Părintelui Teofil Părăianu (n. 3 martie 1929 - m. 29 octombrie 2009)

3 Martie- ziua de naștere a Părintelui Teofil Părăianu; în locul unui telefon, ca altădată:

Dragă Părinte ,

ne lipsești și ne e dor de dumneata.

Murim... ca mîine

Magda Isanos

E-aşa de trist să cugeti că-ntr-o zi,

Poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,atâta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri şi de ploi,

cu păr din care şiruie răcoare…

Şi iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot aşa o să se plece,

mirată, peste apa care trece

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viaţa e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

şi celălalt şi-mi pare nenţeles

şi trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori şi nu zâmbim,

noi, care-aşa de repede murim.

Cânt

Magda Isanos

Cînt ca privighetorile oarbe.
Nu știu, eu sorb cîntecul sau el mă soarbe.
Atît de sus ne-nalțăm cîteodată...
Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoșată.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
așa arde sufletul meu.
Cred în zîne, în sfinți și minuni ;
prieteni, nu-mi împletiți cununi.
Cîntecul e-n mine ca-n voi tăcerea ;
îi bănuiesc uneori puterea,
însă nu știu nimic și mă-nchin smerit
îngerului lîngă mine ivit.

Fă-mă să cînt despre oameni și suferinți,
șoptesc cu buzele reci, fierbinți,
despre săraci, despre copii și foame...
Și-n mijlocul cereștii mele spaime,
întrezăresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui să creez lumea, s-o pun la loc.

Apoi rămîn singură. Nu știu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufișul aprins Dumnezeu.