,,Francois Mauriac, comentând ,,Scrisoarea purpurie” a lui Nathaniel Hawthorne, vorbește (în Memories interieurs) de adevărul cuprins de nebunie, de nebunia furioasă a bigoților sângeroși care nu cunosc decât Buchia, fariseii cei răi(căci au fost și unii buni printre ei), a căror dragoste de Litera necruțătoare e veșnică întocmai ca dragostea Fiului Omului.
Cu privire la primejdia unei concepții nerelativizate a supremației adevărului se mai cuvenea a fi citat Pascal, după care însuși adevărul poate deveni un idol, deoarece fără dragoste nu e chip a lui Dumnezeu, ci capiște nevrednică de închinăciune din partea oamenilor.
Berdiaev aduce importante precizări: ,,Fanatismul este una din deformările bolnăvicioase ale conștiinței. Cel atins de boala aceasta(...) este mereu un ,,idealist”, întrucât pentru el ,,ideea” trece înaintea omului și e gata să chinuiască, să nimicească ființe vii în numele ideii... fanatismul este un ciudat fenomen în care vedem cu ochii o degenerescență a psihicului omenesc, sub înrâurirea unor cauze ce nu pot fi luate drept rele în sinea lor... Înfățișează un soi de nebunie, iscată din neputința primirii adevărului în plinătatea lui.
Fanaticul nu înțelege taina libertății și libertatea e pentru el o margine peste care se poate trece. Oricât s-ar semeți cu credința lui religioasă, e cel care se aseamănă cel mai puțin cu Dumnezeu, pentru care e cel mai puțin apropiată desăvârșirea Tatălui ceresc; căci Dumnezeu îngăduie răul și pe cei răi și-și întemeiază planul cu privire la lume și la om pe libertate, fără de care niciun bine, nici o credință și nici o milă nu-L interesează. Nu luăm îndeajuns aminte la toleranța pe care Dumnezeu o arată față de rău și de cei răi, deși de fapt are o valoare ontologică. Toleranța nu e o nepăsare față de bine și de rău, e îndrăgire a libertății omului și dragoste de omenire... Fanaticul este un om care nu-i în stare să își însușească mai mult de o idee deodată(...), care nu concepe complexitatea lumii divine... Tot ceea ce este viu nu ființează decât pe plinătate, în armonicele corelații dintre tot și părți, și orice valoare ridicată la rang de idol se preface în minciună.” Citat din Notă 2 p.53-54, Cartea Împărtășirii, Nicolae Steinhardt, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj Napoca, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.