cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto Ilinca Negreanu/ Oașa

joi, 22 septembrie 2011

Alice Voinescu- File de jurnal


7 iulie 1940


Evenimentele se precipită, am pierdut complet ritmul normal de viață și mi se tocește emotivitatea. De o lună încoace cad țările, se schimbă orientările de viață ale popoarelor, se petrec evenimente epocale și noi ducem aceași viață, doar că plîngem pentru lucruri mari. Mă minunez cît e omul de ușuratic sau poate cît realitatea e legată de hic et nunce. Lipsa de imaginație te ferește de durere. Or, în fond, nimic nu contează atît pe cît credeam, ci numai viața? Cred că după toate aceste catastrofe se va prețui iar omul și viața sufletească. Păcatul cel mare al neamului a fost materialismul, ieșirea din om, sub toate chipurile. Nu mă pot concentra pe nimic. Aștept. Ce? Impresia că stăm pe vulcan și totuși că un noroc ne scapă, că Dumnezeu nu ne ia încă în serios complet. N-am din partea nemților nici o nădejde. Vor veni să ne ajute exclusiv cînd vor fi în joc interesele lor. Mă întreb dacă spaima noastră atît de mare de ruși nu e o mare prejudecată. Dușmanul de orice nație rămîne dușman. De ce oare să cred că orice rus e un nelegiuit? Oare gradul de primitivitate materială a țăranului nostru îl face barbar? E drept că rusul nu mai e creștin. Dar neamțul e? Cum e firea omului, așa-i puterea lui. Trăiesc aceste zile cu conștiința unui inevitabil ca moartea. Orice s-ar întîmpla numai o moarte ai. Firește, poți să suferi înmiit văzînd mizeria furiei bestiale în jurul tău, dar mie îmi lipsește imaginea aceasta, nu mă văd în fața unui om care nu se lasă îmblînzit, afară numai dacă e nebun. Oare e un limbaj comun prin care poți dezarma prin priviri și gesturi, fără intermediul cuvîntului intelectual? Cred că da. Cu animalele cum te înțelegi? Oare te poți împăca și cu un lup furios? Revoluția e mai grozavă, socot, decît invazia.
Ce frumos e afară! Ce apus bogat de vară generoasă! Și noi ne chinuim. Pentru ce? Îmi e aproape dor de lumea de apoi, unde nu e întristare...
Mimy Spandonidi, îngrijorată de șase ori-mamă și cinci copii. Alexandru Nasta quasi resemnat. Doctorul Marius Nasta la fel. La urma urmelor tot omul normal acceptă totul cu supunere și cu conștiința că soarta nu se poate deturna. Soarta! E scris, firește. Dar nu înțeleg raportul între acest determinism și responsabilitatea noastră. Altădată crea o antinomie pur intelectuală, acum perplexitatea e vitală. Recunosc că nu e altă atitudine mai omenească și salvatoare decît dragostea în Dumnezeu. Dacă e Tată, nu ne lasă pradă răului. Spuneam într-o zi că trebuie să ne privească de sus ca pe un mușuroi de furnici, judecînd după indiferența noastră. Dar Mizzi s-a rebifat și am înțeles, deodată, că raportul nu e asemănător. El e creator, noi doar spectatori. Filiațiunea e mai mult ca participare și paternitatea continuă dincolo de momentul creației. Doamne! Tu ești dragostea și de aceea Te cuprindem și nu-Ți înțelegem voia. Fie-Ți milă de noi, iubește-ne, restul nu importă. Scăparea noastră a oamenilor nu poate veni decît din dragostea Ta. Sfîntul e luminat complet de dragostea Ta- pe dinăuntru. Îmi dau seama că toate sentimentele de ură, de opoziție, de singularizare adică naționalismul furios, partizaneria sunt mortale pentru omenire. De ce încă refuz să recunosc că Hitler e formidabil în rău, e drept, dar că depășește măsura omenească? Din partizanerie. Firește, nu pot recunoaște în el o măreție umană fiindcă a distrus, fiindcă în loc să fie mare prin dragoste e mare prin ură. Nu, nu pot consimți să admir asemenea creaturi. Nu-mi impun. Gandhi îmi impune.
Hitler e Anticrist. Satana poate fi mare în sens de neant? Dar mărimea intră în lumea pozitivă, face parte din ,,ființă” nu din ,,neființă”.
Nu, Hitler nu e o conștiință care întrece conștiințele, ci e negura inconștiinței care cotropește lumina. Ein Theil von einer Kraft.
El e prilej în mîna altuia. A dat ordinea superficială peste cap, a provocat un haos din care nu el poate crea ceva nou. E biciul lui Dumnezeu, e nenorocitul blestemat în care toate puterile infernale pot lucra asupra Europei întregi. Ar trebui să ne rugăm pentru el, nenorocitul!
(Alice Voinescu, Jurnal, Ed. Albatros, Buc. 1997 p. 194-195)