,,Fiecare privește cerul într-un anumit fel. Îmi aduc aminte cu plăcere de un text din Cronicul vărstelor, scris de Lucian Blaga. El povestește că a observat, cândva, că cerul merge cu el. I se părea că oriunde merge el, merge și cerul. Atunci s-a gândit că ar putea să facă o experiență, împreună cu alt prieten: să meargă fiecare într-o direcție opusă și să rupă cerul în două, ca să vadă ce este în cer. Bineînțeles, experiența nu a reușit decât până la măsura că cerul merge împreună cu omul. N-a putut să deschidă cerul și să vadă ce este în el. Este o idee extraordinară, aceea de a ști că tu,  oriunde ar fi, ești împreună cu cerul tău, cu partea ta din cer, că te pregătești pentru cer, că poți ajunge în el, chiar dacă nu știi foarte bine ce este în sine. De altfel, așa cum spuneam, nici nu poți să știi, pentru că omul nu poate ieși din condiția lui și nu poate să înțeleagă lucruri mai presus de el.

Noi nu putem să ne închipuim cerul decât la măsura noastră. Să știți că nu numai cerul nu putem să ni-l închipuim. Nici altceva, din cele care nu țin de condiția  umană, nu putem să înțelegem. De exemplu, Sfântul Ioan, care a scris Scara, zice: ,,Să-ți închipui că ești un mort în sicriu”. Am încercat și eu, dar de fiecare dată mi-am închipuit că sunt viu în sicriu. De ce? Pentru că nu-mi pot închipui cum e să fii mort. Și totuși, cândva vom fi morți, chiar dacă știm că moartea nu înseamnă nimicire dar, oricum, nu putem avea o experiență a morții, ci avem numai o experiență a vieții.Moartea este, însă, o realitate.”

Părintele Teofil Părăian