Protopoem

autor Jose Saramago,  trad.  Georgiana Bărbulescu

Din ghemul încurcat al amintirii, din întunericul nodurilor oarbe, trag un fir ce mi se pare desprins.
Îl eliberez încetișor, de teamă să nu mi se desfacă între degete.
E un fir lung. verde și albastru, cu miros de alge și are moliciunea caldă a mâlului viu.
E un râu.
Îmi curge-n mâinile  acum ude.
Toată apa îmi trece printre palmele întinse și, deodată,  nu mai știu dacă apa izvorăște din mine sau curge spre mine.
Continui să trag, acum nu doar amintire, ci însuși trupul râului.
Pe pielea mea navighează bărci, iar eu sunt și bărcile, și cerul care le acoperă, și plopii înalți care alunecă lent pe pelicula luminoasă a ochilor.
Pești îmi înoată în sânge și oscilează între două ape precum chemările neclare ale amintirii.
Simt forța bărcilor și prăjina care le prelungește.
Coboară, spre adâncul râului și al meu, ca o bătaie fermă de inimă.
Cerul e mai aproape acum și și-a schimbat culoarea.
E verde tot și sonor, pentru că din ram în ram, se trezește cântul păsărilor.(...)
O pasăre fără nume coboară nu știu de unde și va poposi tăcută pe prora  dură a bărcii.
Nemișcat, aștept ca toată apa să se scalde în albastru și păsările să spună pe ramuri de ce sunt înalți plopii și foșnitoare frunzele lor.
Atunci, trup de barcă și de râu în statură de om, merg înainte spre tihna roșiatică pe care o înconjoară săbiile verticale.
Acolo, îmi voi îngropa de trei palme prăjina, până la piatra vie.
Va fi marea liniște primordială când mâinile se vor împreuna cu mâinile.
Apoi voi ști totul.

Foto: Corina N.

În insula uneori locuită 

În insula uneori locuită ce suntem,
sunt nopţi, şi deznoptări şi zori, când nu-i nevoie să murim.
Atunci ştim tot despre ce a fost şi despre ce va fi.
Lumea apare definitiv explicată,
ne umplem de seninătate, iar vorbele singure se traduc.

Apucăm şi înălţăm în mâni un pumn de ţărână. Cu blândeţe.
În el se cuprinde tot adevărul suportabil: conturul, voinţa şi limitele.
Atunci putem zice că suntem liberi,
cu pacea şi surâsul celui ce se recunoaşte,
revenit din periplul său în jurul lumii,
energizat, pentru că s-a nutrit cu suflet până în măduva lui.

Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viaţa e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.

Jose Saramago, trad. de Paul Abucean

Foto: Corina N.