Sfînta Cruce

Cruce pentru Sf. Altar

Negreanu Corina 2005

Despre Sf. Cruce și cinstirea ei mi-a vorbit mai întîi bunica mea*. Bunica, nu abuza de semnul crucii, dar cînd își făcea cruce cu cele trei degete strînse în numele Sfintei Treimi, gestul ei era clar, cu traseu bine definit din frunte pînă în abdomen, apoi își marca cei doi umeri de la dreapta la stînga. În numele Tatălui și-al Fiului și-al Sfîntului Duh. Amin. Fascinant gest. Ferm, elegant, lipsit de onctuozitate pietistă. Așa îmi părea, cînd o vedeam că își face semnul sfînt.

,,Să nu cumva vă bateți joc de Cruce, că va fi vai de capul vostru ce vi se întîmplă!” ne repeta deseori bunica. ,,Da` ce ni se întîmplă mami(așa îi spuneam eu dînsei)?”O întrebam îngrozită de gravitatea atitudinii ei. ,,Păi, uite ce-au pățit unii din sat care au batjocorit crucea....”și bunica începea povestea care nu era poveste ci devenea istoria unor fapte reale petrecute în satul în care locuiam. Înțelepciunea simplă și pățaniile** altora îmi deveneau prin bunica veritabili pedagogi.

Odată, trei surori cu vîrste apropiate( să fi avut în jurul a 20-22 de ani), dintr-o familie mîndră și mai înstărită în sat, în urma unei dispute cu familia diacului***( așa se spune în satele din Ardeal), sau a cantorului de la biserică, ca să facă bășcălie pe seama acestuia, într-o noapte au mers la casa lui și cu excrementele lor au mîzgălit peretele casei sub formă de cruci. Toți oamenii de bună credință cînd au văzut dimineața ,,grozăvia” s-au tulburat foarte tare. Știau, fie și dintr-o pură intuiție a bunului simț, dar mai ales din frică față de Dumnezeu, că batjocura lor nu va rămîne nepedepsită și că după asemenea faptă, nu vor ,,ajunge” bine. Așa s-a și întîmplat mai apoi. Cele trei surori au sfîrșit fiecare într-un mod odios. Una a înnebunit, alta s-a îmbolnăvit de o boală cumplită cu o lungă perioadă de agonie, iar cea de-a treia a murit într-o închisoare din Ungaria, pierzîndu-și mințile și bîndu-și propria urină. Dar suferința n-a fost într-atît. Copiii fiecăreia dintre ele au avut la rîndul lor parte de zbucium și suferință în viață. Cînd au urmat nepoții, la fel: vieți distruse, boli grele, nebunie, sinucideri în condiții oribile. Neamul lor, treptat, aproape s-a stins. Gura satului și oamenii care cunoșteau istoria din tinerețea celor trei femei, știau cauza pentru care ,,trage” neamul lor.

În satul nostru populația a fost împărțită în două(așa a rămas pînă azi): jumătate unguri și jumătate români. În perioada hortistă, cînd armata ungară a invadat satul, o femeie româncă, ortodoxă, pentru a fi văzută ,,bine” și pentru a nu suferi, ca să-i impresioneze pe soldații ce treceau călare prin fața casei acesteia, s-a apucat să își renege credința și dădea cu pietre în crucea de pe casă rostind ostentativ (ca să fie auzită de soldați) în maghiară: ,,Dă-te jos de pe casă Jesus mic”. Gestul ei n-a avut obiectivul scontat,n-a cîștigat încrederea lor, din contră, trădarea i-a scîrbit pînă și pe soldații maghiari primiți cu urale, flori și osanale de populația maghiară. Aceștia, povestea bunica, cînd au ajuns în dreptul Bisericii ortodoxe, au aruncat în curtea bisericii brațele de flori primite. Mulți dintre ei erau catolici. Femeia cu întreaga sa familie urma să aibă o viață de coșmar.După ceva timp a înnebunit, apoi au găsit-o spînzurată.

În satul vecin, tot în perioada hortistă, un ungur bogat, pizmaș și rău cu românii, într-una din zile, a dat jos crucea din capătul satului, a călcat-o în picioare și și-a făcut excrementele pe ea. Mulți s-au îngrozit de fapta lui. Mai tîrziu, s-a căsătorit și a avut patru copii. Doi au rămas cu handicap grav de la naștere cu forcepsul, ceilalți au sfîrșit cumplit, de tineri, iar el, spre finalul vieții s-a spînzurat.

Cruce pentru Sf. Altar

Negreanu Corina 2007

Crucea e sfîntă pentru noi. Prin ea am fost răscumpărați prin Sîngele Lui Hristos vărsat pe ea, după ce ne-am dat de bună voie în mîna diavolului, prin păcatul strămoșesc. Hristos Fiul lui Dumnezeu S-a Jertfit pentru noi cu Moartea Sa prin răstignire pe Cruce și ne-a răscumpărat. Este semnul nostru de apărare. Este semnul izbînzii vieții prin moarte, ca viața să fie veșnică.

*Practic, în perioada comunistă, ea ne-a insuflat credința și frica de Dumnezeu. Într-o formă simplă dar fermecătoare, mă captiva cu primele,,cateheze”. Mă atrăgeau ,,poveștile” ei despre Hristos.Nu-mi imaginam atunci cît de vii îmi vor rămîne acele cuvinte în minte și în inimă toată viața. O port în suflet. Era o femeie deseori prea directă și asta îi ținea pe mulți departe de ea, rigidă, dreaptă, singuratică, nici nu prea îi plăceau companiile prietenelor, așa, numai de dragul de a le păstra sau spre pierderea vremii. Uneori era dură cu noi nepoții, fără alintări sau alte tandrețuri, dar cu toate astea eu o iubeam foarte mult. N-am să uit niciodată, copilă fiind, în Joia Mare, cum am mers împreună, eu și bunica, dimineața la ora 5 la biserică să ne spovedim. Mi-a plăcut așa de mult dimineața aceea, cînd eu cu alte bătrînele și bunica, asteptam în ușa bisericii venirea preotului. Atîta emoție mi-a creat prospețimea aerului de primăvară la îngemănarea zilei, cîntecul turturelelor din brazii bătrîni. Faptul că stăteam în curtea bisericii cu zambiluțele și primulele abia ivite, parcă sfinte și-acelea, păreau cu totul altfel decît cele de-acasa, m-a vrăjit atît de mult încît inima mea de copil parcă se contopea cu tot decorul. Cu poveștile bătrînelelor înduioșate de prezența unui copil acolo, așa de dimineață. A venit părintele și pe rînd ne-am spovedit la dînsul. Pictura bisericii, lumînările, cîntările bisericești, locul acela sfînt, mireasma de tămîie, Sf. Cuminecare, tot ritualul mă facea să îmi doresc să fiu cel mai bun copil ca să mă iubească Dumnezeu....Însă, pentru că părinții mei deși credeau în Dumnezeu, nu erau și nu puteau fi practicanți prin natura serviciului lor, n-am reușit să mă țin de cuvînt. Nici vraja acelei dimineți nu s-a mai repetat vreodată, cu o așa intensitate.

**Mi-au fost confirmate și de alte persoane. Nu le dau în vileag numele propriu pentru a proteja identitatea și persoana fiecăruia.

***Diacul Macarie a slujit la strana Bisericii Ortodoxe din Breaza,jud Mureș, cu mare evlavie și aplecare spre cele sfinte pînă la cei peste 86 de ani ai săi.