Expoziția de icoane pe lemn :,,...și L-au înfășurat în giulgiu cu miresme...” (Ioan 19, 40)

Eveniment editorial

Vineri, 19 martie 2010, ora 12, va avea loc lansarea cărții STAREA DE EXCEPŢIE. VALERIU ANANIA. Omul şi destinul. 1946, volum editat de Aurel Sasu la Editura Eikon. Evenimentul se va desfășura la Facultatea de Teologie Ortodoxă, sala ,,Nicolae Ivan”, Piața Avram Iancu, nr. 18, Cluj Napoca.

Pentru generaţia ‘46, Valeriu Anania rămâne un mit şi o enigmă. Mai întâi ca reprezentare idealizată a rezistenţei prin cuvânt, apoi prin gestul neobişnuit de-şi dărâma singur statuia ce crescuse ameninţător în conştiinţa colectivă.N-a lăsat politica să-l ia aşa cum este şi să-l folosească după bunul ei plac. A sfidat-o, inventându-şi o altă poveste, din care au dispărut larma străzii şi vuietul tribunei. Nu şi gândul răzvrătit, întors în lumea tăcerii şi a credinţei, ca izvor de iubire şi de cunoaştere. În paginile cărţii, numele lui, scris sau nu, e prezent ca un principiu de afirmare şi de atitudine a omului faţă de sine însuşi. Când adevărul e memorie şi istoria totalitate, bucuria împlinirii trecutului se face pe sine mesagerul unei vieţi pentru care gloria şi jertfa stau pe acelaşi piedestal. (AUREL SASU) sursa: http://www.edituraeikon.ro/lansari-evenimente.php?idE=18 Și pentru ca joi, 18 martie, Înaltul Bartolomeu Anania împlinește 89 de primăveri, îi doresc din toată inima ,,Mulți Ani întru Hristos!”

Seară de poezie creștină cu Părintele și scriitorul Ioan Pintea la Cluj Napoca

Astăzi, 16 martie 2010, ora 18:30, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Sala Nicoale Iorga, va avea loc întâlnirea publicului cu poezia creştină, un eveniment inedit avându-l invitat pe părintele scriitor Ioan Pintea.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români- filiala Cluj- Napoca. Seara de dezbatere “Poezia creştină: o provocare?” va continua cu o prezentare a cărţii “Primejdia mărturisirii-Convorbirile de la Rohia”, de Ioan Pintea şi Nicoale Steinhardt, Editura Polirom, 2009, seria de autor N.Steinhardt, apărută în coeditare cu Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia. Academicianul Eugen Simion scria despre această carte că este “o carte vie, plină de farmecul inteligenţei şi al sincerităţii… Este o carte-document care, împreună cu Jurnalul fericirii…, arată un destin de intelectual român în lupta cu “păcătoşenia” lui lumească şi cu aspiraţia sa de a se “înduhovnici” prin Hristos.” Scriitorul părinte Ioan Pintea ne spune despre această seară de poezie creştină, în exclusivitate pentru Agenţiadecarte.ro: “Intenţionez să fac câteva lecturi din mari poeţi ai lumii – Pound, Saba, Kavafis etc. – şi de ce nu, Baudelaire (aţi auzit vocea Psalmistului din poezia Binecuvântare?!), Rimbaud (ştiţi că poetul acesta damnat are una dintre cele mai uimitoare revelaţii despre Har?!);dar şi din Voiculescu, Pasternak, Rilke, Eliot.Unii dintre ei sunt poeţi de limită, poeţi mai mult sau mai puţin exemplari pentru “clişeul” propus, poeţi mai mult sau mai puţin luminoşi, dar care, asemenea lui Michaux, au avut la un moment dat o stare de iluminare; una singură poate, care prin mijlocirea harului , ”dat din partea casei” (cum spune Philip Yancey), au fost plasaţi, instantaneu, mai rapid decât alţi “evlavioşi”, lângă tronul Tatălui. Mă interesează, în mod paradoxal, descoperirea lui Dumnezeu, a sacrului, acolo unde, mi se spune mereu şi insistent, că nu e prezent.”

sursa:http://www.cartearomaneasca.ro/

A.S.C.O.R. Filiala Cluj Napoca vă invită la o seară de poezie creștină avîndu-l ca invitat pe binecunoscutul Părinte și scriitor Ioan Pintea, unul dintre ucenicii iubiți ai Părintelui N. Steinhardt.

Vor fi prezentate și cele două cărți ale autorului:

Casa Teslarului- volum de poezii apărut la Ed. Cartea Românească a.c.

Aceasta as vrea sa pot enunta, impartasi: senzatia, fidela de-a lungul citirii poeziilor lui Ioan Pintea, a indisolubilei dedublari: cvasi-existentialista anxietate si perfect clara neagitatie contemplativa a izbavitului. Tonul e dur, o singura data nu am gasit in cuprinsul textului amprenta nefasta a unei dulcegarii. Poetul e stiutor si nu se caineaza, nu se autocompatimeste, e slobod, e sanatos…” (N. Steinhardt)

„Descopar in volumul Casa teslarului un poet eliberat de vechile crispari si bovarisme stilistice, pe cit de firesc instalat in maturitate, pe atit de copilarit (in sensul arghezian – si, in ultima instanta, cristic - al cuvintului), la care pina si stingaciile dau bine, avind ceva de icoana pe sticla. Pintea isi asuma, cu o smerenie vivace si ghidusa, fatetele umanitatii proprii, „toate ale sale”, raminind in acelasi timp – si numai astfel! - intr-un dialog neconventional cu Dumnezeu. Poezia sa, de o colocvialitate in care se ratacesc ecouri de amvon, reuseste performanta de a fi totodata transparenta si ermetica, simpla, delicata, fragila, preaomeneasca, dar si fastuos bizantina si ortodoxa, departe insa de ipocrizia nesuferita a falselor evlavii. In vremuri sarace si intr-un context poetic uniformizat de citeva trenduri si ticuri, parca imi era dor de o poezie precum cea a lui Ioan Pintea.” (Ovidiu Nimigean)

„Ioan Pintea mi-a aparut numaidecit ca intrupare a stravechiului enthousiasmos, care-l tulbura pina la extaz pe Ioan Alexandru in urma cu aproape patru decenii. De-am avea macar douazeci, daca nu o suta, de astfel de preoti (asa cum dorea Noica tinerii „mincatori de foc” prin care sa facem cultura de performanta), cu totul altfel ar arata dialogul intelectualilor laici cu Biserica Ortodoxa... (Dan C. Mihailescu)

sursa:http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/casa-teslarului-200/

Primejdia Mărturisirii, Convorbiri cu Părintele N. Steinhardt urmate de jurnal, Ed. Polirom, București 2009.

Vă asteptăm cu drag,

Marți, 16 Martie, ora 18,30, în sala Nicolae Iorga din clădirea centrală a Universității Babeș -Bolyai, str. Mihail Kogalniceanu, nr.1, Cluj Napoca.

Foto: Corina Negreanu, flori de porumbar

Postul Mare

Spiritualitatea Ortodoxă ne pune la îndemînă instrumentele și mijloacele spre curățirea noastră sufletească, pentru a-L cunoaște și pentru a ne putea apropia întru unire de/cu Dumnezeu: postul alimentar, înfrînarea, rugăciunea, pocăința, slujbele bisericești.

Perioada Postului Mare e o interiorizare, o incursiune lăuntrică spre ,,locul inimii”. Cum spunea Arvo Part, un ,,exod ca exil de bunăvoie”. O frumoasă pustie.

* Îmi cer scuze pentru că o perioadă voi fi mai puțin prezentă pe blog. Eventuale anunțuri, nu voi înceta să le public. Vă doresc de pe acum să aveți parte de bucuria Luminii Sfintei Învieri! Să ajungem Sfintele Paști cu pace, sporirea dragostei între noi, și multă bucurie duhovnicească. Doamne ajută!

Corina Negreanu

Sfînta Cruce

Cruce pentru Sf. Altar

Negreanu Corina 2005

Despre Sf. Cruce și cinstirea ei mi-a vorbit mai întîi bunica mea*. Bunica, nu abuza de semnul crucii, dar cînd își făcea cruce cu cele trei degete strînse în numele Sfintei Treimi, gestul ei era clar, cu traseu bine definit din frunte pînă în abdomen, apoi își marca cei doi umeri de la dreapta la stînga. În numele Tatălui și-al Fiului și-al Sfîntului Duh. Amin. Fascinant gest. Ferm, elegant, lipsit de onctuozitate pietistă. Așa îmi părea, cînd o vedeam că își face semnul sfînt.

,,Să nu cumva vă bateți joc de Cruce, că va fi vai de capul vostru ce vi se întîmplă!” ne repeta deseori bunica. ,,Da` ce ni se întîmplă mami(așa îi spuneam eu dînsei)?”O întrebam îngrozită de gravitatea atitudinii ei. ,,Păi, uite ce-au pățit unii din sat care au batjocorit crucea....”și bunica începea povestea care nu era poveste ci devenea istoria unor fapte reale petrecute în satul în care locuiam. Înțelepciunea simplă și pățaniile** altora îmi deveneau prin bunica veritabili pedagogi.

Odată, trei surori cu vîrste apropiate( să fi avut în jurul a 20-22 de ani), dintr-o familie mîndră și mai înstărită în sat, în urma unei dispute cu familia diacului***( așa se spune în satele din Ardeal), sau a cantorului de la biserică, ca să facă bășcălie pe seama acestuia, într-o noapte au mers la casa lui și cu excrementele lor au mîzgălit peretele casei sub formă de cruci. Toți oamenii de bună credință cînd au văzut dimineața ,,grozăvia” s-au tulburat foarte tare. Știau, fie și dintr-o pură intuiție a bunului simț, dar mai ales din frică față de Dumnezeu, că batjocura lor nu va rămîne nepedepsită și că după asemenea faptă, nu vor ,,ajunge” bine. Așa s-a și întîmplat mai apoi. Cele trei surori au sfîrșit fiecare într-un mod odios. Una a înnebunit, alta s-a îmbolnăvit de o boală cumplită cu o lungă perioadă de agonie, iar cea de-a treia a murit într-o închisoare din Ungaria, pierzîndu-și mințile și bîndu-și propria urină. Dar suferința n-a fost într-atît. Copiii fiecăreia dintre ele au avut la rîndul lor parte de zbucium și suferință în viață. Cînd au urmat nepoții, la fel: vieți distruse, boli grele, nebunie, sinucideri în condiții oribile. Neamul lor, treptat, aproape s-a stins. Gura satului și oamenii care cunoșteau istoria din tinerețea celor trei femei, știau cauza pentru care ,,trage” neamul lor.

În satul nostru populația a fost împărțită în două(așa a rămas pînă azi): jumătate unguri și jumătate români. În perioada hortistă, cînd armata ungară a invadat satul, o femeie româncă, ortodoxă, pentru a fi văzută ,,bine” și pentru a nu suferi, ca să-i impresioneze pe soldații ce treceau călare prin fața casei acesteia, s-a apucat să își renege credința și dădea cu pietre în crucea de pe casă rostind ostentativ (ca să fie auzită de soldați) în maghiară: ,,Dă-te jos de pe casă Jesus mic”. Gestul ei n-a avut obiectivul scontat,n-a cîștigat încrederea lor, din contră, trădarea i-a scîrbit pînă și pe soldații maghiari primiți cu urale, flori și osanale de populația maghiară. Aceștia, povestea bunica, cînd au ajuns în dreptul Bisericii ortodoxe, au aruncat în curtea bisericii brațele de flori primite. Mulți dintre ei erau catolici. Femeia cu întreaga sa familie urma să aibă o viață de coșmar.După ceva timp a înnebunit, apoi au găsit-o spînzurată.

În satul vecin, tot în perioada hortistă, un ungur bogat, pizmaș și rău cu românii, într-una din zile, a dat jos crucea din capătul satului, a călcat-o în picioare și și-a făcut excrementele pe ea. Mulți s-au îngrozit de fapta lui. Mai tîrziu, s-a căsătorit și a avut patru copii. Doi au rămas cu handicap grav de la naștere cu forcepsul, ceilalți au sfîrșit cumplit, de tineri, iar el, spre finalul vieții s-a spînzurat.

Cruce pentru Sf. Altar

Negreanu Corina 2007

Crucea e sfîntă pentru noi. Prin ea am fost răscumpărați prin Sîngele Lui Hristos vărsat pe ea, după ce ne-am dat de bună voie în mîna diavolului, prin păcatul strămoșesc. Hristos Fiul lui Dumnezeu S-a Jertfit pentru noi cu Moartea Sa prin răstignire pe Cruce și ne-a răscumpărat. Este semnul nostru de apărare. Este semnul izbînzii vieții prin moarte, ca viața să fie veșnică.

*Practic, în perioada comunistă, ea ne-a insuflat credința și frica de Dumnezeu. Într-o formă simplă dar fermecătoare, mă captiva cu primele,,cateheze”. Mă atrăgeau ,,poveștile” ei despre Hristos.Nu-mi imaginam atunci cît de vii îmi vor rămîne acele cuvinte în minte și în inimă toată viața. O port în suflet. Era o femeie deseori prea directă și asta îi ținea pe mulți departe de ea, rigidă, dreaptă, singuratică, nici nu prea îi plăceau companiile prietenelor, așa, numai de dragul de a le păstra sau spre pierderea vremii. Uneori era dură cu noi nepoții, fără alintări sau alte tandrețuri, dar cu toate astea eu o iubeam foarte mult. N-am să uit niciodată, copilă fiind, în Joia Mare, cum am mers împreună, eu și bunica, dimineața la ora 5 la biserică să ne spovedim. Mi-a plăcut așa de mult dimineața aceea, cînd eu cu alte bătrînele și bunica, asteptam în ușa bisericii venirea preotului. Atîta emoție mi-a creat prospețimea aerului de primăvară la îngemănarea zilei, cîntecul turturelelor din brazii bătrîni. Faptul că stăteam în curtea bisericii cu zambiluțele și primulele abia ivite, parcă sfinte și-acelea, păreau cu totul altfel decît cele de-acasa, m-a vrăjit atît de mult încît inima mea de copil parcă se contopea cu tot decorul. Cu poveștile bătrînelelor înduioșate de prezența unui copil acolo, așa de dimineață. A venit părintele și pe rînd ne-am spovedit la dînsul. Pictura bisericii, lumînările, cîntările bisericești, locul acela sfînt, mireasma de tămîie, Sf. Cuminecare, tot ritualul mă facea să îmi doresc să fiu cel mai bun copil ca să mă iubească Dumnezeu....Însă, pentru că părinții mei deși credeau în Dumnezeu, nu erau și nu puteau fi practicanți prin natura serviciului lor, n-am reușit să mă țin de cuvînt. Nici vraja acelei dimineți nu s-a mai repetat vreodată, cu o așa intensitate.

**Mi-au fost confirmate și de alte persoane. Nu le dau în vileag numele propriu pentru a proteja identitatea și persoana fiecăruia.

***Diacul Macarie a slujit la strana Bisericii Ortodoxe din Breaza,jud Mureș, cu mare evlavie și aplecare spre cele sfinte pînă la cei peste 86 de ani ai săi.

Politețea grosolană a lui Pavel Coruț față de Hristos Fiul lui Dumnezeu

http://happyhour.protv.ro/video-meci-intre-pavel-corut-si-gigi-becali/34600

Nu prea am timp să scriu, să dezvolt idei pe seama acestui subiect ce mi-a stîrnit indignarea (puțin spus), dar care, ,,părerea mea”, e păcat să ne treacă așa ușor pe sub ochii noștri de creștini, chiar și într-un sens mai lărgit confesional.

Într-o dimineață cînd am deschis televizorul, din întîmplare la Pro Tv, în reluarea emisiunii orei fericite a lui Cătălin Măruță, domnul Pavel Coruț, după o piruetă de bune maniere și spectacol de politețe cu ocazia mărțișorului, spre impresionarea tuturor doamnelor,revine însă la același subiect de săptămînile trecute de la OTV, repetînd din nou ca pe-o mantră, că diavolul nu există ci e inveția și fantasmagoria întregii creștinătăți.,,Imbecilizate” de Biserică, după dînsul. ,,Hm... precare cunoștințe, domnule Pavel Coruț, în materie de Demonologie”, îmi spun în gînd.

Bun, nu intru în tărășenia subiectului mediatizat în ce privește jignirile ce i-au fost aduse de Gigi Becali, de care dînsul face caz. Doar că, la o primă vedere, nu suntem atît de lipsiți de inteligență ca să nu sesizăm afrontul puternic, jignirile lui grosolane aduse credinței, Bisericii, și în final întregului neam creștinesc. Trece ca tăvălugul batjocoritor peste să zicem, voievozii sfinți ca Ștefan cel Mare și C. Brîncoveanu, sau teologii români ca Pr. D. Stăniloae, Părintele C. Galeriu, martirii închisorilor comuniste e.t.c., e.t.c... O, da! Pînă și peste femeia creștină, pe care mai întîi a mîngîiat-o cu urări drăgălașe, după care, la finalul emisiunii a calificat-o practic, prin deducția mea din afirmația domniei sale, drept o ,,sălbatică mistică”. Totul împachetat într-un ambalaj politicos și cu pretenție de argument științific. Căci dînsul se autoestimează, autocreditizează prin cele 130 de cărți scrise(de ex., prin calcule matematice precise știe exact momentul sfîrșitului lumii, fără nici o probabilitate matematică). Aroganța cunoașterii(raționale?!...) pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Cînd asculți ,,pledoaria” argumentației sale și sistemului de convingeri personale despre Dumnezeu, oferite la ,,pachet” aidoma semipreparatelor pentru minți vulnerabilizate ani în șir de televiziune, ai senzația că asiști la o operație de disecție în care Dumnezeu e mort, cadavru întins pe masă, unde Pavel Coruț îl taie, secționează și ne arată cu aer superior:Ați văzut?Ăsta este Dumnezeu. Însă, cu toată pretenția lui de om de ,,profundă” cultură, de cunoaștere filosofică și de știință universală(și astea îndoielnice...), trădează o precară cunoaștere teologică. Cel puțin asupra unui serios Tratat de Demonologie, nu cred că s-a aplecat vreodată.

Poate, fără a fi deloc potrivită analogia, primul caz ce-mi vine în minte este cel al lui Lev Tolstoi, considerat de Biserica Ortodoxă Rusă ,,mare eretic” și excomunicat din Biserica Pravoslavnică. Dar Tolstoi măcar credea în Hristos ca Fiul lui Dumnezeu și ca a doua Persoană din Treime. În mîntuirea omului prin El.Tolstoi e finuț pe lîngă P.Coruț.

Biserica Ortodoxă anatemizează fie numai opera sau lucrările considerate eretice(vezi cazul lui Teodoret al Cyrului a cărui operă a fost condamnată de al V-lea Sinod Ecumenic), fie și pe însuși personajul propovăduitor al propriilor idei eretice. Se poate întîmpla, în cazul fericit, ca personajul să revină și să accepte cu toată inima învățătura evanghelică propovăduită de Biserică, dar opera să-i rămînă anatemizată. Inclusiv toți cei care urmează această învățătură stricată prin multiplicarea și propagarea ei, sunt scoși în afara Bisericii. Iar ierarhia și preoții sunt direct răspunzători de sufletele celor care fie din știință, fie din neștiință se pierd în urma acestor învățături mincinoase îndepărtate de Adevărul revelat. De aceea, pe parcursul întregii Liturghii, există o sintagmă care se repetă des în rugăciunile de taină ale preotului: ,,Și iartă-ne nouă(preoților) păcatele noastre și păcatele cele din neștiință ale poporului(mirenii, laicatul)”. Gravă mi s-a părut afirmația lui Pavel Coruț din emisiune cum că ar fost felicitat și aprobat chiar și de ,,unii preoți ortodocși”(?! ) pe seama unei cărți publicate. Înțeleg că are discipoli în rîndul preoției ortodoxe. Nu e grav?

Aproape pentru fiecare cuvînt din Crezul nostru stă jertfa a sute de martiri și mucenici mărturisitori.

O măsură oficială promptă a reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române, de ,,salubrizare” mentală, de principiu dogmatic, o delimitare punctuală și clară față de propovăduirile viclene televizate ale lui Pavel Coruț, ar fi binevenită. Altfel, elucubrații de felul acesta își vor găsi mulțime de adepți, și-așa derutați în rîndurile credincioșilor, vulnerabilizați de provocările acestui veac. Este parte din misiunea întregului cler.

Mai jos, fragmentul din emisiunea de la Otv, cînd mă sunaseră pînă și părinții mei, consternați de batjocorirea de către Pavel Coruț a credinței noastre din veacuri păstrată și transmisă :

http://www.youtube.com/watch?v=OOYG7--bsfk

Atelierele A.S.C.O.R.-ului Cluj își reîncep activitatea după sesiunea de iarnă

Seară duhovnicească: In Memoriam Părintele Teofil Părăian

Miercuri, 10 martie 2010, ora 19, la Biserica Studenților din Complexul Hasdeu, nr. 45, Cluj Napoca, va avea loc seara duhovnicească în cinstea și memoria Părintelui Teofil Părăian-Părintele Bucuriei. Seara va cuprinde mărturii, lansarea cărții cu CD ,,Întîlniri cu oameni iubitori de Dumnezeu”, discuții deschise cu publicul, prezentarea unui veritabil film documentar Părintele Arsenie Boca-Sfîntul Ardealului, precum și alte materiale, Cd și pliante. Invitații speciali sunt Pr. Sabin Vodă și Pr. Ioan -Petru Ilea. Vă așteptăm cu drag!

Părintelui Teofil Părăianu (n. 3 martie 1929 - m. 29 octombrie 2009)

3 Martie- ziua de naștere a Părintelui Teofil Părăianu; în locul unui telefon, ca altădată:

Dragă Părinte ,

ne lipsești și ne e dor de dumneata.

Murim... ca mîine

Magda Isanos

E-aşa de trist să cugeti că-ntr-o zi,

Poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,atâta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri şi de ploi,

cu păr din care şiruie răcoare…

Şi iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot aşa o să se plece,

mirată, peste apa care trece

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viaţa e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

şi celălalt şi-mi pare nenţeles

şi trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori şi nu zâmbim,

noi, care-aşa de repede murim.

Cânt

Magda Isanos

Cînt ca privighetorile oarbe.
Nu știu, eu sorb cîntecul sau el mă soarbe.
Atît de sus ne-nalțăm cîteodată...
Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoșată.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
așa arde sufletul meu.
Cred în zîne, în sfinți și minuni ;
prieteni, nu-mi împletiți cununi.
Cîntecul e-n mine ca-n voi tăcerea ;
îi bănuiesc uneori puterea,
însă nu știu nimic și mă-nchin smerit
îngerului lîngă mine ivit.

Fă-mă să cînt despre oameni și suferinți,
șoptesc cu buzele reci, fierbinți,
despre săraci, despre copii și foame...
Și-n mijlocul cereștii mele spaime,
întrezăresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui să creez lumea, s-o pun la loc.

Apoi rămîn singură. Nu știu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufișul aprins Dumnezeu.