 |
| …precum în cer așa și pe pământ… |
CETĂȚILE DE SCĂPARE
De Ioan Barb
în vremurile astea tulburi
medita tata în timp ce freca
cu usturoi
o felie de pâine prăjită
pe soba de tuci
o ungea tacticos și privea
gânditor cum se topește untura
tot așa se transformă și viața
noastră în apă
se prelinge prin crăpăturile
oaselor
până când nu mai rămâne
decât sufletul
sărman și singur
obrazul lui arăta ca o hartă
cenușie
cu râuri și drumuri pe care
le trecuse Isus
în vremea când umbla
pe pământ
dar ce e sufletul tată
un împrumut de două grame
din Dumnezeu
pe care El ni-l dă când venim
în lume
de aceea mintea omului
nu are început și nici sfârșit
nu poate fi închisă într-un cufăr
și păstrată pentru trecerea
vămii
o ia razna și îți topește
în suflet smoală
și fiecare zi miroase a putregai
îți oblojești viața cu rugăciuni
ca pe o rană ce nu se vindecă
niciodată
și înțelegi cum răzbunătorul
sângelui te adulmecă pe furiș
îți cere prețul pierdut
din mâna ta
când pumnalul lucește
înaintea somnului
îți înjunghie liniștea pe stânci
– alergi disperat spre cetățile
de scăpare
poate vei ajunge după zidurile
înalte până în zori
și nu vei mai simți Îngerul
așteptând la ușa ta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.