preluare de pe internet |
Ambalată în ,,cele mai bune intenții” și argumentată ,,raționalist” ca fiind extrem de
re-pliată în plan educativ, preventiv medical și profilactic, expoziția se
recomanndă a oferi ,,o călătorie”
vizual-științifică în universul corpului uman ,,fascinantă”, uzând de veridica(cu orice preț!) autenticitate a exponatelor, ele fiind în fapt cadavrele și organele
reale a 200 de oameni, cauciucate prin tehnici ce depășesc cu mult împăierile și mumificările Egiptului Antic. Și dacă tot aduc aminte de mumificările antice
săvârșite cu scopul venerării/idolatrizării corpurilor distinselor personalități antice, Creștinismul a adus o contribuție avansată în istoria omenirii ,,reglând”astfel cel mai corect raportul dintre suflet și trup, trupul căpătând o
valoare covârșitoare în taina mântuirii. Prin trup, ca vas ales, harul divin se manifestă și devine lucrativ. În consecință, nu poate fi
aruncat în derizoriu, sau în banalitate, sau, în bestializare fie ea mascată de ,,manierismul științific”. Cine dintre
cei care au citit ,,Rotonda plopilor aprinși” nu-și aduce aminte de lecția de
etică și a ,,rânduielii” de comportament cu(,) cadavrele pe care profesorul V. Papilian o ținea în sala de disecții studenților săi...
Iată că, în zilele noastre, minciuna parcă mai întotdeauna împrumută masca adevărului și
binele adevărat este amestecat/contaminat
cu răul intenționat, profitând de vulnerabilizarea discernământului și de câmpul îngustat
al conștiinței omului fără profunzimi, ori ,,specializat” pe
o anumită fațetă, fie prea superficială ori prea singulară a
vieții.
În cazul ,,Our body”, știința, frizând pusee mengheliene cu bisturiuri
manierist-maniacale(extrem de scrupuloase), calcă cu bocanci murdari în picioare tainele
vieții și respectul demnității ființei omenești oricare ar fi fost aceasta. Sfindând -evident- orice regulă de bio-etică. Însă nu e nu numai acesta.
Cu ce stare pleci din expoziție?
Cu ce stare pleci din expoziție?
preluare de pe internet |
Pentru că, dincolo de principiile religioase ignorate în ce privește
înhumarea rămășițelor pământești, sau că se manevrează
cadavrele acelor oameni în numele educației și culturalizării anatomice și fiziologice a maselor
umane, mesajul subliminal al expoziției este unul care mai degrabă, în opinia mea, stârnește
imaginația individuală (și colectivă) de natură psihopată și sociopată. Transările și eviscerările respective au un puternic impact asupra psihicului, negativ. Stimulează obișnuința vizuală cu agresarea corpului omenesc, cu o
cruzime obsesivă și-o anumită violență fie ea doar simbolică(deși e în fapt!) erijate în acte și forme de ,,mai bună cunoaștere a organismului uman”. E chiar necesar să mergem atât de departe? Sigur că poți să te uimești văzând perfecțiunea cu care a
fost creat trupul uman, modul lui de funcționare și relaționare în plan
biologic, cu ,,arta” perfectă a sfârtecării lui, dar nu poți da slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce ai văzut. Rămâne pe retină memorată o
formă de barbarizare extrem de meschin-aparent-inofensivă. Cum lucrează în
psihicul fiecăruia și ce roade dă?
Ipostaza umilitoare în care au ajuns acele trupuri tranșate de
bisturiuri și freze performante, trupuri de oameni care au avut la un moment dat viață și sentimente, este una
minimalistă, redusă la nivel de automatisme și mecanică robotică, smulgând rădăcinile
iconice ale acelor făpturi, indiferent cine ar fi fost ele, la un moment dat, pe
această planetă albastră. Cultul idolatru al științei sau impostura ce caută beneficii pecuniare cu orice preț, pare că ignoră, azi, adevărata evoluție și
bună așezare a omenirii, odată cu câștigarea cu preț de sânge a Drepturilor Omului. Amintesc aici destinul tragic al Saartjiei
Baartman- Venus Hotentota, o victimă sud-africană exploatată în viață
pentru corpul ei de ,,rasa superioară”, în numele banului și al științei fără inimă. Regretatul președinte
Nelson Mandela, om al lui Dumnezeu, sensibil la suferință și nedreptate, a reabilitat postmortem(după două secole ) cinstirea de care n-a avut parte
în viață și statutul uman al acestei
femei sud africane, recuperându-i rămășițele pământești și îngropându-le, așa cum
se cădea, în pământul natal. Dacă mai există sensibilitate și empatie umană, așa
să se întâmple și cu făpturile din macabra expoziție,,Our Body”.
Corina Negreanu
imagine cu piatra funerară a Saartjiei Baartman preluată de pe internet |
Un film dur dar care merită văzut, măcar ca un simplu exercițiu de respect:Saartjie Baartman`s Story.
Citiți și:
http://www.culturavietii.ro/2015/09/09/expozitia-our-body-cadavre-umane-revine-in-romania-protest/
http://radiorenasterea.ro/nuditate-eviscerata/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.