Pun prietenia(n.n. prietenenia loială) mai presus de orice, iar  delicateţea umană o preţuiesc ca pe singurul sens existenţial. Dacă tot ne-am născut, să împodobim măcar această uluire cu cîntece de leagăn, nu?

Poezia, oricît ar părea de nefiresc, este un   exces de sinceritate, de dorinţă de a comunica a lui nimeni cu nimeni. (...) . Forme de a visa delicateţea. Cîntece de leagăn pentru pietre, pentru copaci, pentru animale.

Sunt luni de zile în care nu am talent. Sunt zile lungi în care nici măcar nu mă pot exprima cursiv. Atunci, cred că nu am avut niciodată ceea ce se numeşte talent. Apoi brusc, mă pot exprima. Am bucuria, jubilaţia nătângă, aerul şi jegul siguranţei de sine. Totul îmi pare la îndemînă şi simplu. Dar ţine atît de puţin, Doamne!

Şi aş putea să le spun tuturor acestora că sunt tragedii în paradis! Aş avea dreptate, pentru că viaţa (ce cuvînt mare!) ne aranjează pe toţi cu mizerii intime atît de desăvîrşite, încît uneori ajungi pînă acolo să suspectezi un noroc de un nenoroc. 

Şi ce bucurie poţi să ai cînd scrii din senin o poezie minunată, exact atunci cînd nu doreşti nici măcar să mai fii? A!, să fii frumos fără plată existenţială, ci numai aşa, de la natură! Să poţi să ai cuvintele cum au florile mirosul.

______

Nichita ( descriindu-se şi altfel decât  în vers, într-o tandră scrisoare adresată, pe 10 iulie 1968,  poetului braşovean Ion Lupu) text preluat de pe Pagina Fb Nichita Stănescu