vineri, 2 septembrie 2011

Cuvinte de Duh de la ÎPS. Iosif Pop pentru tinerii veniţi în tabăra de la Văleni

Schitul fără slujitori permanenți și viețuitori din Văleni-Maramureș
unde au adăstat studenții clujeni în această vară timp de aproape două săptămîni,
reluîndu-se la Sf. Altar slujirea Sfîntei Liturghii



Venirea surpriză și binevenită a IPS. Iosif Mitropolitul Europei de Vest și Meridionale
în tabăra studențească de la Văleni



De vorbă cu tinerii


În tabără de anul acesta organizată de ASCOR Cluj într-un cadru pitoresc din localitatea Văleni, Maramureş, tinerii au avut marea binecuvântare şi bucurie de a-i fi văzut şi auzit pe Înalt Presfinţitul Iosif Pop, mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale şi pe Înalt Preasfinţitul Serafim Joantă, mitropolitul Germaniei, al Europei Centrale şi de Nord, ierarhii fiind invitaţi să ţină un cuvânt „nevoitorilor” adunaţi în corturi pentru a petrece timp de două săptămâni în linişte, rugăciune şi desfătare duhovnicească.
Fiind foarte implicat în organizarea taberelor de tineri atât în Europa, cât şi în România, ÎPS Iosif şi-a manifestat toată deschiderea să participe şi la tabăra desfăşurată de ASCOR Cluj.
În debutul discuţiei, mitropolitul Iosif a accentuat importanţa perpetuării şi existenţei unor astfel de întâlniri duhovniceşti într-un cadru din inima naturii, pentru că potrivit Sfinţiei Sale, doar aşa, prin comuniunea dintre tineri, prin comuniunea dintre creştini se poate transmite şi tradiţia. „ Astăzi trăim mult prin tabere. E un fel de creştinism al taberelor. În Occident taberele au salvat Biserica. Nu ne vine să credem, dar aşa e. Altfel, Biserica murea”, a subliniat arhiereul mult îndrăgit pentru cuvântul blând, încurajator şi plin de putere.
Mai mult decât atât, tinerii au fost sfătuiţi să păstreze acest obicei, de împreună trăire într-un mediu de rugăciune, de Liturghie, de cateheză, chiar şi după absolvirea facultăţii, după găsirea unor locuri de muncă şi chiar după întemeierea familiilor, pentru că oamenii sunt într-o căutare permanentă de comuniune cu cei din jur. „De aceea experienţele pe care le aveţi nu numai la Liturghie, nu numai duminică la Biserică, ci faptul că trăiţi împreună pentru câteva săptămâni, sunt unice şi euharistice în sensul de mulţumire, de gratitudine că ne cunoaştem unii pe alţii, că putem să ne simţim fraţi”, a spus ÎPS Iosif.
Timizi şi mai şovăielnici de la început, tinerii s-au descătuşat pe parcurs, dând întrebări adesea mult prea personale, dar la care aşteptau răspunsuri directe, mângâietoare şi explicative. De exemplu, pentru cei care erau preocupaţi de relaţiile de prietenie zguduite sau eşuate, despre cum ar trebui să acţioneze unul dintre cei doi părăsiţi sau suferinzi, ÎPS Iosif a oferit sfaturi extrem de utile, ancorate în învăţăturile Sfinţilor Părinţi care pun accent în primul rând pe valoare jertfelniciei, a iubirii dezinteresate, a iubirii în Duh care se poate dobândi prin multă rugăciune pentru aproapele, dar mai ales pentru cel sau cea care la un moment dat a fost abandonat din plictiseală sau din stingerea unui sentiment care părea a fi iubire.
„Uneori durerea e aşa de mare, încât nu ştii cum să continui”, se tânguiau mulţi care au suferit din cauza unei dragoste rănite. Nedumerirea lor se referea la imposibilitatea de a a rezista în faţa durerii, întrebau cum ar trebui să depăşească momentul şi starea astfel încât să nu dispreţuiască persoana care le-a fost odată dragă. Cu deosebită delicateţe şi cu multă înţelegere pentru frământările unor suflete atente pentru modul de viaţă pe care ar trebui să îl urmeze, mitropolitul Iosif i-a îndemnat pe interlocutorii săi să caute scăparea în rugăciune şi în Duh, subliniind că rugăciunea înseamnă comuniune şi întâlnire în Duh, înseamnă dragostea, înseamnă să îţi dai viaţa pentru celălălalt. Potrivit Sfinţiei Sale, în rugăciune se descoperă libertatea şi posibilitatea de a iubi pe oricine şi oricât de mult, fără să existe vreo limitare spaţială sau geografică. „Dar starea de suferinţă după o despărţire sau după o îndepărtare e o stare în care tu continuii să fii ceea ce ai fost pentru celălalt, nu te schimbi”, a fost cuvântul tămăduitor al ierarhului.
Vorbind despre jertfelnicia şi dăruirea pentru aproapele, discuţia s-a axat şi pe calitatea fiecărui om de a se pune în pielea celuilalt. „Adică să poţi să plângi cu cei ce plâng, să te bucuri cu cei ce se bucură, iar acesta este un exerciţiu aproape imposibil”. Or, dăruirea pentru aproapele se manifestă şi în căsătorie, unire între oameni despre care ÎPS Iosif a spus că este binecuvântată şi în care Dumnezeu pune întreaga omenire. Într-o familie unde există dragoste, dăruire, împlinire, copiii învaţă de la părinţi, transmiţând mai departe aceste valori în prieteniile pe care le au, în familiile pe care le formează, dar şi lumii întregi. Potrivit Sfinţiei Sale, la polul opus este individualismul, egosimul, posesia, gelozia şi dorinţa de a fi superior omului pe care pretinzi că îl iubeşti. „Egoismul nu îl putem sparge decât prin renunţare la sine. Orice renunţare la sine, cât de mică, ne pune într-o stare de comuniune cu ceilalţi. Orice, orice. Uneori de la pixuri, de la cărţi, de la caiete, de la cursuri, de la orice, de la a-l ajuta pe unul care nu are posibilitate cu orice lucru mic. Sigur, până la rugăciunea pentru celălalt, dar în total anonimat. Asta e foarte greu să facem. Însă ceea ce este foarte plăcut lui Dumnezeu şi te scoate din starea de egosim, la fel într-un mod mai ascuns, este să îi ajuţi pe cei pe care nimeni nu vrea să îi ajute”, i-a îndemnat mitropolitul pe tineri.
De la preocupări interumane, dialogul a continuat cu răspunsuri la frământările duhovniceşti. Astfel, pentru cei îngrijoraţi de starea de îndepărtare de Dumnezeu şi de pierdere a bucuriei şi a mângâierii Harului, ÎPS Iosif a venit cu un cuvânt de îmbărbătare şi de încurajare, spunându-le tinerilor că trebuie să se înarmeze cu răbdare, cu rugăciune şi să fie pregătiţi de luptă. „Pentru că Dumnezeu îţi dă, Dumnezeu te poartă, apoi te pune cu picioarele pe pământ şi îţi spune: - Fiule, fiică, ai primit. Acum este al tău să dai! - Iar aceasta e abia începutul frumuseţii unei lupte pe care o vom duce sau o duce Hristos pentru noi, în noi şi cu noi până la capăt”, a conchis Înaltul.
Cu gândul la Dumnezeu, cu dorul de a purcede pe cale îndeplinirii poruncilor, începătorii în ale duhovniciei au vrut să afle ce fapte pot fi făcute doar de dragul Creatorului nostru. „De dragul Lui Dumnezeu trebuie să ne iubim pe noi înşine. A ne iubi pe noi înseamnă a ne cunoaşte, a avea grijă de suflet şi de a-l cultiva cu rugăciune, cu atenţia spre ceilalţi, cu dragostea pentru părinţi, cu ascultare, cu a-l auzi pe celălalt”, a fost răspunsul ÎPS Iosif. Astfel, căutătorilor de împlinire duhovnicească li s-a descoperit că lui Dumnezeu îi place ca fiecare om să se iubească pe sine şi să nu facă nimic din ceea ce i-ar putea cauza suferinţă. Pentru aceasta, potrivit ÎPS Iosif, trebuie ca fiecare să îşi cultive propria-i personalitate, dar în sensul bun, cel de formare, adică de cunoaştere a sinelui, a omului în general şi de descoperire a celorlalţi. Toate acestea putând fi posibile prin ascultarea tresăririlor interioare ale inimii. „Şi noi exersăm foarte mult acest lucru în familie, unde, de când suntem mici şi până la moarte punem în practică fericirea de a fi sau de a nu fi împreună”.
Multe au fost poveţele ÎPS Iosif. Desfăşurându-şi activitatea în străinătate, acolo unde creştinii sunt trataţi mai mult ca şi o minoritate, Înaltul a subliniat importnaţa mărturisirii credinţei ortodoxe. I-a îndemnat pe tineri să fie misionari în mediul în care îşi desfăşoară actvitatea, povăţuindu-i să încerce să îi înveţe rugăciunea şi pe alţi semeni. Totodată, Înaltul a spus că un creştin trebuie să fie cu luare aminte la modul în care îşi trăieşte şi mărturiseşte credinţa, manifestând temeinicie, dar aplicând un stil discret, delicat, fără a izbucni în extremisme sau într-o pedagogie ostentativă. Potrivit Sfinţiei Sale, totul trebuie îndeplinit cu rugăciune, cu hotărâre, consecvenţă şi ducere a unui mod frumos de viaţă. Iar cei care de la început s-ar putea să nu asculte, să batjocorească felul de a fi al unui tânăr creştin, desconsiderându-l pentru aşa-zisă pierdere a vremii, să îl prigonească chiar, s-ar putea afla la un moment dat în situaţia de a se pune „la umbra acelui mărturisitor ca să nu îi pice ceva în cap sau să nu alunece undeva. Dar pentru asta trebuie să fii stâlp. Or stâlpul este acolo, nu se mişcă, nu zice nimic, este o mărturie. Asta este atitudinea noastră, să nu ascundem ceea ce suntem şi să nu fim ostentativi. Să ai o cruciliţă la gât şi când întreabă cineva cine eşti tu, îi spui că eşti creştin”, a conchis ÎPS Iosif.


redactor Foaia Filocalia Tatiana Onilov




Cer de Văleni







2 comentarii:

  1. Vă mulţumesc din suflet, doamna Corina. Eu am plecat din tabără înainte de venirea ÎPS Iosif. Vă mulţumesc mult şi pentru poze :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ramona:
    Cu multă plăcere dar alții merită mulțumirile.
    Mi-a povestit Ilinca de tine.Îmi programasem și eu în ultimele două zile de tabără să ajung la Văleni dar ea s-a îmbolnăvit și gata... Am văzut poze frumoase din care sper să mai adăug aici. Expresii ale fețelor tinerești. Aseară mi-a fost chiar greu să aleg, și la repezeală(cam așa ajung întotdeauna la calculator -episoade scurte in pauze ale zilei, nici nu vreau să petrec mult timp la calculator), scriu din prima cu greșeli mai ales că vreau să strîng mai multe înțelesuri în puține cuvinte, schimb apoi, mai și uit iar a doua zi mi se face rușine de mine...)
    Am înțeles că a fost un adevărat regal ultima seară de tabără cu ÎPS Iosif.
    Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.