Bucate cu dragoste

o carte care ne învață gătitul după  Calendarul ortodox

și cum să gătim la marile praznice

Pe doamna Garoafa Coman am întâlnit-o pentru  prima oară în primăvara aceasta, cu ocazia conferinței Pr. Constantin Coman la Cluj Napoca. Mi-a plăcut de dânsa și ne-am înțeles de la prima vedere. Acum,  nu știu , dar sper că e valabilă reciproca. Atunci am povestit despre noua ei carte  de bucate  pe care a reușit să o publice recent  intitulată ,,Mâncăruri de sărbători”(prima sa carte ,,Mâncăruri de post” a avut și are un mare succes).  Mi-a părut tare rău că nu am putut  prezenta o asemenea apariție editorială  într-un eveniment local special creat și dedicat   lansării ei. Doamna Garoafa, franc, s-a declarat  foarte mulțumită de ,,cum a ieșit” volumul și, ne-am înțeles să mi-l trimită cu proximă ocazie  deoarece lipsea  pe rafturile librăriilor clujene. Aseară, cartea a ajuns la noi… Mărturisesc că foarte rar s-a întâmplat  să stăm cu toții adunați la masă  și să răsfoim filă cu filă, bob cu bob, din scoarță în scoarță, cu atâta plăcere,  cu mirări și comentarii aferente, o carte. Cred că la  ,,Memoriile” Înaltului Bartolomeu am mai pățit așa. Sau cu albumele iconografice pe care mi le-a adus soțul meu odată din Muntele Sfânt.

Sigur că există deja o inflație  de cărți  în domeniul  culinar.  Standul librăriilor cu acest specific este tot mai amplu. Ce aduce însă nou doamna preoteasă Garoafa Coman?

Îmi permit aici   câteva păreri personale și  o recomand cu căldură tuturor, mai ales pentru faptul că este mai mult decât o simplă carte de mâncăruri. De obicei, fac exercițiul acesta: după ce parcurg orice carte, o închid și analizez exact impresia ce mi-o lasă, dincolo de rețetar- în cazul de față. Lucrurile, imaginile sau ideile  care-mi rămân vii în memorie, contează. Se întâmplă să deschizi cu entuziasm cărți, încântare de moment, ca apoi să constați că odată ce le-ai închis, nu rămâi cu… nimic.

Cum spuneam, importantă cel puțin pentru mine dincolo de rețetar, este acea pedagogie implicită despre cum să fim, ascunsă printre rânduri și care doar răzbate din fotografii . ,,Atât iubești, cât dăruiești” pare a fi motto-ul.

Nu este un lucru mărunt să constați că   volumul este o împreună lucrare  de familie,  că  toată familia, unită,  a participat  aducându-și fiecare aportul pentru o asemenea împărtășire de bucurie și frumos. Părintele Constantin Coman prefațează, realizatoarea meniurilor este doamna Garoafa, imaginile de excepție aparțin fiului Mihai Coman, de asemenea își dau concursul  fiica Maria și  fiul Teodor Coman.

Cartea este un văl dat la o parte ce ne lasă să intrăm un pic în atmosfera unei familii creștine, în inima casei lor. Prin ordinea subiectelor  și dincolo de  imagine, autoarea se dezvăluie smerit dar cu bucurie pe sine. Ba nu. Uită și se uită pe sine pentru ai săi. Îi iubește, nu-i răsfață, se dăruiește risipindu-se în facerea bucatelor   delicioase dar...efemere. Risipește, risipește, risipește, timp, energie, răbdare, dispoziție pentru alte activități importante,  ar spune o femeia emancipată. Timpul  consumat  în bucătărie merită o altfel de investiție personală...ar zice tot femeia post modernă.

Știm că  a găti devine la un moment dat pentru orice femeie  o corvoadă resimțită ca o uzură de timp, de viață și  plictiseală grozavă. Aflați sub presiunea timpului, masa în familie e uneori sărită, devine un act rudimentar sau impersonal căci tot mai mulți o servesc( conform modelelor vremii) la restaurant sau în diferite localuri în ambianțe străine. 

Dar prin  Dumnezeu,   risipa de sine prin slujirea pentru alții se transformă în adevărata cunoaștere a adâncurilor de înțelegere și  dobândire. Și devine lucrare ziditoare, de unire între oameni în timp și peste timp. 

Doamna Garoafa Coman liturghisește pregătind micile ospețe ale zilelor simple sau ale praznicelor creștinești. E liturghia de după Liturghie, și transformă o activitate banală, rudimentară pentru unii, sau o pasiune lumească pentru alții,  într-un  act pre-euharistic. E sugerat acel model ortodox de a face lucrurile, în care fondul și forma trebuie să aibă un echilibru, nu se exclud ci se condiționează în amănunt. Mâncarea servită se cade să îndeplinească un ritual și asta se înțelege cel mai bine din fotografii.  Și e bine ca ea să nu se întâmple oricum ci să devină un fapt  și un act înnobilat: să fie bine aleasă o față de masă, mâncarea să fie însoțită de o floare, așezată într-un anume fel etc...etc...,însoțită  de căldură sufletească și  rugăciune de mulțumire. 

 Nu  ne obosește și epuizează cu sfaturi descriptive, cum se întâmplă ades la  mamele și gospodinele creștine. 

Spiritul liber al gospodinei, fidel totuși tradiției românești, nu rămâne încorsetat. Creativă și  mereu adaptată, îmbină rețetele tradiționale românești regionale cu cele balcanice și mediteraneene. Îmi place că nu am găsit la autoare grija aceea exagerată în alegeri, tot mai frecvent întîlnită în rețete de preparate  culinare ce urmăresc tendințele și stilul de viață ortorexic.

Și ne învață să ne bucurăm de Sărbători. Când spun  asta,  ca duh al bucuriei, mi-aduc aminte cu plăcere de pilda hasidică ce o dădea Nicolae Steinhardt în Cartea Împărtășirii. Citez :,,...un grup vesel de hasidimi încalcă legea, neabținându-se să nu mănânce înaintea rugăciunii de dimineață; apoi însă hasidimii se roagă cu un asemenea elan, încât Rabi Salomon Posner, uimit, observă că astfel de oameni sunt în stare să ridice până și momentul hrănirii ,,la înălțimea unei rugi!”