cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

Paul Klee- imagine preluată de pe internet

vineri, 21 mai 2010

Pierderea inocenței

Dacă există ceva frumos pe lume acela e sufletul curat de copil.Sufletul crud de copil e un topos spiritual înrudit cu sfințenia. Cînd va fi pîngărit de tot, odată cu ,,emanciparea” precoce, căci înspre asta tindem, nu va mai fi nici un echilibru uman ci numai pustiire. ,,Frumusețea va mîntui lumea” spunea Dostoievski, adică recîștigarea inocenței sufletului curat de copil. Altfel nu mai avem nici o șansă*.
Bunica mea îmi spunea cu judecata ei simplă dar sănătoasă: ,,Sfîrșitul lumii va veni atunci cînd lumea nu va mai avea nici o rușine!”, eu zîmbeam, căci nu-mi imaginam cum ar putea fi lucrul acesta atît de grav. Doar atît ar putea genera o asemenea catastrofă? Părea o aberație. Acum, încep să realizez. Mai avem puțin timp.Nu vreau să par moralistă și patetică deși știu că risc o asemenea etichetare.

Iată micuțele cum de mici sunt încurajate să devină sclave ale trupului!Ce filosofie limitată de viață, inoculată din frăgezimea vîrstei, poate sta în spatele acestor gesturi!...Cît despre artă coregrafică, nici nu poate fi vorba...
Mă bucur că mai există părinți care conștientizează nocivitatea sufletească la care sunt expuse aceste fetițe și au o atitudine etică.

http://www.garbo.ro/articol/Familie/3311/STOP-Sa-nu-ne-mai-sexualizam-fetitele.html







* " Și le-a zis: Adevăr vă spun:De nu vă veți reveni și nu veți fi precum copiii, nu veți intra în Împaratia Cerurilor. " (Matei,18,3)

Un comentariu:

  1. Copiii nostri traiesc intr-o perioada foarte grea . Multi dintre ei cad prada stricaciunii sufletesti si trupesti , in primul rand , datorita inconstientei propiilor lor parinti . Nu vreau sa judec pe nimeni ...
    L-am urat pe tatal meu pana nu demult . M-am debarasat de acest sentiment greu , privind in urma , la copilaria lui , f.grea , lipsita de pace sufleteasca .
    S-ar putea ca , fiind atat de bolnavi sufleteste , sa avem nevoie si de modele contemporane cu noi si cat mai aproape de noi , menite sa ne ajute sa apucam pe calea cea buna , indiferent de situatie .
    Cred si eu ca nu mai avem mult timp .
    Dumnezeu sa ne ierte !

    RăspundețiȘtergere