Călugărul și copiii -film documentar

Da! Am văzut acest documentar. A fost un prilej de bucurie pentru mine să-l revăd în acest film și pe părintele monah Cleopa pe care l-am cunoscut atît eu dar mai ales soțul meu(pr. Ciprian) cînd era student la stomatologie în Cluj Napoca. Teodor sau Todor a devenit părintele Cleopa în urmă cu cîțiva ani, la Bănceni. Acum am înțeles mai bine de ce student fiind, cu vorbă puțină dar luminos la privire, foarte priceput și competent(ne-a lucrat dantura la toți din biserică în perioadele de practică din acea vreme) a terminat facultatea și a ales să stea lîngă acest părinte stareț exemplar Mihail Jar.A plecat spre mănăstire așa de discret și de frumos încît ne-a surprins într-un mod demn să ne smerim întru toate ale noastre. În taina călugăriei spre care a fost- în inima lui- chemat de Dumnezeu, a avut un rol deosebit părintele stareț.Văzînd filmul, am înțeles mai bine de ce. Mă urmărește felul de a fi al acestui părinte iubitor de copii, de oameni, de Dumnezeu. Mergeam pe străzile pline de forfotă ale orașului și căutam atent în chipurile de oameni acel ceva ce l-am văzut la el. Îi vedeam pe toți cu sacoșele, adînciți în problemele personale ori stînd la taclale pe la cafenele și mi-l imaginam pe dînsul ce ar putea face în acel timp, la nevoința lui de toată vremea.Mă gîndeam la mine, la multele mele neputințe...

Părintele Mihail Jar, un om cu limită fragilă firească a trupului-vezi cele trei grave probleme miocardice-arde precum o lumînare la două capete. Mai poate oare să se cruțe pe sine cînd și-a asumat o așa dulce povară pe umerii săi?Să se cruțe pe sine când atâția copii  așteaptă atîta nădejde de dragoste în el?Mi-aduc aminte de cuvintele Părintelui Rafail Noica aflat intr-un dialog cu niște monahi athoniți ce spunea că nevoința firească a creștinului este să se micșoreze pe sine mereu, fiindcă asta este starea firească lui Dumnezeu.Că Dumnezeu nu este o ,,stare” înaltă, ci o stare smerită, Care se smerește și chiar ajunge să se înjoseacă în fața celuilalt. Dragostea nu se înalță asupra celui iubit ci se pune mai prejos. Dragostea nu se mărește ci se micșorează așa cum ajunge să micșoreze de drag și de alint tot ce este iubit. De aceea Ioan devine Ionel sau Ionică și Maria- Mărioara. Căci dragostea locuiește în tot ce este mic.Planul acesta psihic denotă o oglindire a unei dimensiuni duhovnicești sănătoase. Această putere a micșorării întru dragoste am văzut-o la acest Părinte(chiar părinte...).Și a insuflat-o nu numai fraților călugări ci comunității sătești, copiilor, tuturor celor strânși în jurul Sfîntului Potir, a Sfintelor Taine,  care  unesc într-un cuget și o inimă acea obște și acei copii-mulțime de firi diferite, moșteniri genetice diverse, caractere diferite, tensiuni, eventuale conflicte, lipsuri etc.- și le dă puterea împreună viețuirii.

Da,iată, Dumnezeu nu iubește platonic omul!

Ci  în cele mai banale amănunte.

Doamne-ajută!Mulțumesc.