Primul tur al prezidenţialelor nu a adus nici o surpriză. Configuraţia parlamentară s-a regăsit în mare în distribuţia voturilor. Ceea ce demonstrează nu doar absenţa unui candidat influent dincolo de electoratul propriului partid, cît şi, implicit, prevalenţa problemei premierului în raport cu cea a preşedintelui. Fiindcă desemnarea premierului va fi rodul unei negocieri de partide, nu actul discreţionar al unui preşedinte. Ceea ce se remarcă totuşi, privind retrospectiv, e declinul lui Traian Băsescu, deocamdată relativ. Cota sa de popularitate a fost mulţi ani extrem de ridicată, el mizînd mereu pe o susţinere largă, dincolo de electoratul partidului. Întreaga sa retorică populistă a fost întemeiată pe apelul la o democraţie mai directă, sub forma unor consultări de tip referendum, care să constate pulsul `voinţei poporului`. În faţa unui grupuscul de politicieni el se prevala de milioanele sale de voturi. Preşedintele în exerciţiu s-a folosit cu abilitate de această ficţiune ideologică, vagă şi versatilă, pentru a da o iluzorie satisfacţie unui electorat în general frustrat, care în acest mod se simţea ascultat şi luat în seamă. Pe acest fond au luat naştere şi încercările de delegitimare, cel puţin implicită, a formelor democraţiei reprezentative, în primul rînd a celor parlamentare. Un Băsescu `fără frică şi fără pată` a părut multora o redută contra cinismului şi corupţiei generalizate ale clasei politice. Conştient totuşi de vulnerabilitatea unui astfel de sprijin, Traian Băsescu a încercat constituirea unui mare partid prezidenţial, un proiect ratat. Iată-l acum repliat pe susţinerea unui partid pe care a continuat să-l conducă cu mîna forte şi din exterior, bazîndu-se mult pe un lider docil. Cunoştea prea bine cum poate sfîrşi un lider carismatic, dar marcat de înfrîngeri, în faţa unuia emergent şi aureolat de o victorie personală, aşa cum se întîmplase în cazul preluării de către el însuşi a partidului. Emil Boc nu poate să-l înlăture cum l-a înlăturat el pe Petre Roman. Cu toate acestea partidul e si el în declin. Nu însă prin scăderea popularităţii, cît prin izolare politică. Aceasta se vede şi în cazul negocierilor pentru al doilea tur al prezidenţialelor. Principalul exclus din cursă, deţinătorul nu doar al unui onorabil loc trei, ci şi al unei neaşteptate cincimi din voturi, liderul liberalilor s-a orientat rapid spre o înţelegere politică cu social-democraţii. Acest rezultat bun confirmă, dincolo de confuzia ideologică întreţinută chiar de partide incapabile să-şi asume opţiuni ferme, evoluţia electoratului spre dreapta. Dacă mulţi ani stînga domina aproape discreţionar, acum situaţia s-a răsturnat. O opţiune trădată însă de partidele ce-şi clamează apartenenţa la curentul dreptei, întrucît preferă alianţe cu stînga. În acelaşi timp se confirmă practica alternanţei la putere. Nici un preşedinte, din 1992 încoace, n-a reusit să fie reales. Evident, Traian Băsescu poate fi cel dintîi în acest sens, dar acum sanşa prima o are contracandidatul său, iar unul din motive este dorinţa de schimbare periodică a electoratului, care, iniţial entuziast, e ulterior uşor dezamăgit. Conservatorismul principial al românilor a fost de altfel mereu dublat de un simţ al relativului care acum, în condiţiile democraţiei, ia forma cultivării alternanţei. Este, desigur, şi o formă de penalizare a rezultatelor, ce par mereu modeste, ale diverselor guvernări, în detrimentul creditării unor proiecte politice pe termen mai lung. Daca această alternanţă se va confirma, faptul se va datora şi profilului lui Mircea Geoană. Liderul social-democrat e mai puţin vulnerabil la demonizarea din partea adversarului, spre deosebire de vechii lideri Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Mai versatil şi mai inconsistent doctrinar (predecesorii săi aveau ambiţii ideologice, chiar reformiste), Geoană nu pozează în stîngist impenitent şi nici nu generează antipatie accentuată. De asemenea, nu sperie prin perspectiva unor derive autoritariste, întrucît nici în propriul partid nu a reuşit să se impună decît mai degrabă conjunctural. Un preşedinte mai `moale`, iată o ofertă pe care destui nu o vor mai ignora aşa uşor după turul de forţă nu tocmai constructiv al unui mandat prezidenţial `tare`. Cu toate acestea există un electorat consecvent anti-stîngist, care se poate activa alarmat de o revenire a stîngii la puterea prezidenţială. Acesta va fi de altfel unul din pilonii campaniei lui Traian Băsescu contra lui Geoană: asocierea cu toate aspectele `dezagreabile` ale istoriei post-decembriste. Votul negativ e încă puternic în România. Un semn că nemulţumirile populare întrec capitalul de încredere.


Cătălin Bogdan