Arta sacra nu este un act artistic, sau numai asta, pentru ca atunci cind se transforma in act artistic ca scop incepe decadenta.
Unde intra bucuria de a picta?
In motivatie, fireste.
Care sint semnele materialitatii picturii?
Materialitatea se exprima prin pasta, prin densitate, prin luciu, prin raportul dintre densitati, ornamente, vibratie. Nu leg materialitatea strict de prezenta materiei, ci de justa ei prezenta. O observatie interesanta am facut la Roma, intr-o biserica cu foarte multa pictura baroca. Am gasit, la loc de cinste, o icoana bizantina din secolul al XII-lea. Mi-am dat seama ca descarnarea aparenta a sfintilor din icoanele bizantine este compensata printr-o materie bogata. Imaginile sint „grase“, spre deosebire de cele din pictura italiana tirzie, care este extraordinar de „slaba“ si de saraca din punct de vedere al consistentei materiale, chiar daca reprezinta halci de carne, oase, muschi, trupuri, tesaturi, peisaje.
Materialitatea se exprima apoi prin diferitele grade de saturatie a suprafetei, prin striuri, prin ornamentica, prin accidente ale suprafetei, prin vibratii. Ele dau picturii o alta consistenta, chiar daca nu sint vizibile de la bun inceput. Materialitatea nu se degaja numai din pasta propriu-zisa, ci si din compozitie, din repetitie. Si cred ca aceste observatii ar trebui extinse la aproape toata cultura. Sa luam ca exemplu jazz-ul, care cultiva in toata perioada lui de glorie un background, un grund muzical plin de materialitate. Tot discursul muzical traieste suprapus pe o foarte bogata materie sonora. Sau importanta, consistenta si savoarea formularilor din limba omului mai vechi, nu a celui recent. Similitudinile cu materialitatea, in cazul anumitor imagini depline, care stau in mod coerent in fata ochiului, sint de analizat.
Materialitatea se refera asadar si la compozitie, la culoare…
In care intervine si adecvarea. Voi da exemplu modul cum se renoveaza in mod curent casele: cu o grija certa, insa neintelegind nimic din materia lor. Nu numai ca apar diferite raporturi de tencuieli (violet si verzui etc.), ca se inventa tot felul de combinatii asa-zis vesele – albul fiind considerat, inca din perioda comunista, sumbru – dar mi-am dat seama ca acea casa se strica pentru ca nu-i mai este respectata materia initiala. Casa avea de pilda o stucatura cu scliviseala, facuta ca osul aproape, pe cind acum se da cu maturica: aparent, materie exista cu duiumul, dar nu este ceea ce trebuie. Nu cantitatea e problema, ci adecvarea materiei. Alt exemplu: intr-o natura moarta cu o halca de carne, adecvarea este raportul dintre reprezentarea ei si o buna exprimare din punct de vedere material in cadrul materiei picturale.
Text integral pe Observator Cultural
 |
| Portret de la Fayum |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.