,,Drum fără Emaus: ,,Vai! Ziua este spre sfârșit și se lasă umbrele serii”(Ieremia 6, 4) și se pare că nimeni nu mai zice:,,Doamne, rămâi cu noi că este spre seară și s-a plecat ziua”(Luca 24, 29). Drum fără Emaus înseamnă drumul vieții fără Hristos  și ,,fără de Dumnezeu în lume”(Efes. 2, 12); drumul inimii împietrite care nu arde la auzul  cuvintelor Domnului; care nu duce la Cină;  viața fără rugăciune și fără biserică;  bibliotecă fără Evanghelie; perete fără icoană;  casă fără cruce;  săptămâni fără Duminici; genunchiul ce nu se pleacă la rugăciune; degete ce nu se împreunează sub semnul sfintei cruci.”

,,Rugăciunea  avvei Arsenie din ,,seara sâmbetelor”(Avva Arsenie  30)- seară de Emaus în pustia egipteană- va fi cuprins cu  iubire nesfârșită și umilință negrăită pe părinții și frații din pustie, pe locuitorii Egiptului și ai Alexandriei, pe cetățenii Imperiului roman și pe toți membrii Bisericii creștine.  Rugăciunea de toată noaptea dintre asfințitul  unei sâmbete și răsăritul unei Duminici are o dimensiune cosmică, reprezentând cumpăna dintre Vechiul și Noul Testament, dintre moarte și înviere, dintre lumea aceasta și cea care va să vină. Răsăritul de soare pe care îl aștepta avva Arsenie este, în sens mistic, Hristos-,,Soarele dreptății”(Maleahi 3, 20), ,,Steaua care strălucește dimineața”(Apoc. 22, 16) și Luceafărul care răsare în inimile noastre (cf. II Petru 1, 19). Rugându-ne și noi după putință în noaptea vieții noastre, să așteptăm ca  Soarele să răsară înaintea noastră, în zorii unui alt nivel de existență. ,,Și așa vom ședea...” ”

,,Rugăciunea  avvei Arsenie învăluit în foc  este o dovadă că sfinții sunt integrați în  Liturghia cosmică, pe care o susțin cu  rugăciunile lor, prin Duhul Sfânt. Rugăciunea de toată noaptea, de la apusul până la răsăritul soarelui, vrea să însemne  că noaptea vieții noastre  este străluminată doar de rugăciunile sfinților pentru noi păcătoșii.”

,,Viețuim în Babilonul lumii, dar ne bucurăm totuși de Ierusalimul Bisericii și contemplăm harfele cerului atârnate în sălciile de pe malurile râului pământului.  Pendulăm între Templul din Ierusalim  și cuptorul arzător din Babilon,  între cântările Sionului și satrapii lui Darius.”

,,Scăparea oricărui ,,exilat”  este rugăciunea făcută înaintea ferestrei  deschise spre Ierusalimul cel de sus(cf. Daniel 6, 11) După  exemplul Profetului Daniel  să avem în suflet de-a pururi curată, întreagă și deschisă ,,fereastra”  duhului înspre Biserică, Evanghelie și Împărăția Cerurilor.”


,,La fereastra deschisă spre Ierusalim a casei Proorocului Daniel din Babilon descoperim  una dintre cele mai frumoase ,,flori” duhovnicești din Sfânta Scriptură, mai presus decât toate grădinile suspendate ale celebrei cetăți.  ,,Fereastra deschisă” va fi fost  singura mângâiere, bucurie și speranță a proorocului aflat în robie. Câte rugăciuni de foc  nu va fi înălțat  în fața ferestrei  deschise și câte raze de soare  nu se vor fi oglindit în lacrimile lui?!... Acolo va fi stat de vorbă cu Dumnezeul părinților săi, rugându-se pentru sine și pentru neamul său,  acolo va fi primit tâlcuirea viselor  de nedezlegat și a cuvintelor de  neînțeles, precum și revelațiile sale, pe acolo va fi trecut  mai întâi îngerul Domnului  trimis din cer ca să astupe gurile leilor din groapă.”

,,Peste oricine este aruncat  în focul din ,,cuptorul aprins al Babilonului ”  Dumnezeu trimite roua Sa cerească, prin îngerul Său, care stinge focul. (cf.  Cânt. celor trei tineri 1,26)”

Filocalice/+Daniil Arhiereul/Hățăgel/2018