Madonna la Bucureşti

Despre Madonna şi concertul ei la Bucureşti nu aş fi vrut să-mi public părerea dacă nu m-ar fi stîrnit prietenul meu Cătălin Bogdan, prin articolul său trimis prin poşta electronică.

Încă mai sunt ecouri la televiziune sau în presa scrisă despre prezenţa şi prestaţia cîntăreţei la noi. Televizorul e un loc în care personal foarte rar mai poposesc. De la politică la divertisment aproape totul a devenit trivial şi grotesc.Refuz să fac o asemenea consumaţie de ,,cultură şi civilizaţie" curentă.

Dacă venirea Madonnei la Bucureşti şi a mega concertului ei au constituit subiectul de ştiri a zile întregi, părerea mea a rămas aceeaşi despre vedetă. Nimic nou în conţinut sau mai degrabă în lipsa de conţinut a mesajului ei artistic. Miza succesului ei rămîne vulgaritatea, noutatea constă în accentul ce cade pe demonstraţia fizică, corporală, că devine o virtute feminină, o calitate exemplară faptul de a nu-ţi accepta sau purta cu artă vîrsta pe care o ai ca femeie.Concertele şi actualele ei videoclipuri trădează obsesia patologică , lupta ei fizică cu vîrsta dedusă şi din costumaţiile care-i evidenţiază coapsele, capacitatea elastică a mişcărilor de dans cu puternice conotaţii erotice. Nu spun că tinereţea ei, ca imagine, devine indecentă în raport cu vîrsta pe care o are. Însă, rămîne prea puţin ca mesaj pentru viaţă, valenţa spirituală a concertelor fiind nulă.

Şi, ca să nu rămînă doar zbenguiala în urma concertului său, Madonna a avut în apanajul muzicii şi un discurs prefabricat pentru Europa de Est şi fanii săi. Dar, surpriză, face apel umanitar pentru toleranţa unor minorităţi paradoxal ea, care în aproape toate concertele sale sistematic, arată cît de netolerantă este cu creştinii, blasfemiind la nesfîrşit simbolurile şi valorile credinţei noastre.

Rămîne şi chiar este un personaj ce reaminteşte de vechea tagmă a actorilor comedianţi ai primelor trei secole după Hristos. Aceştia, prin gesturi, mimică şi cîntec parodiau, huleau şi batjocoreau viaţa creştinilor, Sfintele Taine la care aceştia participau şi în care credeau, jertfele martirilor şi chiar pe Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Într-un alt timp de sfîrşit de eon creştin, aproape prin aceleaşi metode se manifestă şi Madonna care prin însăşi pseudonimul ce-l poartă ia în derîdere pe însăşi Maica lui Dumnezeu.

REALITĂŢILE DIN SPATELE TOLERANŢEI

După o carieră de un sfert de secol, Madonna a ajuns să concerteze şi în Răsăritul Europei, în fostul bloc socialist. Un fenomen tipic anilor încă numiţi în regiune de tranziţie, cînd ceea ce înainte era parte, cel puţin implicit, a contra-culturii protestatare şi solidare cu modele Occidentului capitalist şi democratic, acum devine prilej de racordare la valori globale. Spre deosebire însă de alte vedete ale muzicii actuale, Madonna este prin excelenţă provocatoare, stîrnind repetat controverse. Dacă în Rusia, Polonia ori Bulgaria a fost privită cu reticenţe din motive religioase, la Bucureşti a provocat ad-hoc reţineri etnice, concretizate cu inedite huiduieli chiar din partea fanilor. Îndemnul său cu privire la toleranţă faţă de ţigani (şi homosexuali) n-a fost privită cu umor ori indiferenţă, ci cu indignarea determinată de un afront. Motivaţia afirmaţiilor sale a apărut drept contextuală: solidarizarea cu o trupă de muzicieni ţigani, partenerii săi ocazionali de spectacol. Publicul nu a gustat însa genul acesta de `morală` servită la pachet cu un mega-concert. Timp de două decenii mulţi străini au jucat rolul misionarilor în favoarea toleranţei faţă de ţigani. Istoria acestei perioade cuprinde momente dureroase ale convieţurii românilor (dar şi maghiarilor din Romania) cu o minoritate aparte. Nu au lipsit conflictele dramatice, unele sub forma unor violenţe extreme în cadrul anumitor comunităţi rurale (incendieri, omoruri şi izgoniri), alteori prin intervenţia în forţă a instituţiilor de ordine publică (razii, aplanarea conflictelor de clanuri, combaterea delincvenţei). Confruntată cu un fenomen migratoriu greu de controlat şi cu efecte nedorite, UE a finanţat pe diverse căi strategii de integrare socială a ţiganilor în ţările de origine. Astfel au apărut nu doar planuri naţionale, ci şiinstituţii de gen, precum şi consilieri pe probleme de romi. Efectele au fost reduse, dovadă că oparte a marilor scandaluri legate de emigranţii din Romania au fost legate de ţigani. Xenofobia de conjunctură a italienilor e cazul cel mai elocvent, amplificată exponenţial de crime precum cea aţiganului Romulus Mailat, deja condamnat pe viaţă. Dincolo de bune intenţii stă realitatea neplacută a unei populaţii cu moravuri aparte, mai predispusă la delincvenţă şi mai puţin solidară cu valorile generale de civilizaţie. Avantajai partiţal de marasmul nivelator în sărăcie al societăţilor comuniste, ţiganii din Răsăritul Europei au constituit ulterior un exemplu tipic pentru paradoxurile `tranziţiei`, profitînd de debuşeele economiei subterane fără a împărtăşi vreun patos moral care să-i legitimeze social mai temeinic. Chiar dacă există exemple mai fericite de integrare (în general individuale), ţiganii rămîn problematici, adevărata lor povară fiind nu atît discriminarea, cît modelul identitar. Discriminarea din partea românilor (reală, dar mai degrabă latentă, în general) este una preponderent reactivă (deşi, pe termen lung, o astfel de reactivitate depăşeşte conjuncturalul şi forjează mentalităţi). Cît priveşte discriminarea homosexualilor, îndemnul Madonnei pică pe un alt teren. Ca şi în alte ţări în care Biserica e influentă (cea Catolică în Polonia ori cea Ortodoxă în Rusia), se întîlnesc trei tipuri de atitudini. Cea de respingere din motive strict religioase este mai degrabă minoritară, ca şi cea de solidarizare cu stilul provocator şi implicaţiile sale morale. Dominanta este în schimb ambivalentă, care ia din fenomenul culturalde ansamblu ( strîns legat de valori de alt tip decît cele strict estetice) doar partea de divertisment muzical. Dincolo de multa poză din gesturile provocatoare, Madonna fiind exemplul reţetei de succes a transgresiunilor cu finalitate estetică, referinţele religioase folosite în video clipuri si scenografia spectacolelor au fost receptate nu o data drept blasfemiatoare. In fond,principala sa blasfemie ţine de o tendinţă mai largă a epocii, mezalianţă dintre (pseudo-)religios şierotism. Erotizarea universului religios (precum în videoclipul piesei `Like a Prayer` din 1989) serveşte mai degrabă conturării unei noi religii erotice, bine integrată noilor tendinţe culturale şichiar politice. Pentru adepta săruturilor lesbiene publice şi al promovării pe scară largă a imaginarului erotic nerestricţionat nu pare deplasat a profesa apostolatul toleranţei sexuale. Din punct de vedere politic subiectul este încă sensibil în Romania, noul cod civil, recent adoptat, păstrînd încă exclusivitatea heterosexuală a căsătoriei. Dar fenomenul ca atare e din ce în ce mai tolerat, fiind posibile în viitor chiar şi inovaţii legislative. Evoluţia moravurilor va depinde însă şi de strategia viitoare a Bisericii Ortodoxe, singura capabilă de o rezistenţă nu doar umorală, ci principială la o astfel de metamorfoză a moravurilor. Nu întîmplător Biserica Ortodoxă Bulgară s-a opus concertului de la Sofia, întrucît data coincidea cu amintirea, în calendarul liturgic, al praznicului Tăierii Capului Sfîntului Ioan Botezătorul, în urma unui dans lasciv al unei tinere, Salomeea. Dansul erotizat al Madonnei (nume dat de o mama fervent catolică, devenit însă o dată cu succesul său public simbol al unei tipologii feminine la antipodul celei creştine) duce uşor cu gîndul la acelaşi conflict latent între două universuri antagonice.

Cătălin Bogdan

*Îmi cer scuze pentru fragmentarea unor cuvinte de la finalul rîndurilor. E o eroare şi nu ştiu cum să o rezolv încă. Mulţumesc pentru înţelegere