cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

B.

B.

...........

Noiembrie/Corina Negreanu

duminică, 29 aprilie 2018

Scrisori către elevii mei(II)



A doua scrisoare – despre faptul că ne mâniem pentru că nu ne lucrăm mânia

Prietene, te-am numit copil în prima scrisoare, dar nu am făcut-o cu ton de superioritate, ci pentru că te văd curat ca un copil. Aceasta este, în fond, potențialitatea fiecărui om: să ajungă la inocența unui copil. Și nu trebuie lăsată lumea să te maturizeze după chipul ei urât, să îți pună pe chip brazdele greșelilor pe care le tot muncește în trup și în materie.
Chipul tău adevărat este un dar; este firea ta potențială ascunsă în chip tainic. Ești chemat la cele înalte și ai libertatea de a alege încotro te îndrepți cu sufletul. De aceea ai în fața ta o scară. Nu numai că o ai în față, dat te afli deja pe ea. Ești undeva la mijloc, pe treptele existenței tale. Deasupra sunt treptele chemării la ființă, dedesubt sunt cele ale căderii neîncetate înspre inexistență. Și până pornești la drum chipul tău lăuntric așteaptă, face figurație, căci figurezi în cele ale lumii imediate. Dacă alegi răul coborând spre inexistență, chipul tău e desfigurat de patimi, dar de ridici privirea, gândul și fapta spre bine și spre cele înalte, primești chip transfigurat.
Ne este în față această scară, ne aflăm pe ea, dar, din păcate, nu o vedem. Vedem doar că ne aflăm într-o lume concretă, cu plusuri și minusuri, cu dureri și plăceri. De mici ne dăm seama că nu ne plac durerile, ci ne plac plăcerile, că suferința nu e de dorit, ci de dorit e plăcerea. De aceea ne dorim lucruri cu multă intensitate și dorirea ne devine reper – un fel de discernământ și de morală, fiind gata să desconsiderăm tot ce ne blochează dorirea. „Dar eu îmi doresc lucruri”, spune sufletul omului ce confundă această dorire cu libertatea.
Știu că îți dorești lucruri și că dorirea răsună cu intensitate în tot sufletul. Și nu e de mirare, căci dorirea este o parte a sufletului. Însă această parte a sufletului este inflamată, de prea multe ori fiind exagerat rolul ei.
Iar lumea ce te înconjoară marșează pe această parte. Economia caută noi și noi necesități care să corespundă produselor sale, căci știe că degeaba ai un produs dacă nu îl poți vinde, dacă nu este o cerere pentru el. Și pentru că marfa nu e necesară omului, fiind poate chiar dăunătoare, se provoacă o necesitate falsă în cumpărător, inflamându-i dorirea. Economia își numește produsele bunuri, ca și cum tot ce face ea e bun. Iar noi intrăm ușor în acest joc. Gândește-te cu câtă intensitate existențială îți dorești produse care nici măcar nu existau acum câțiva ani, acum câteva luni. Însă viața noastră adâncă nu poate fi legată de ceva atât de imprevizibil. Când Dumnezeu l-a făcut pe om i-a pregătit de la început tot ce îi era necesar, tot ce avea cu adevărat rost în viața lui. Tot ce ai nevoie este deja cu tine.
E adevărat, Dumnezeu ți-a dat dorirea, dar ți-a dat și părți care să o înțelepțească și să o ocrotească în primul rând de ea însăși.
Dorirea face parte din sufletul tău. Însă sufletul tău nu e doar atât. Nu e făcut după chipul unui copil care cere, cere și tot cere fără să dăruiască nimic, iar dacă nu primește se mânie. Sfinții Părinți ne învață că sufletul tău e un întreg ce are două părți ce trebuie să conlucreze: mintea și inima. Mintea are la rândul ei două părți, două lucrări: partea cugetătoare și partea înțelegătoare. Partea cugetătoare este activitatea mentală, efortul de a gândi, de a înțelege, iar partea înțelegătoare este bază și rezultat al cugetării, un fel de cristalizare, de adunare a înțelesurilor. Inima este partea înaltă, dar și adâncă a sufletului. În ea regăsim două părți ale sufletului: partea doritoare și partea mânietoare.
Dacă omul cugetă la cele bune și la cele înalte, înțelegerile ce se cristalizează în sufletul său sunt înalte și poartă pecetea și lucrarea bunătății. Apoi, prin unirea minții cu inima, dorirea și mânia se curățesc prin cugetarea curată și înțelegerile bune. Astfel, dacă resimți o dorire în suflet o poți trece în cugetare și o poți lega prin cugetare de înțelegeri, de cunoașterea ta. Și te poți gândi: „Am această dorire. E una bună?”. Dacă nu e bună, cugetarea repede îți va spune, numai să fii sincer. Și nefiind bună, vei încerca să nu îți dorești. Și bine faci, dar tot în dorire te vei afla. Acum îți vei dori mai puțin, acum mai mult, acum mai puțin, și tot așa. Această mișcare interioară te zăpăcește. Aici intervine rolul mâniei, care va respinge dorirea nebună, scoțându-te din dorire, căci mânia izbește în ceea ce nu dorește. În consecință, toate cele patru părți ale sufletului au conlucrat armonios pentru a te salva în fața unei pofte urâte care altminteri te-ar fi urâțit.
Dacă însă nu legi dorirea ce îți vine de cugetare și de înțelegere adevărată, ea va merge spre alt stăpân – spre trup, spre simțuri. Și va trage după ea și mânia. Nelucrând mânia, dorirea se va tot inflama, căutând să se manifeste neîncetat. În timp ce dorirea decade în pofte și se tot extinde, mânia se contractă în revoltă și se tensionează înspre implozie. Astfel, când dorirea nemărginită nu se poate manifesta, ea lasă un gol mare, ce se umple brutal de mânie. Iar mintea se va strica, făurind explicații centrate tot mai mult pe simțuri și materie.
Știu că e greu să reziști în această lume ce își oferă tentații la multe doriri oferite în fiece clipă. Însă am încredere în lucrarea lui Dumnezeu cu tine, căci ai multe daruri: ai gândire ca să deosebești binele de rău, ai dorire ca să îți dorești cele bune și ai mânie ca să respingi cu fermitate și curaj cele rele.
 prof. Bogdan Herțeg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.