,,A pierde vremea” este, în cazul unui artist, partea cea mai prețioasă într-un fel, partea cea mai fertilă a activității lui. Într-un asemenea interval se pot naște intuițiile, temele lui; este un timp în care nu există program, când nu se exercită presiunea și panica de a trebui cu orice preț să finalizezi, indiferent de calitatea rezultatului. Fără aceste benefice intervale, ajungi la un soi de viteză, la o stare deloc productivă. Înainte de 1989 aveam acest timp și atunci m-am construit. Dacă există un act cultural mai greu de înțeles, dar care este cel profund, autentic, cel care creează un om cu adevărat bine și sănătos, acesta este: a lucra împreună cu duhul locului, a te lăsa modelat de el. De ce insist asupra acestor lucruri? Pentru a spune doar: iată ce înseamnă un mod de viață culturală sănătos. Lucrând la Paris, în sudul Franței, în Anglia, la Văratec, la Roma, am obținut într-un fel, atât cât sunt în stare, o perspectivă globală asupra civilizației europene; într-un mod mult mai profund decât dacă aș fi citit o bibliotecă întreagă despre ea fără a mă mișca de acasă.”
Horia Bernea/Roma Bizantină
pictură preluată de pe internet |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.