Am auzit cântecul păsării unice

                (ultima poezie a ieroschimonahului Daniil de la Rarău)

                 

  Dimineața, la ceasul rugăciunii,

  când pe ramuri stă încă proaspată roua,

  am auzit lângă mine cântecul păsării unice.

  Iată! se înălța așa de minunat, așa de limpede,

  și răsuna în atâta ecou încât pare că lumea,

  marea și larga Lume, toată îl asculta,

  firea toată îl aude și îi răspunde,

  îl aude și-l însoțeste până sus de tot,

                                           la Dumnezeu.

  

  Privesc, pe mladița unei ramuri,

  într-o picătură limpede de rouă

  și ascult cântecul de lumină al păsării.

 În liniștea lungă a clipei acesteia atât de înalte,

 fără voie îmi închipui bucuria cerească;

 fără de voie o descopăr acum,

 în pacea stării de rugăciune la care mă aflu

 și care mă stăpânește deplin.

  O descopăr nu ca o oprire și înecare în simțire,

  nu ca o pierdere a uitării de sine în extaz,

  ci ca o ascuțime de înțeles trăit, limpede și curat,

  ca o necurmată și nemărginită suire, tot mai

                                                         apropiată,

  tot mai crescută – la inima cea tainică și sfântă

                                                     a Domnului.

Precizare:

S-a pus problema de incorectitudine  pentru faptul că l-am numit sfânt în această reprezentare pictural-iconografică pe mărturisitorul  Sandu Daniel Tudor sau ieroschimonahul Daniil de la Rarău. Că e prea mult, odată ce Biserica Ortodoxă Română nu l-a canonizat încă. Am fost foarte conștientă de această poziție. Mărturisesc că eu, personal, am încredințarea că acest om a devenit un sfânt și nu am îndoială că cel puțin moartea lui mucenicească e dovada unui botez întru spălarea deplină și lepădarea de toată zgura păcatului lui omenesc. Apoi, valoarea, moștenirea scrisă(puțină dar unică în chintesență liturgică) pe care o avem rămasă de la el. De aceea, intenționat am lăsat scrisul  ,,neglijent”, mai spontan, precum glasul credinței  uneia ce vine din popor. Poporul propune.