Interviu
realizat cu Maria-Corina Negreanu, câștigătoarea Premiului I la secțiunea Pictură pe
lemn (tempera, stil brâncovenesc) a Concursului Național Icoana Ortodoxă - lumina credinței - ediția a V-a,
2016, organizat
cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Sectorul Cultură și
Patrimoniu Religios - Centrul pentru Patrimoniu Cultural Sfântul Constantin
Brâncoveanu și Sectorul Teologic - Educațional ale Patriarhiei Române. Obiectivul
general al Concursului anual este păstrarea tradițiilor religioase și
culturale, prin punerea în valoare a talentelor în pictura bisericească.
Sâmbătă, 21
mai 2016, a avut loc în sala Europa
Christiana a Palatului Patriarhiei premierea câștigătorilor
de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte
Patriarh Daniel, după Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului
istoric al Catedralei Patriarhale. Cu acest prilej a fost vernisată şi
expoziţia Icoana
ortodoxă – lumina credinței, deschisă publicului în perioada 23-25 mai 2016,
între orele 14.00-16.00.
Pr.
Florin-Cătălin Ghiț:
- Sunteți câștigătoarea premiului I la
secțiunea pictură pe lemn a Concursului
Național Icoana
Ortodoxă - lumina credinței - ediția a V-a, 2016, organizat de Patriarhia Română. Este o performanță
în spatele căreia stau, așa cum se poate vedea din lucrări, pe lângă îndemânare
și talent artistic, și numeroase cunoștințe teologice, istorice și culturale,
multă muncă de documentare...
Maria-Corina
Negreanu: - Având
la dispoziție
doar două luni și
jumătate între lansarea temei și
termenul fixat pentru înaintarea lucrărilor, am încercat să-mi chivernisesc cât
se poate de bine acest interval de timp. Sigur că pentru bibliografie, cercetare,
"incubarea" ideilor și
sistematizarea informațiilor,
conceperea lucrărilor și
executarea lor efectivă prin filtrul personal necesita o perioadă mai generoasă
de timp. Dar poate tocmai aceasta a constituit reala provocare! Mi-am făcut o
rânduială, cu un program de rugăciune, am stat mai departe de lumea dezlănțuită
ca să pot să mă cufund în bibliografia ce o aveam de studiat și
pe care mi-am procurat-o cu ajutorul prietenilor într-un timp record. Sfântul
Antim Ivireanul nu este un simplu sfânt cu o istorie de sinaxar simplistă și
liniară. Pentru a-i pătrunde duhul, ca apoi să-i poată fi pictată icoana, necesita
o pregătire prealabilă de apropiere și
o cercetare biografică de context istoric, social, politic, cultural etc. și
de operă cât mai amănunțită.
Varianta ,,confortabilă” a executării unei simple cópii mai îmbunătățite
sau mai schimbate pe alocuri (,,prin părțile neesențiale”) a unei icoane
vechi sau după un model de reprezentare oarecum previzibil, stereotip, am
exclus-o din start. Intrasem la un moment dat într-o panică, un fel de blocaj.
Apăreau fie date contradictorii, goluri biografice, relatări, dar mai ales
interpretări istorice și
critice, care se băteau cap în cap. De pildă, acuzații grave de implicare și
complicitate politică a Sfântului Antim în episodul războiului ruso-turc de la
Stănilești
și
complot meschin împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu; sau în episodul
de la Giurgiu cu Nicolae Mavrocordat. Dintre istorici, Nicolae Iorga lasă să se
înțeleagă
că Sfântul Antim Ivireanu ar fi fost indiferent, ba chiar suspectat că se
bucura de ce pățise
domnitorul român și
familia acestuia, și
că și-ar
fi văzut bine merçi de treburile
tipografice, în vreme ce la Constantinopol avea loc oripilanta ucidere a
Brâncovenilor. Atârnă enorm în ce cheie
interpretezi istoria... Dar ce putea face un biet mitropolit din Ungrovlahia,
luat și
el în colimatorul sultanului și
de fanarioții
greci, pe care Antim Ivireanu îi cunoștea atât de bine, victimă la
rândul său, prins în plasa urzelilor străine ori a jocurilor de putere interne?
Sigurul cusur care i s-a reproșat
marelui ierarh a fost implicarea (din bună credință!) în jocurile
politice, știind că nu-i agrea
nici pe greci, nici pe turci, pe care îi știa atât de bine de când fusese răpit și vândut rob de la o
vârstă fragedă. Lupta pentru autonomia țării și a Bisericii, pentru a
ușura
poporul de corvoada birurilor impuse de aceștia.
Se
știe că sfințenia unui om atârnă mai mult de taina pocăinței...
Uneori aveam senzația
că nu-i pot stabili dominanta unor trăsături de caracter. Sincera blândețe
versus spiritul polemic, dinamic și
plin de patos/ de neclintit în atitudine și zel, etc. Oricum, din
predicile sale care s-au păstrat până la noi sub forma Didahiilor, reiese clar că era iubitor de dreptate și
adevăr, cu râvnă de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu și Biserică. Un ierarh
dotat cu o minte ascuțită
de excepție,
un erudit capabil să înțeleagă
și
să fie solidar cu oamenii de rând și
viața
de la firul ierbii. Preocupările sale pentru turma păstorită nu erau de fațadă,
ci căuta rezolvări clare și
țintite.
De pildă, mi-a rămas înscrisă în minte situația jalnică pe care o
găsește
jertfelnicul ierarh în bisericile din țară: "...văz atâta prostie între preoţii miei, atâta neînvațătură și atâta
nedumireală, cât cunosc că nu puteți face vreun ajutoriu sau vreun folos
ticăloasei turme. Și pentru acea multă prostie a voastră și neștiință la sfânta
carte, m-am îndemnat, cuprins de frica dumnezeiască, a vă înștiinta cu această
cărticea...", iar în biserici constata cum credincioșii stau
ca "în grajduri, vorbesc și râd”, "își fac cu ochiul unul altuia mai
rău decât pe la cârciume”, cum nu pricep nimic la slujbele bisericești
săvârșite în limba slavonă sau greacă. Voiam să prind în imagine-simbol această
preocupare asiduă și grijă arhierească de a traduce în limba română cărțile de
cult pentru preoți și popor. Am "criptat" această grijă sub forma unui
sfeșnic brâncovenesc pictat în icoana principală.
Lucrurile
au venit de la sine, familia m-a înțeles și m-a sprijinit, și, sigur că atunci
când participi la un concurs îți dorești ca lucrarea ta să fie cât de cât
remarcată, însă, fără ipocrizie, vă spun că n-am pornit de la gândul și dorința
de a lua premiul întâi. În schimb am dat tot ce am putut. Am multe să-mi
reproșez când îmi văd acum lucrările. Atunci când am fost anunțată telefonic de
la Patriarhie că am luat acest premiu, în spatele felicitărilor îl simțeam aprobativ
pe Sfântul Antim Ivireanul: da, poți fi de acum prietena mea.
 |
| Cruce/artă (bizantină) românească Corina Negreanu |
Pr. F.-C. G. - Care sunt lucrările cu care ați participat
la concurs?
Negreanu
Maria-Corina: - Au fost patru lucrări. La această ediție a
concursului s-a introdus o nouă probă obligatorie, de care m-am bucurat,
și-anume pe lângă icoana sfântului omagiat,
încă două miniaturi pe hârtie inspirate din arta manuscriselor Sfântului
Antim Ivireanul. Obligatorie a fost și pictarea unei cruci în stil
brâncovenesc. Pentru icoana principală am ales o compoziție-sinteză intitulată "Antimiana
- taina muceniciei pentru Hristos” (40x60 cm); Cruce (30x40cm); două miniaturi
pe hârtie în format A4: "Sfântul Antim Ivireanul și ocrotitorii săi
spirituali”, respectiv "Arcană peste timp la Sfânta Mănăstire Antim”.
Criteriile evaluărilor s-au făcut mai întâi pe încadrarea tematică, apoi pe
construcția teologică, a hermeneuticii liturgice, acuratețea culorilor și pe tehnica
de execuție.
Pr. F.-C. G. - Vă rog să oferiți câteva detalii
hermeneutice legate de elementele specifice ale piesei principale, icoana
Sfântului Antim: steme, tiparniță, hartă, icoană și ustensile de pictat, cărți
și suluri manuscrise, motive pe veșmintele arhierești, chenar etc.
Negreanu
Maria-Corina: - Am căutat să surprind cel puțin trei aspecte
importante care individualizează sfințenia și unicitatea Sfântului Antim
Ivireanul în Sinaxarul Românesc.
1. Am încercat să transpun iconografic viața,
activitatea și plurivalența talentelor sale în plin apogeu de activitate puse
în slujba și misiunea Bisericii, culturii române și universale.
2. Să
sugerez acel moment/ simțământ de prevestire a muceniciei la care a fost
chemat, pe care sunt foarte sigură că l-a trăit în taina inimii, așa cum se
întâmplă celor aleși și plăcuți lui
Dumnezeu. Momentul asumării. În contextul politico-diplomatic tulbure în care
se afla țara, în loc să-și apere viața și să aleagă calea exilului,
alăturându-se fugar voii domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat la zvonul
invaziei austriece, Sfântul Antim Ivireanul depășește fuga lașă și preferă să
rămână precum păstorul cel bun alături de turma sa amenițată, alege să rămână
cu toate riscurile lângă poporul ungrovlah, cel care l-a adoptat și pe care l-a
slujit aproape un sfert de veac. Cum era de așteptat, a urmat cupa amarului, a
umilinței, dezonoarei și caterisirirea nedreaptă, temnița, patimile și uciderea
lui mișelească. Se spune că undeva în afara țării, aproape de Adrianopol,
trupul i-a fost aruncat în apele Tugiei, un afluent al Mariței. Unii biografi
pretind că a fost ucis și aruncat în lacul Snagov. Astfel, se spune despre
Sfântul Martir Antim Ivireanul că este "sfânt fără moaște” deoarece nu i s-a mai găsit trupul.
3. Legătura indisolubilă, intrinsecă a vieții și a
activității Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul de cea a Sfântului Martir
Constantin Brâncoveanu. Domnitorul l-a descoperit, l-a ajutat și l-a susținut
în activitatea tipografică, dar și în treptele ierarhice dobândite. Având o
credință puternică în Hristos, nu au putut nici unul nici celălalt să facă
compromisuri conjuncturale și să se lepede de Hristos, preferând martiriul.
A
fost dificil să înmănunchez iconografic aceste trei aspecte într-o singură
imagine, să nu obosesc icoana supraîncărcând-o, să dau chip dramei în lumina
harului sfințeniei, vastei preocupări de carte, arte și meșteșuguri,
dimensiunea și adâncimea smereniei atinse de minunatul ierarh. Asemenea
sintezei succinte ce aparține Înaltului Bartolomeu Anania: "Ce vom admira mai întâi în vasta
personalitate a Ivireanului? talentul tipografului? Finețea gravorului?
capacitatea poliglotului? geniul oratorului? luciditatea gospodarului? smerenia
călugărului? demnitatea ierarhului? miracolul străinului împământenit? E
aproape de neimaginat că atâtea daruri pot fi înmănunchiate într-un singur om".
Evitând totuși supraconceptualizarea, construcția compozițională se sprijină pe
elemente și simboluri cu o anumită coerență într-un ansamblu unitar.
Semnificația câtorva o ,,tâlcuiesc” pe scurt:
- poziția sfântului e verticală, semnificând demnitatea și
onestitatea ce l-au caracterizat pe Sfântul Antim Ivireanul, așa cum reiese din
"Scrisori” și "Didahii”;
- omoforul de pe umerii
sfântului ierarh conține crucea vechiului steag ivirean sau georgian de azi,
care sugerează legătura originii de neam georgian, de care nu s-a dezis și pe
care n-a omis niciodată să o amintească, așa cum apare în semnăturile lui: "smeritul
între ieromonahi Antim Ivireanul”, "ieromonahul Antim, georgian de neam”, sau
"Mitropolit al Ungrovlahiei, Antim Ivireanul” etc.
- veșmintele arhierești includ
bedernița - simbol al oratoriei excepționale și al păstorului grăitor și
tâlcuitor de cuvânt dumnezeiesc
- în mâini poartă ultimele cărți
tipărite, între care Catavasierul (1715-1716(?))
- multitudinea cărților din fundal
sugerează preocuparea înaltă de o viață, cărțile ca simbol de luminare a
minții, cărțile ca arme de apărare a unității și identității de neam și
credință ortodoxă, cărțile ca mijloc de legătură cu celelalte state ortodoxe, cartea
ca instrument de slujire a Adevărului, Binelui și Frumosului; cele patru
corpuri de carte reprezință cele patru tipografii ("focare de cult și
cultură") pe care le-a întemeiat și unde a editat în totalul vieții 64 de
cărți tipărite de el: București, Snagov, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște. Să nu
uităm că, alături de voievodul Constantin Brâncoveanu, Sfântul Antim Ivireanul
este întemeietorul primei biblioteci
publice de împrumut din cetatea Bucureștilor. Totododată am căutat să sugerez
prin multitudinea cărților și a hărții introducerea limbii române literare în circulația
limbilor europene dar mai ales strădania de a-i conferi Limbii Române o
dimensiune sacră.
- harta simbolizează atât originea
natală, ținuturile îndepărtate pe unde a pribegit, "taina străinului
împământenit”, cât și aria geografică în care și-a extins activitatea
misionară, mai precis locurile unde cărțile tipărite în Țara Românească au
fost "împrăștiate” și răspândite pentru a apăra credința ortodoxă;
- obiectele din spatele
sfântului lui "vorbesc” despre talentele artistice și de rafinatele sale priceperi,
despre preocupările și abilitățile
multiple ale Sfântului Antim Ivireanul, de acrivia acestuia pentru a
înfrumuseța și înveșmânta locașurile de cult fiind brodeor, xilograf, gravor,
sculptor, miniaturist, pictor etc.;
- tiparnița amintește de
preocuparea cea mai asiduă a Sfântului Antim, de "cuiburile de tipărituri”
înființate de el, inclusiv în țara natală, Iviria;
- în formă de fereastră apare Sfânta
Mânăstire Antim - ctitoria sa de suflet –, fereastra ca testament patrimonial
și de slujire predat peste timp posterității;
- îngerul îi vestește
martirul apropiat și jertfa la care este chemat pentru a primi cununa mucenicească; luciditatea irenică,
curajul și discernământul alegerii în mărturisirea până la capăt, cu prețul
propriei vieți, a credinței în Hristos.
- sfeșnicul brâncovenesc subliniează
lumina/ trezvia credinței în Dumnezeu, pe care a adus-o și a sporit-o
prin toată activitatea sa în Țara Românească, dar și în Transilvania sau
țările care au păstrat Ortodoxia.
- ancadramentul (chenarul) ce închide
reprezentarea iconică sugerează în mod minimalist contextul tulbure
martiric(brâncovenesc) atât de cumplit al ultimilor ani de domnie românească
înainte de instalarea perioadei fanariote; acest context anticipează
martiriul Sfântului Antim Ivireanul. Din punctul meu de vedere martiriul
Ivireanului se circumscrie martiriului brâncovenesc și se întăresc reciproc în
lucrare.
- blazonul domnesc cu corbul cruciger,
flancat de cei doi aștri, și blazonul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul – melcul
orientat vertical spre Steaua lui Solomon - steaua cu cerc înscris arată relația
funcțională și unitară dintre domnitor și sfântul ierarh în perioada de apogeu,
bicefalitatea Stat-Biserică sinergică, precum în perioada de aur a Imperiului
Bizantin, care a dat moștenire acestui neam românesc cel mai frumos patrimoniu
cultural, artistic, arhitectural,
spiritual etc.
Pr. F.-C. G. - Cum explicați legătura dintre martiriul Brâncovenilor și cel al Sfântului Antim
Ivireanul?
Negreanu
Maria-Corina: - Martirii
sunt aceia care aleg să îndure chinurile
și să-și de-a viața pentru credința în Hristos Cel Răstignit și Înviat a treia
zi, decât să-L trădeze preț și de-o clipă, pentru a nu pierde Împărăția promisă
de Domnul Hristos. Jertfele lor stau la temelia dăinuirii neamului
românesc și a credinței strămoșești, pecetluindu-le în veșnicie și în istorie. Este
foarte greu să explici în termeni raționali și într-o logică liniară o asemenea
legătură. Mai degrabă o percepi în duh. Nu prea poți vorbi despre Sfântul Antim
Ivireanul fără să-l amintești pe Sfântul Constantin Brâncoveanul. Anton Maria
del Chiaro, secretarul italian al lui Constantin Brâncoveanu, este cel care consemnează
acea admirație a domnitorului ungrovlah - căutător de oameni de ispravă, pe
care să-i aibă alături la conducerea țării -, după ce l-a cunoscut pe Antim
Ivireanul la București: "Au mai găsi-vom oare unul ca acesta?”. Iar
Sfântul Antim nu contenește să-și arate față de domnitor toată recunoștința și
aprecirea în repetate rânduri. Între ei se înfiripă o legătură de profund
respect, încredere și prietenie. Ba Sfântul Antim Ivireanul îi dăruiește în
anul 1709
un superb manuscris lucrat cu mâna sa (să nu uităm că un manuscris echivala cu
o cireadă de cca 70-100 de vite, ca preț): "Chipurile Vechiului şi
Noului Testament", adică "Obrazele sau persoanele oamenilor celor
vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi în
adunare". Poetul Ioan Alexandru
vorbește excepțional despre aceasta. În prefaţa acestui manuscris, există următoarea
dedicație: "De la aceştia, de la toţi luă asemănare şi iubitorul de
Hristos întru credinţă tare/ Prealuminatul Constantin din viţă basarabă,
stăpânul Ţării Româneşti, mulţi ani să aibă/ Care la sine adună florile
bunătăţii şi cu credinţa defaimă căile strâmbătăţii“.
Cel
puțin un deceniu a avut loc o rodnică conlucrare între cei doi viitori martiri
și sfinți, cu realizări de proporții pentru țară. Un adevărat ,,proiect de țară”
se împlinea și înflorea prin această co-lucrare. Voievodul Costantin Brâncoveanu
l-a sprijinit în activitatea tipografică
misionară pe Sf. Antim Ivireanul, dar și la ocuparea treptei ierarhice, până la
cea de mitropolit al Ungrovlahiei. Așa cum spune domnul Sorin Dumitrescu, prin
tandemul Brâncoveanu-Antim se reface pentru o vreme bicefalitatea Imperiului
Bizantin după Căderea Costantinopolului (1453) și s-a refăcut pentru o bucată
de timp axul central al Ortodoxiei universale în Țara Românească. Evitând
războaiele sângeroase, ținând diplomatic țara departe interesele celor trei puteri
imperiale expansioniste (turcă, austriacă și rusă), ce amenințau granițele țării
confesional cu prozelitismul calvin și catolic plus cel islamist, cei doi bravi
oameni de Stat și de Biserică au apărat țara cu armele culturii, artei, educației,
au marcat-o în istorie și pe harta geografică prin construirea a numeroase edificii laice și de cult. Împreună
i-au ajutat și pe românii de peste granițe, mai ales pe cei din Transilvania
să-și păstreze limba și credința. Progresul Țării Românești sub Constantin
Brâncoveanu devenise o "amenințare” externă pentru mințile oculte și un
motiv de invidie. Pentru a destabiliza
această înflorire și lucrare ambițioasă, s-a lovit din interior în această
legătură domn-ierarh/ Stat-Biserică, le-au fost vânate și speculate diferențele
de viziuni, slăbindu-le astfel încrederea
prin uneltite meschine intrigi. Deși domnitorul nu se va răzbuna niciodată pe
ierarhul care îl roagă în repetate rânduri să nu-și "otrăvească” urechile
cu neadevăruri despre acuzele de implicații politice de culise și trădare,
legătura anterioară de solidaritate și prietenie nu se va mai reface. În felul
acesta s-a putut decapita mai ușor puterea de stat prin moartea martirică la
care cunoaștem că au fost supuși și la umilința care a consternat întreaga
Europă, iar apoi, la interval de doi ani, s-a decapitat și capul Bisericii
Țării Românești, Mitropolitul Antim Ivireanul, condamnat în principal pentru
militantismul autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Țara Românească. A urmat
aproape o sută de ani de domnii fanariote care au încercat să le şteargă "urmele"
din istorie, dar lucrul acesta nu s-a putut întâmpla. Caractere puternice și
demne au pecetluit istoria și continuitatea neamului românesc cu mucenicia lor.
În viziunea mea, martiriul brâncovean e prevestitor, e premergător martiriului
antimian, iar acesta îl validează și mai mult și îl probează pe cel dintâi.
Sunt convinsă de reconcilierea în duh și că, prin moartea lor mucenicească, "veghează”
mai cu putere traseul neamului românesc în istorie spre Eshaton. Datori le
suntem cu cinstirea și evlavia noastră, să le cinstim moartea lor mucenicească,
toată râvna și truda vieții. Abia după mai puțin de trei sute de ani li s-a
făcut dreptate pe pământ, în anul 1992 fiind înscriși în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe
Române.
 |
| Miniatură/Corina Negreanu |
Pr. F.-C. G. - V-aş ruga să descrieți pe scurt și celelalte
lucrări cu care aţi participat la concurs?
Maria-Corina
Negreanu: - Da.
La crucea pictată a fost oarecum mai
simplu deoarece m-am limitat și m-am inspirat dintr-o scenă a Răstignirii
de la Mănăstirea Hurezi -perla ctitoriilor brâncovenești. În miniaturi m-am
bucurat de "libertatea" de a continua ceea ce nu am putut exprima în
lucrarea principală. O miniatură am dedicat-o relației Sfântului Antim
Ivireanul cu înaintașii și ocrotitorii lui spirituali: Sfântul Antim, Sfântul
Nicolae, Sfânta Agata și Sfântul Alexie. La ctitoria sa, Mănăstirea Antim (București),
se păstrează o icoană pictată de însuși Sfântul Antim Ivireanul cu cei patru
sfinți amintiți. Chipurile acestora i-am redat într-un ancadrament vegetal sub
formă de medalioane, cu gândul la faptul că Sfântul Antim Ivireanul a fost
promotorul reprezentării chipurilor de
sfinți sub formă de medalion în
manuscrise și frontispiciile miniaturistice de la noi din țară.
A doua miniatură, e orientată
spre relația cu posterioritatea, mai precis o cântare contemplativă către Maica
Domnului. Fiind o iubitoare de poezie, nu puteam să trec cu vederea filigranul poetic
din "Didahii", cu osebire Cazania Sfântului Antim Ivireanul la Praznicul
Adormirii Maicii Domnului. Conține expresii atât mlădioase, ce surprind
inefabilul tainei Micii Domnului, asemenea Imnului Acatist al Rugului Aprins al
Maicii Domnului alcătuit de ieroschimonahul Daniel Sandu Tudor, poet, publicist
inițiator al Mișcării Rugului Aprins de la aceeaşi Sfântă Mănăstire Antim din
Bucureşti, la interval de peste două veacuri. Am găsit mai multe similitudini
între cei doi imnologi ai Maicii Domnului, în care fără dubii, a cântat Însuși
Duhul Sfânt. Așa că am încercat să pun ,,în scenă” iconografică această
minunată lucrare. Din Biserica de la Antim (Biserica-trup) țâșnește o scară
spre cer (cu aluzie la Scara lui Iacov) - crucea martirică spre - Maica
Domnului - Biserica Cerească, rug, foc arzător, răcoritor nemistuindu-se. Din
lemnul crucii vlăstăresc prin jertfa mucenicească Sfântul Antim Ivireanul și
Ieroschimonahul Daniel de la Rarău (martir al închisorilor comuniste, încă
nedeclarat sfânt!) contemplând în stihuri frumusețea de nedescris a Maicii lui
Dumnezeu. Maica Domnului e o "grădină încuiată" (Cântarea Cântărilor),
în care fiecare sfânt e o floare anume, ce răspândește mireasmă și frumusețe aparte
asemenea înzestrărilor cu virtuți. Exprimarea paralelă sugestivă devine
convergentă: Sfântul Antim Ivireanul: "Cine este aceasta care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna și
aleasă, ca soarele? Cine este aceasta ce se suie de pe pământ în cer, albită,
înflorită, întru care hulă nu este?"; Ieroschimonahul Daniel de la Rarău
"Cine este aceasta ca zorile de albă și curată? E împărăteasa rugăciunii,
e rugăciunea întrupată....”
 |
| Miniatură/Corina Negreanu |
Pr. F.-C. G. - În evaluarea lucrărilor s-a pus accentul pe
evidențierea unui specific tradițional românesc al compoziției. Puteți să ne
oferiți detalii?
Maria-Corina
Negreanu: - Așa
este. A fost foarte bine că s-a pus acest accent. Ne cunoaștem atât de puțin
pictura bisericească din propria patrie. A rămas ca o comoară tăinuită, față de
albumele de pictură bizantină, sârbească, grecească ori rusească, și care parcă
ne-au fost mult mai lesne de găsit. Chiar mă plimbam seara prin București,
înainte de premiere, și am văzut câteva biserici sublime!, cum e cea de la Sfântul Gheorghe cel Nou,
Colțea și alte câteva. Adevărate minunății! Cât mi-ar fi plăcut să existe în
Cluj așa ceva! Pictura brâncovenească este o pictură densă, dar fără să
obosească sufletul, în care măiestria artistului e mereu controlată prin acea
părelnică ezitare timidă de a fi desăvârșit în amănunte și anatomii corecte. O
pictură care nu seduce în sensul blitz
și nu te lasă zdrobit de atâta perfecțiune a execuției cum e cea renascentistă
sau barocă sau chiar neobizantină, ci ți se dezvăluie treptat, te învălui, te
adâncește și te trece subtil, fără să șocheze, spre Adevăr. Nu e puțin lucru această
"micșorare" auctorială și de epatare a măiestriei artistice. Specific
picturii brâncovenești este prezența decorativă vegetală luxuriantă, dar atent
și armonios amplasată în pictura murală pentru a nu ieși strident și disparat în
evidență. Frontispiciul heraldic este caracteristic miniaturii brâncovenești, ancadramentele
de vrejuri de acant, sau alte motive floral-vegetale (unite în mascheroane),
lalele și trandafiri în miniatura antimiană, rodii ori smochine. Natura e atât
de apropiată de om și participativă la lucrarea mântuitoare a acestuia!...
S-a
tot vorbit, și așa este, că arta brâncovenească este o izbutită și rafinată
sinteză de stiluri și curente artistice, o armonie izbutită între arta
orientală (Islam), arta tradițională și
influența occidentală renascentistă, cu precădere barocă. Se știe că voievodul
Constantin Brâncoveanu, dar și marea familie a Cantacuzinilor din care se trăgea, proveniți din neam de
basilei bizantini, erau mari iubitori de frumos și aveau cultul bunului gust, nostalgici
după acea măreție splendidă a Bizanțului de altădată. De aceea aveau o
înclinație nativă spre eleganță și frumos, acordând o atenție sporită
dezvoltării artelor decorative. Analog virtuților creștine, Sfântul Antim
Ivireanu menționează în "Floarea Darurilor" bogata simbolistică florală
zugrăvită în superbe forme și culori: "roșeaște
dreptatea ca un trandafir, albește bărbăția ca un crin, învineșescu blândeațele
ca iacintul, străluceaște curăția ca narcisul”. Semnificațiile în planul
zoomorf: vulturul - avântarea spre cele înalte, liliacul - trezvia şi veghea de
noapte, oaia - smerenia şi ascultarea, porumbelul - blândețea, albina - hărnicia,
șarpele - înțelepciunea, chibzuiala şi prudența, melcul - modestia, mersul
încet dar sigur etc. Arta decorativă ajunge la un nivel desăvârșit sub
domnitorul Brâncoveanu, asimilată în cel mai autentic duh ortodox. Este cazul
ca noi cei de azi să redescoperim și să continuăm acest specific românesc al artelor sacre, mai
ales că se promovează ideea că nu există un stil artistic specific românesc
dobândit, ci doar școli de pictură care au activat pe arii geografice limitate,
fără a se ține seama de vitregiile istoriei și alți factori care au confiscat
un firesc curs unitar de dezvoltare a artelor sacre pe suprafața integrală a
țării. Iată că în Țara Românească sub Brâncoveanu, prin construirea atâtor
edificii, putem spune de o primă unitară răspândire pe aproape întreaga
suprafață a Principatului și chiar la bisericile din sudul Transilvaniei, a
unui stil artistic sacru cu specific românesc. Ar fi păcat ca noi, cei de azi,
să nu înțelegem și să nu continuăm miza acestui minunat și ambițios proiect
brâncovenesc. Să prețuim, să conservăm și să continuăm osteneala și dragostea
pentru frumos.
Pr. F.-C. G. - În câteva cuvinte, ce înseamnă Sfântul Ierarh Antim
Ivireanul pentru dumneavoastră? Care a fost folosul duhovnicesc al întregului
demers?
Negreanu
Maria-Corina: - Cum
v-am mai spus, îmi place să cred că mi-am câștigat un prieten, un model de
faptă, smerenie, sensibilitate și măiestrie artistică. Ceva mă leagă acum mult
mai mult de acest sfânt, dar mă și obligă să nu-l uit. Mai nimic nu suntem și
nu putem face trainic dacă nu ne cunoaștem istoria, pentru a ne înțelege rostul,
viața, arta, sfinții, credința, ce s-a întâmplat altădată, ce ni se întâmplă nouă
azi, cât de asemănătoare ni-s vremurile... Că orice ar fi, avem o chemare ce
trebuie îndeplinită fără rest. Până la capăt.
Pr. F.-C. G. - Vă mulțumesc din suflet!
Negreanu
Maria-Corina: - Eu vă mulțumesc!
 |
| Antimiana/ Taina muceniciei intru Hristos icoană pe lemn Corina Negreanu |
O icoană a simbolurilor nebănuite
autor Nicoleta
Pălimaru
Icoana închinată
Sfântului Ierarh Antim Ivireanul i-a adus artistei-iconar, Corina Negreanu, un
premiu bine meritat (locul I la icoana pe lemn), acordat de Patriarhia română
în 21 mai, la Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Tributară convingerii că prin împărtăşirea cu arta
„putem schimba ceva în noi şi câştigăm un pic de supleţe şi bogăţie în viaţa
noastră şi în relaţiile dintre noi”[1],
după cum mărturisea într-un interviu, cu o sobrietate în linia tradiţiei
ortodoxe şi un amplu evantai de lecturi, familiarizată cu limbajul muzeal
iconic european, Corina Negreanu e atentă, ca mulţi artişti, la fragmentul
miraculos al cotidianului şi posedă un stil aparte de raportare la el. De
altfel, energia cotidianului l-a determinat pe Pr. Dumitru Stăniloae să
conceapă o secţiune în Dogmatica sa,
intitulată „Cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieţii”,
iar pe Mircea Vulcănescu l-a condus la crearea sintagmei „Bunul Dumnezeu
cotidian”.
Icoana Sfântului Antim, realizată într-o manieră personală extrem de
originală de către Corina Negreanu, ce nu mizează deloc pe economia de mijloace
artistice, suscită un interes de o particulară relevanţă prin actul esenţial al
artistei de a recompune cu precizie şi rafinament un sugestiv rezumat al unei
„lumi de atmosferă”, aflată la răspântia dintre secolele XVII-XVIII, precum şi
figura ierarhului Antim.
Surprinde modul de redare în chenar delicat, suav,
dar viguros a „cămării inimii” ierarhului, al cărui chip degajă o „înţeleaptă
liniştire”. Persistă pregnanta impresie că ierarhul se mişcă într-o dublă
deschidere spaţială şi temporală: într-un prezent al veşniciei, tradus de
însemnele îngerului, de flacăra arzând vertical, dar şi de respiraţia ierarhului
împreună cu noi a timpului actual, prin rugăciunea neîncetată a mătăniilor.
Artista ne înfăţişează trecutul prin expunerea codurilor exigenţelor
simbolice a universului cult din perioada brâncovenească, chipul Sf. Constantin, a cărui viaţă se
organiza „în limitele unei morale severe, izvorâtă dintr-o evlavie funciară”[2], şi a
familiei sale compunând brâul icoanei.
Spaţiul capătă geometria elegantă a secolelor
XVII-XVIII datorită prezenţei fastuoase a Cuvântului din imaginea
cărţilor-hrană ce alcătuiesc un topoi
fundamental, biblioteca, precum şi a cărţilor liturgice din mâinile ierarhului,
reliefându-i acestuia înzestrarea harică de cărturar, tipograf şi iscusit
predicator.
Simţul artistic al Sfântului Antim Ivireanul şi capacitatea lui de a
relaţiona teologia cu mentalul cultural şi popular al epocii sunt ipostaziate
în vocaţia de ctitor, „orientată spre universal”[3], după sublinierea lui André
Scrima, cum o indică şi harta pictată de Corina Negreanu în partea dreaptă, iar
deasupra se află, într-o firidă, ca loc protector, ctitoria Sfântului Antim
Ivireanul, mănăstirea Antim.
În diagonala bisericii din firidă se remarcă un detaliu semnificativ,
cu putere de radiaţie simbolică, semn că artista a ştiut să extragă esenţialul
din referinţa livrescă. E vorba de „figura nebănuită” a melcului de pe
inscripţia de deasupra uşii de intrare în biserică, care îi generează aceluiaşi
André Scrima asociaţii şi metafore, una dintre ele mergând în direcţia
tabloului lui Rembrandt, expus la Luvru, unde apare un melc monstruos „ce nu
duce practic nicăieri – un filosof meditează retras în ungherul chiliei sale”[4].
Prin parcurgerea unei lecturi atente a imaginii,
în cheie teologică, melcul antimian îi destăinuie lui A. Scrima „ceva din
intimitatea spirituală a omului viu, A. Ivireanul”[5],
interpretarea conducând de la „metafora grafică a chiliei monahului” la „locul
inimii”[6],
revelaţia de mai târziu a mişcării Rugul Aprins.
Focalizarea acestui detaliu citit drept emblemă a rugăciunii isihaste
şi care îl recomandă discret pe Sfântul Antim Ivireanul ca isihast, mi se pare
a fi piesa de rezistenţă a întregii compoziţii ivite de sub penelul Corinei
Negreanu.
[1] Filocalia, supliment al revistei Renaşterea, nr. 11,
nov. 2015.
[2] Valeriu Anania, Din spumele mării, Ed. Dacia, 1995, p. 85.
[3] Vezi André Scrima, Timpului Rugului Aprins. Maestrul spiritual în
tradiţia răsăriteană, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 118.
[4] Ibidem, p. 125.
[5] Ibidem, p. 122.
[6] Ibidem, p. 128.
Articolele au apărut în Revista Renașterea în numerele din lunile iulie si august 2016
Felicitări! Icoanele sunt foarte reușite!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Daniela.Asemenea simplilor pescari, am aruncat si eu năvodul...
RăspundețiȘtergere