Părintele Arsenie despre calea mîntuirii omului

Extra Ecclesiam nulla salus -În afara Bisericii nu există mîntuire(Sf. Ciprian de Cartagina)

Calea mântuirii*

Din apele diavolului cu care îneacă lumea, nu este scăpare, decât în corabia mântuirii:Biserica lui Hristos și lucrarea ei în oameni. Se zbat oamenii în apele amare ale diavolului, și totuși lucru de neînțeles: unii nu vor să întindă mîna să scape: scuipă mîna ce li se întinde ca să-i scape.

Cei ce primesc să intre în corabie-Biserica- și să primească veșmîntul ei, vor fi chemați la nunta Fiului de Împărat și scriși în Cartea Vieții.

După cum cineva nu se poate izbăvi de valuri sau să iasă dintr-o mlaștină, numai prin puterile sale, așa nici din gloata de păcate nu vei putea să ieși singur, de nu-ți va da cineva o mînă. E Mîna Sfîntă a lui Hristos, care a scos pe Petru din valuri. De la tine atîta cere, să vrei și tu ce vrea Dumnezeu.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin Biserica Sa, nu numai o mînă îți întinde:Brațele părintești ți le întinde-măcar de-ai fi păcătos ca un drac-căci de vei vrea și tu, mai alb ca zăpada te va face(Psalmul 50, 8).

Mîntuirea pentru tine, abia în Biserică începe. Intrarea în Biserică e începătura mîntuirii. Calea mîntuirii de-aci începe; din Biserica luptătoare și ține pînă ajungi în Biserica triumfătoare-cale în care înveți să desfaci dragostea ta de lumea asta- căci noi nu suntem pentru lumea asta, ci numai străini și călători pe-aici, spre cercarea cumințeniei noastre încotro înclină cumpăna. Noi suntem de obîrșie divină. De la Dumnezeu am ieșit și iarăși la Dumnezeu cătăm să ne întoarcem(Ioan 13, 3).

Unii în vremea întoarcerii mai văd pe cale, la dreapta, ori la stînga, ba o muiere, ba o avere, aur sau mărire și mai zăbovesc pe lîngă cale și se poate să vie noaptea și le-a trecut vremea și nu mai află calea și așa i-a cuprins întunericul.

Cine și-a aflat rostul și își știe obîrșia să nu mai caute nici la dreapta, nici la stînga.

Calea mîntuirii, e de pe pămînt la cer.

Prin urmare, ce e mîntuirea? Fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din apele diavolului dacă vrem și ne ostenim și noi. Fără să vrem și noi, cu sila nu ne mîntuiește nimeni.

Numai pe calea mîntuirii venim întru bună cunoștiință de noi înșine cu Dumnezeu, Tatăl nostru, la Care ostenim să ne întoarcem. Pe cale, avem lumina lui Hristos, Fiul Tatălui, prin Care s-a făcut tot ce s-a făcut: și mîntuirea noastră.

Piedicile ce le întîlnim: 1) lumea; 2) trupul; 3)diavolul;

Le biruim cu: 1) răbdarea, iertarea, rugăciunea; 2) foamea, osteneala, lepădarea de sine; 3) rugăciunea, crucea, smerenia;

,,Temeiul mîntuirii este aproapele”.

Diavolul dă sfatul învrăjbirii cu de-aproapele; diavolul silește pe oameni să i se dea lui unii pe alții.

Pe calea mîntuirii nu poți merge singur: Ascultarea.

*Din vol.: ”Părintele Arsenie- ,,Omul îmbrăcat în haină de in” și ,, Îngerul cu cădelnița de aur”, Ed. Charisma, Sinaia, 2008, pg.193-195.