"Grădina pe înserare"

Expoziția tinerei pictorițe Lavinia Maria Oniciuc intitulată ,,Grădina pe înserare", încă poate fi vizitată gratuit (ea a expus în tandem și în Oglindirile  de la Bisericuța Studenților din Cluj-Napoca) la Muzeul de Artă, până în ultimă zi a lunii martie.

 Grădina  înserată a Laviniei  cuprinde serie de lucrări de șevalet,  în care laitmotivul pare că este întunecarea așternută peste exterioritatea casei, precum un lichid amniotic care scufundă împrejmuitor lucrurile și viața vegetală, și care dă sevelor botanice putere și tărie în vibrație, odată ce agitația zilelor își retrage pulsul, după crepuscul. Atunci plantele grădinii devin aproape personaje. Le auzi cu văzul cântul simfonic foșnit. Le adulmeci mireasma trează din serile de iunie. Aerul înserării are o greutate și o cădere adâncă de parcă îl poți pipăi, îl poți simți cu/pe palme. Luna privește discret peste toate. Regatul umbrelor își face treptat loc, poate cam prea apăsător, chiar angoasant, ceva care doare și intră în toate alveolele respirației, aidoma tensiunii psalmice: ,,Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu. Dar întunericul nu este întuneric la Tine și noaptea că ziua va lumina.Cum este întunericul ei, așa este și lumina ei".(Psalm 138, 11-12)

 Cu gândul la Grădinile Ioanei Batrânu, peisajele invită la introspecție și interiorizare, precum chemările doinite în hălăduirea pe tărâmurile ascunse ale sufletului. Lavinia mi-a mărturisit că a lucrat tablourile acasă la ea, la Botoșani,  unde s-a retras o vreme, ținând  sub observație viața vegetală din grădina casei părintești, care, odată  cu venirea serii,  își începea spectacolul misterios, atunci când se așternea liniștea peste sat și se și dispărea agitația zilnică. Ca o descoperire a ceea ce nu văzuse până atunci. Aproape toate observațiile și uimirile/trăirile artistei s-au materializat în aceste tablouri. Din spatele penelului se trădează o emoție autentică și o cumințenie provenită din ordinea lumii bune de odinioară, acea bună-cuviință  în care rațiunea inimii se află în raport doxologic smerit  față de  creația marelui Artist. Clar-obscurul cu tentă melancolică, de duioșie, trimite spre o sensibilizare și o senzitivitate aparte,  spre o tristețe surâzătoare la trecerea noastră grăbită prin lumea efemerității.  Adăstând cu atenție la detalii, nesurvolând superficial realități estetice din lumea speciilor vegetale din habitatul restrâns al grădinii, primim o subtilă lecție existențială. Natura mereu surprinde fiind altfel, nouă cu fiecare ciclu de anotimp, dar rămânând aceeași și aceeași, neschimbată,  în și peste timp. 

Pictura Laviniei Oniciuc e o grăire vizuală tenace, rodită dint-o trăire ,,freatică" ,  în vine să spun, precoce.

.

.