de ARON COTRUȘ(1891-1961)
Tatăl nostru, Carele ești în cer,
Sfințească-se prin timp și peste timp, numele Tău,
peste bine și rău!
Facă-se deapururi voia Ta de neînfrânt
precum în cer, așa și pe pământ!
Vie a Ta așteptată împărăție
și peste această robită Românie!
Pâinea noastră, tot mai rară și amară,
ca pe mană cerească dă-ne Tu iară!
Dârji să-ți putem aștepta judecata,
Printre aduși de vânturi cu pistoale gata!
Păcatele toate ni le iartă de-a valma!
Iartă-ne scrâșnetul și iartă-ne sudalma!
Și dușmăniile aspre, ce-n suflet ni se ascund,
Ca haiduci fulgeratic prin păduri fără fund!
Tărie dă-ne și răbdare neclintită,
de la noi să alungăm orice ispită!
Și orice fugarnic cutremur de groază:
Dușmanii să nu poată în genunchi să ne vază!
Din ghiarele căpcăunilor și din furtună,
inima fă-ne-o să iasă mai bună!
Și-n țara preschimbată-n oarbă închisoare,
neamul să crească mai dârz și mai tare!...
Și ziduri să dureze de neclintit,
între noi si rãsãrit!
Din Carpați de-ntuneric, usor ca un fulg,
spre Tine, o, Doamne, aș vrea sã mă smulg,
după ce mi-oi duce, străin printre străini,
pentru ai mei, pân-la capăt, coroana de spini.
Când deschid televizorul, constat că nu există dușmani mai mari ai României decât, ,,românii”. Dar asta e mai peste tot.
Și e cam destul circul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.