răzbună prin cultul acesta kitsch care i se face Părintelui Arsenie, un cult primitiv, fără legătură cu nobleţea ştiinţei sale teo­logice, a slujirii sale deose­bite şi cu înălţi­mea lui duhovnicească. Părintele e mai mult al lumii decât s-ar cuveni. Dar e obli­gatoriu să fie apărat împotriva acestui cult, care îi face şi ne face mult rău. Cei care l-am cu­noscut, ca şi cei care, fără să-l cu­noas­că direct, şi l-au luat drept model, avem cea mai mare obligaţie în acest sens.
- Mai simţiţi şi acum puterea Părin­telui Arsenie asupra sfinţiei voastre?
- Părintele Arsenie m-a format, a fost pentru mine duhovnicul prin excelenţă, şi ştiu că frumosul pe care l-am realizat aici, la Câmpina, este după formula lui. În sensul că am lucrat cu enoriaşii pentru a înfru­museţa natura, cum făcea şi el, căci, pentru echilibrul sufletesc, munca fizică este foarte importantă. Asta e o lecţie pe care am adul­mecat-o de la Părintele Arse­nie. Chiar dacă nu am educaţia estetică pe care o avea el, sfătuit de oameni pricepuţi, cred că am reuşit. Asta e puterea Părintelui asupra mea. Dar nu am avut vreo experienţă mistică, vreo vedenie după moartea lui sau altceva.

Totuşi, acum câţiva ani, când am fost ultima oară la Prislop, mi s-a întâmplat un fapt inexplicabil. Am pornit într-acolo foarte lejer, fără griji, să-i duc pe cre­dincioşii din parohie la mormântul Părin­telui Arse­nie. După cum v-am spus, am avut mereu o atitudine dezinvoltă faţă de Părintele, pe care mi-am păstrat-o până azi. Ajunşi la mor­mântul său, ne-am închinat cu toţii. Când mi-a venit rândul în faţa crucii sale, m-a podidit plânsul, fără niciun motiv. Nu venisem cu nicio problemă, cu nicio frământare spe­cială, ba, cum vă spun, eram foarte degajat, că îi duceam pe alţii, după ce eu fusesem de nenu­mărate ori. Atât de tare mi-a izbucnit plânsul, că n-am ştiut cum să mă ascund mai repede în pădure, să nu mă vadă oamenii. A venit dinlăuntrul meu un icnet de plâns care nu era al meu. A fost o zguduire sufletească teribilă. Ca şi când aş fi călcat pe un fir de înaltă tensiune şi nu aveam decât să mă elec­trocutez.

Acesta este fragmentul final de interviu. Articolul integral îl găsiți pe site-ul Fundației Creștine Arsenie Boca 

http://www.fundatiaarsenieboca.ro/Articole-preluate-din-pres%C4%83-%C5%9Fi-internet/interviu-cu-parintele-petru-moga.html

Despre noua reformă a învătământului românesc

...... Articolul integral de Adrian Lemeni aici:

http://ziarullumina.ro/disolutia-memoriei-identitatii-ca-program-educational-109686.html

,,Experţii consemnează: „Lectura este o chestiune de opţiune personală. Fiecare elev alege să citească ce‑l interesează, ce‑l pasionează, ce răspunde structurii personalităţii sale… înţelegerea şi explicare unor texte, literare şi nonliterare, trebuie să fie preocuparea de bază a curriculei de la această disciplină. De asemenea, redactarea unor documente oficiale, cereri, CV‑uri, scrisori de intenţie, memorii de activitate şi multe altele. Toate acestea sunt infinit mai importante decât cunoaşterea unui număr impresionant de lucrări din istoria literaturii române”. Eliminarea limbii latine (o prezenţă care indică un anumit tip de identitate culturală şi istorică) contribuie la completarea unei abordări prin care se încearcă resetarea memoriei elevului (pentru a folosi un limbaj informatic, agreat de experţi).”

,,Mircea Platon arată că „...toată această combinație de pragmatism financiar și joc/distracție nu duce decât la consumerism civic. Un sistem de educaţie nu poate exista fără structură, fără disciplina pe care o antrenează nişte obiecte de studiu bine definite. Răciturile pedagogice - bucăţile de matematică în gelatină de silicon informatizat - şi ghiveciurile în care o istorie dezosată e tocată mărunt şi amestecată cu barabulele ideologice curente nu vor da naştere la cetăţeni responsabili, ci la sclavi dezorientaţi, învăţaţi să gândească în clişeele stăpânilor zilei. Digitalizarea curriculei nu va face decât să‑i arunce pe copii şi mai mult în direcţia noianului de informaţii şi de impulsuri care le macină capacitatea de concentrare şi le tocesc discernământul. Omul liber nu se naşte la capătul unui terminal de calculator. Şi nici nu se naşte ignorându‑şi istoria - literară, socială, culturală, politică, diplomatică, economică. Doar sclavii nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini”.

De 25 de ani numai experimente se fac și costă și vor costa foarte mult omul și societatea. Dar actuala reformă școlară  întrece orice măsură, mai ales de umanitate. Oricum manualele actuale prezintă o răvășeală de informații care nu se pot  cristaliza într-un for personal de cunoaștere. Se pare că ghiveciul culturii generale e menit să se facă  un terci...

Să luăm, de pildă, propunerea unui tânăr deputat, aceea de a decide copilul de 14 ani dacă să opteze pentru ora religie sau nu. Întreb și eu, experții, ca mamă de adolescentă de 15 ani, ce structură clară și solidă de ,,personalitate” are un copil de 14 ani, ca să decidă el însuși ce vrea sau ce nu vrea să învețe,  sau ce îi este mai potrivit pentru viața lui viitoare. Cum poate el să se autocunoască la această vârstă? E culmea  absurdului. Este absolut cinic și traumatic să ceri unui copil să se maturizeze forțat prin clamarea deciziei lui personale,  când știm că acest proces de dezvoltare a caracterului și a personalității  necesită  arderea inerentă de etape consecutive, ,,pas cu pas”, într-un mod individual. Un suport amplu. Nu poți unui mugure să-i ceri înflorirea, polenizarea, rodirea în concomitență! Eventual îi dai lumină, căldură, vânt, apă, timp...Și nu tai ramura de arbore!!! Întrebați un copil de 14 ani ce opțiuni are în materie de scoală și lucrurile sunt foarte previzibile per ansamblu, în actualul peisaj școlar. Va dori pub, club, mall, party și alte distracții în loc de școală. Normal că nu va cere matematică, limba maternă, literatură, istorie, latină, religie. Pe moment! Dar mai târziu? Poate va regreta amarnic. Cine își asumă nefericirea aceasta? Nu toată lumea de mâine va avea inteligența  și înțelepciunea să-și rezolve angoasele  și răspunsurile la întrebările de-o viață precum Amos Oz, care a copilărit și a trăit  zeci de ani într-un chibuț.  Viața de chibuț  i-a lăsat majore sechele. Întrebări precum ,,Cine sunt eu?”,,Cine e mama?”, ,,...tata?”, ,,...bunicii?”, ,,Fiica mea?...””, ,,Soția mea?...”, sau ,,Cui aparțin?”,,De ce fac ce fac?,” ,,De ce trăiesc?”, rătăcind în neștire, demască atâtea și atâtea alte complexe psihice care se propagă în relațiile umane, amputaje sufletești și de conștiință teribile. Plus o viziune despre lume și viață sfertodoctă și săracă. Sunt multe de spus despre unidirecționalitatea aceasta de ,,specializare” timpurie, căci omul integru nu reprezintă doar profesia pentru care pare a fi clădit în termeni de eficiență și politică corectă. Dar,  se pare, fără nostalgii spirituale, că țeserea ,,omului nou” râvnit de învățământul în proiect este  ,,omul fără conștiință”,  ori maimuța informaticeană. Jungla instinctuală.

Artă rupestră 2005/ autor Banksy/preluare de pe internet
(un posibil sfârșit de civilizație)