,,ca o uitare continuă
nu caut. stau în propria-mi minte
ca o spirală îngheţată
ce nu mai caută nici susul nici josul
aparent nu s-a întâmplat nimic
cine să bănuiască auschwitz-ul meu
în care au murit milioane de drumuri
unele mai vii decât altele
merg cu tramvaiul. coapsele femeilor sunt ameţitoare.
Dumnezeul meu stă cu mine
mă însoţeşte ca o uitare continuă
Dumnezeul distanţelor mele
pe care-l ating uneori
deşi în mod cu totul şi cu totul ciudat
eu sunt aici El dincolo
El aici eu dincolo
trece sabia aceasta prin tine
Tu îmi spui: trece sabia aceasta prin tine, despică-te,
apoi gândeşte-te când ai băut ultima dată apa
aşa se ivesc pe lume, ca dintr-o stâncă,
interioarele îngerilor
chiar dacă privitorii vor crede că ai murit
că de două ori corpul tău a rămas în ţărână
tu să nu te temi şi mai ales să nu te întrebi
da
să nu te arunci în ochiurile închise ale întrebărilor
ci să rămâi pur şi simplu pe loc
aşa, ca neînţelegerea,
până când tot sângele se va izbăvi de tine
până când vei trage peste numele tău acea sfâşiere deplină
şi vei învăţa cu neînvăţaţii
primele cuvinte de piatră”
Nicolae Turcan ,,Poem”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.