cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto Corina Negreanu/Sânziene

marți, 30 noiembrie 2010

Seară duhovnicească

Înalt Prea Sfinția Sa Serafim Joantă Mitropolitul Germaniei, al Europei Centrale și de Nord este invitatul serii duhovnicești organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Cluj Napoca(Ascor Cluj), joi 2 decembrie 2010, la Catedrala Mitropolitană, urmată de dialoguri cu tinerii la Amfiteatrul Facultății de Chimie din Parcul Central, nr. 11.


duminică, 28 noiembrie 2010

vineri, 26 noiembrie 2010

Părintele Arsenie Boca- cuvînt despre ,,Marele” Iuda




,,Marele Iuda”

Trădătorul...
Omul care a vîndut pe Dumnezeu.
Omul meschin, îngust, orbit, obsedat.
Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de un ideal al neamului său: dezrobirea politică a lui Israel. Iisus îi înșela așteptările. De aceea avea dreptate să apere pe Israel de un ,,om” care-l conduce contra intereselor sale.
Au dreptate. Dar atîta dreptate cîtă poți da unui om care raționează just pe principii false.
Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului.
Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător.
S-a prezentat Iuda.
,,Iar ei s-au bucurat și s-au tocmit să-i dea bani.”
Pe urmele explicației:
Fariseii, cu gîndul ucigaș în inimă, erau deja ,,fiii diavolului”; le-a spus-o Iisus în Templu(Ioan 8, 44).
Le mai trebuia un ,,mijlocitor”.
,,Și a intrat Satana în Iuda”(Luca 22,3).
Aceasta-i explicația faptului.
De-acum Iuda nu mai era un anonim; de acum Iuda e o mare putere: a devenit o minte satanică.
,,Marele” Iuda.
-Iată oamenilor mici o cale de-a ajunge oameni ,,mari”.
De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui pînă la sfîrșitul lumii, care, aceeași treabă vor face-o: vînzînd, reclamînd mincinos stăpînirilor, trădînd, dînd la moarte: părinți, copii, frați, soții, bărbați, preoți, sfinți...
Iuda multiplicat vinde pe Iisus mereu.
Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici.
-Și cu prețuri derizorii, fiindcă se îmbie mulți.

Explicația lui Iuda:
Credea în Dumnezeu, dar nu credea în Iisus.
Izbăvirea politică a lui Israel o punea mai presus de marea operă a lui Iisus:mîntuirea omului. Pe aceasta n-o înțelegea Iuda. Se crampona într-o contradicție surdă cu Iisus.
Nu l-au putut scoate din contradicție nici darurile excepționale pe care li le dase Iisus la toți; nu-l lărgise sufletește nici însăși Iubirea, care strălucea în Iisus. (Tradiția spune că pe Iuda îl rodea invidia că Iisus mai mult îl iubește pe Ioan decît pe el.)
Adevărul n-a încăput în Iuda, cum n-a încăput nici în farisei.
Structura lui era o dizarmonie- un haos.
De aceea Satana întru ale sale a intrat.
*
Explicația metafizică: e mai grea. După Scriptură a fost cineva prevăzut cu trădarea. E scris și prețul și ce s-a făcut cu prețul trădării.
Nu e scris ce se va alege cu vînzătorul.; -semn că Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui. Deci dacă în planul Providenței era prevăzută ,,moartea cea de bună voie” a lui Iisus -fără ca aceasta să fie o sinucidere, ci o jertfă-, mijlocirea lui Iuda nu și-ar fi atras pierderea mîntuirii, dacă nu se sinucidea.
Vînzarea și răstignirea lui Iisus l-au aruncat pe Iuda în deznădejde, cu care Satana și-a aruncat ucenicul în zbilțul unui ștreang, din care l-a mai aruncat o dată ,,cu capul în jos de a crăpat în două și i-au ieșit măruntaiele”(Faptele Apostolilor 1,18).
De atunci e desenat de zugravi pe genunchii și în brațele lui Lucifer, ca cel mai iubit fiu al diavolului:,,fiul pierzării”.
*
A fost predestinat Iuda?
Putea să fie și altul. El s-a ales: el!
Libertatea lui a cedat ispitei, ca Adam în Rai.
Putea să nu cedeze? I s-a retras Harul? Nu i s-a dat ca și celorlalți?
Dumnezeu n-are nici o vină.
O are toată numai Satana?
,,Mai bine i-ar fi fost omului aceluia, de nu s-ar fi născut!”
-E misterul fiilor pierzării, în care mîrîie un rînjet de drac.
,,La semn alerg, dar mă socotesc să fi ajuns” (Filipeni 3,14):
La starea de a nu mai putea păcătui, a mîntuirii.
-Așa își atrăgea aminte Apostolul Neamurilor, care de fapt i-a luat locul între ucenicii lui Iisus.


Prislop
vineri.8.12.1949



Anunț:
Mîine -sîmbătă, orele 17, la Biserica din Complexul Studențesc Hașdeu, nr 45, Cluj Napoca se oficiază slujba de Parastas pentru trecerea a 21 de ani de la adormirea Părintelui Arsenie Boca.Veșnică fie pomenirea lui!

fragment din Părintele Arsenie Boca, ,,Cuvinte vii”, ed. Charisma, Deva, 2006, p. 256-258.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Seara duhovnicească

Erată: seara duhovnicească cu Părintele Ioan Petrică de la mănăstirea Vasiova are loc 25 noiembrie 2010 la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca urmată de un dialog cu tinerii la Facultatea de Chimie din Parcul Mare str. Arany Janos, nr. 11, în amfiteatrul Facultății.



luni, 22 noiembrie 2010

Ierusalime, Ierusalime! De te voi uita, uitată să fie dreapta mea!(Psalm 136)

După ce am văzut Ierusalimul- oraș de munte cu un relief foarte auster și foarte tensionat din toate punctele de vedere, dar de o o frumusețe intrinsecă unică, am înțeles mai bine de ce a trebuit să fie răstignit prin vicleană condamnare la moarte Fiul Lui Dumnezeu, tocmai aici. Iar în Galileea -zonă mai blajină, liniștită, primitoare și frumoasă ca așezare, am înțeles mai bine de ce Hristos a petrecut mai mult timp acolo, de acolo i-a ales pe Apostoli. Tot acolo, în Galileea, a predicat și a învățat și a săvîrșit o mulțime de mari minuni. De ce Samaria era o altfel de regiune evitată de evrei și totuși Hristos alege să treacă prin ea, de ce a fost și Muntele Ispitirilor și toate celelalte. Sunt locuri care rămîn în memorie și poartă o amprentă sfîntă.
Personal, cel mai bine m-am simțit:
-pe Muntele Fericirilor, o platformă pe care o copiază așezarea Reginei Maria de la Balcic- grădini exotice minunate cu panoramă la Marea Neagră. Aici este o vedere largă, calmă, liniștitoare, contemplativă spre Marea Galileei, de un pitoresc ce conduce inevitabil mintea spre altă lume, smulsă de nivelul senzorial și senzual a naturii. Cu aproape două milenii în urmă aici Hristos rostea Fericirile și Predica de pe Munte. Nu putea fi un alt loc decît acesta...
- a urmat Taborul pe aceeași linie pacifistă și profund contemplativă. Muntele Taborului seamănă cu cupola/ bolta unei catedrale bizantine; frumoasă vedere și un așezămînt cu maici românce foarte îmbunătățite duhovnicește.
-la Marea Tiberiadei sau Galileei, la malul căreia au stat atâtea mulțimi de oameni în jurul Mîntuitorului ascultându-l când le vorbea, unde s-au întîmplat marea parte din minunile înfăptuite de El printre care înmulțirea celor doi pești și 5 pîini. Memorie vie a acelor timpuri și fapte e păstrată de duhul naturii, un loc în largul căreia lași apele  să-ți curețe adîncurile inconștientului...
-la Biserica Rusească închinată Sfintei Maria Magdalena unde se află moaștele Sfintei Elisabeta(sora ultimei țarine) și a companioanei sale Varvara. Moaștele lor sunt întregi.
-la casa-peștera Sfintei Elisabeta și a lui Zaharia, unde a stat și Maica Domnului trei luni.
Este un loc mai retras aflat la periferia Ierusalimului.
-la Mănăstirea rusească a Înălțării Domnului din Ierusalim de pe Muntele Eleonului, cu clopotnița înaltă care domină întregul Ierusalim și unde se află locul celei de-a doua găsiri a Capului Sf. Ioan Botezătorul și piatra pe care a stat în genunchi Maica Domnului cînd privea cum se înalță la Cer Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu.
-la Așezămîntul românesc din Ierihon(Palestina), socotit a fi cel mai vechi oraș din lume de cca 7000 de ani.
-la Hozeva.
-la Biserica Sf. Mormînt.
Au mai rămas atâtea nevăzute...

Țara frumoasei Galilea


rodnică și bogată


culturi



Marea Galileii



,,ape numesc ce nu pot numi...”(D. Turcea)



Marea Galileii și locul unde altă dată Iisus stătea cu Sf. Apostoli și cu mulțimile de oameni





Muntele Tabor




Minunatul Tabor, ca o cupolă bizantină




vedere de pe Tabor, în față se vede orașul Nazareth



tot vedere de pe blîndul Tabor




pe Muntele Fericirilor, cel mai plăcut loc din Galileea și Țara Sfîntă; cred că după platforma aceasta cu vedere spre Marea Tiberiadei, Regina Maria a gîndit grădinile cu vedere panoramică spre Marea Neagră de la Balcic(Bulgaria)




vechiul  baptisteriu de piatră în formă de cruce de la Capernaum




Iordanul cel binecuvîntat




apele blînde și pline de pește ale Iordanului, ape binecuvîntate, cu multe alte viețuitoare printre care nurci și nagîți



un rămas bun de la Mărea Tiberiadă și Galilea




spre Samaria


Samaria pe unde a trecut Hristos nu fără rost.




Muntele Ispitirilor așezămînt ortodox în Palestina




Așezămîntul din Pustia Hozevei, unde a stat Sf. Pr. Ilie și unde s-a nevoit sfîntul român Ioan Iacov Hozevitul a căror moaște sunt aici întregi; un pustiu unde la început de noiembrie aveam senzația după ecoul ciripitului păsărelelor în ochiul de vegetație din jurul mănăstirii săpate în stăncă că este Săptămîna Mare și vin Paștile; că e primăvara;pe acest drum am avut privilegiu să o întîlnesc pe Maica Siluana Vlad.


Ierusalim

Anca și în spate cimitirul din Valea lui Iosafat



Valea lui Iosafat, chiparoși




Biserica Mormîntului Maicii Domnului de unde s-a înălțat Maica Domnului la cer; aici ne-a vorbit Părintele român Anatolie



piatra mormîntului Maicii Domnului



Biserica Rusească a Sfintei Maria Magdalena de pe muntele Măslinilor, un loc foarte frumos unde se află moaștele întregi ale Sfintei Elisabeta(sora ultimei țarine) și a companioanei sale Varvara, împreună cu multe alte moaște printre care și ale Sf. Maria Magdalena.
Un loc plin de har din miezul Ierusalimului.
piatra de pe care S-a Înălțat Domnul Iisus Hristos la Cer(locul aparține acum musulmanilor)





curmal roditor




Biserica Nașterii Domnului Iisus Hristos din Betleem (Palestina)




vechi mozaic bizantin păstrat în Biserica Nașterii Domnului Iisus Hristos din vremea Sf. Împărați Constantin și mama sa Elena




locul unde S-a născut Domnul nostru Isus Hristos, stea de argint dăruită de domnitorul Moldovei -Vasile Lupu




Betleem(Palestina)



Grota Sf. Lazăr cel înviat din morți a patra zi (Betleem, Palestina)




intrarea noastră pe drumul Calvarului prin Poarta Florilor sau Poarta lui Irod



piatra de tortură în care a fost ținut Hristos cu picioarele în temniță în noaptea dinaintea Supliciului




tipul de joc al soldaților romani prin care au jucat și au tras la sorți Cămașa lui Hristos; piatra se află în Biserica catolică din Curtea Consistoriului unde a fost biciuit, torturat și judecat Hristos de către Pilat din Pont





așa arată azi Calea Crucii sau Drumul Calvarului; azi un calval băzărit.



stâlpul din afara Bisericii Sf. Mormînt care a crăpat cînd a venit Sf. Lumină prin el arzînd ca o torță atunci cînd ortodocșii nu au fost lăsați să slujească la slujba Învierii ci au fost nevoiți să stea afară la porțile închise ale Bisericii rugîndu-se.


aici este locul unde s-a aflat Sfînta Cruce,în vremea Sf. Împărătese Elena,
undeva la subsolul Bisericii Sf. Mormînt



Piatra Ungerii cea binemirositoare



călugăr grec de la Sf. Mormînt, cel care spunea tuturor:,,Vista!”(repede!...); se intra în anticamera Îngerilor și apoi în Sf. Mormînt; aici am stat într-o noapte împreună cu un grup de ruși la Sf. Liturghie.



pelerinajul nostru încheiat în piațeta din fața Sf. Mormînt



Au fost și multe alte locuri pe care nu le-am mai menționat .
Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli de exprimare și scriere, sunt cam obosită, nu știu de ce.

Această postare o dedic Andreei Hopîrtean cu nădejdea să îi transmit ,,un pic” din ceea ce am văzut acolo. Nu știu dacă am izbutit.

duminică, 21 noiembrie 2010

părți mai întunecate


Locurile Sfinte, sau urmele lăsate pe unde a trecut  Mîntuitorul și Domnul nostru Iisus Hristos,
nu prea le-am fotografiat, Am avut o reținere nu doar din motive estetice ci mai ales spiritual- duhovnicești. Un fel de blocaj personal. Vă spuneam că în Tara Sfîntă pietrele și natura vegetală vorbesc mai mult despre Hristos decât cele ce reușit oamenii din ,,evlavie” să facă cu și pentru memoria vie a acestor locuri sfinte. Cu toate acestea, merită vizitate, pentru a înțelege mai bine contextul geografic, istoric, social etc. al Sfintei Evanghelii. Cele mai multe locuri de închinare pe care le-am vizitat aparțin Bisericii Catolice. Așa a fost să fie pelerinajul nostru.Unele seamănă cu adevărate mausolee(cum este Biserica Bunei Vestiri din Nazareth) adică sunt dovada pur omenească ale  unor ambiții(la granita patologiei) arhitecturale moderniste, ieșite de sub control și secularizate - cum este Biserica catolică construită deasupra casei soacrei Sf. Ap. Petru din Capernaum, în comparație cu simplitatea peșterilor de la subsolul acestora, unde s-au petrecut, trăit și s-au săvărșit marile evenimente evanghelice, și unde, mai simți păstrat duhul bun al locului.
Nu fără sens a ales Hristos peștera ca topos al Nașterii Sale,  ca loc mult mai curat, datorită nobleții materiei simpleși naturale, așa cum nu-l găsești de cele mai multe ori acolo unde intervine forța creatoare a omului complicat, sofisticat, plin de sine și neodihnitor Duhului Sfânt.



Capela catolică din așezarea unde a locuit și a adormit Maica Domnului(Ierusalim);

e foarte psihologizantă o asemenea reprezentare a Maicii lui Dumnezeu și periculoasă pentru raportarea noastră la duhul Maicii lui Dumnezeu;
nu m-am simțit bine deloc acolo, deși multora li se părea un loc plin de har, pioșenie și de impact religios;




una dintre reprezentările ,,rezonabile” ale Maicii Domnului din curtea
Bisericii catolice a Bunei Vestiri din Nazareth



Așa arată crucea de la altarul Bisericii Catolice din Capernaum ridicată în  locul unde a adăstat Iisus Hristos în casa soacrei lui Sf. Petru; o cruce golită de sens simbolic și trancendental(tocmai!...) prin verticala retezată, amputată;în general, la Mise Sfintele Sacramente(Taine) sunt slujite în simple pahare de sticlă și farfurii sau tăvi obișnuite; inteiorul e dotat cu bănci confortabile de jur împrejur; îmi pare rău că trebuie să remarc acest fapt absolut dureros al secularismului occidental și extrem de contaminant;aici e  o inovație estetică care denotă o adevărată mutație în mutația dogmei creștine  în sensul dreptei închinări.Orizontala(lumea) își pierde tot mai mult axul vertical și legătura cu Cerul, cu Divinitatea...




altar catolic la Biserica Bunei Vestiri, din p. meu d.v, o clădire imensă ca spațialitate, absolut monstruoasă


foto: Crișan Anca

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

File de jurnal* -Ion. D. Sîrbu

Foto: Irinel Cârlănaru-

,,Cineva parcă ar face ca lumea să piardă gustul vieții”. Nu țin minte cine a spus asta. Dar, mă gîndesc: poate că noi toți jucăm într-un mister simbolic al morții tuturor neamurilor, al morții omenirii întregi.
(Turnul Babel ,,a explodat” în 3000 de limbi și seminții: acum tot atîtea limbi și seminții îl reconstruiesc spre a se putea reuni... în neant.)
De trei generații, îmi scrie Ramon, s-a realizat scîrba de trecut, scîrba de viitor, scîrba de viață în general.. De valori, de schimbări, de reforme ale reformelor. A pierit între timp ,,hirea neamului, lacomă de înoiri”(Miron Cristea). S-a atrofiat simțul devenirii, încrederea în mersul înainte( și în sus) al Istoriei. Murim mai ușor, aproape fără regrete, bucuroși că, în sfîrșit, am scăpat.
Oare? Nu cumva sub teatrul acestui dezgust filosofic se ascunde o imensă poftă de a păcăli moartea? De a-i juca o farsă? De a rîde cu lacrimi ...la urmă!?



Sindromul struțului, sado-masochismul ignoranței, fuga de real, acoperirea adevărului cu cifre, vorbe, promisiuni. Omisiunea și diversiunea tuturor discursurilor, evitarea sistematică a esențialului( a omului și a necazurilor sale), înlocuirea adevărului nu cu o minciună(ceea ce ar fi totuși ceva), ci cu un simulacru de adevăr, cu o mască de vorbe, convenționale și pur formale.


Forma cea mai copilărească a Prostiei ar fi cruzimea. Fiindcă celelalte forme, mai mature și mai complexe-cum ar fi suficiența, îngînfarea, nevoia de lingușitori, alaiul și uluiala, foamea după dragostea mulțimilor și a subalternilor, setea de decorații și distincții, pohta de a ordona, nepohta de a mai asculta altă părere etc.-sunt incomparabil mai nocive decît simpla cruzime, adică plăcerea animalică de a bate, ucide, urmări și ancheta.
Într-o epocă total antisocratică, singurii și ultimii care mai aplică maieutica(metoda de obținere a ,,adevărului” prin întrebări succesiv inductive) nu au mai rămas decît...anchetatorii și procurorii.. Ei pot să scoată din oricine, orice, oricînd chiar și urletul modern și contemporan după cupa de cucută salvatoare.


Va veni ziua în care, asemeni chinezilor vom declara ca ,,sfînt” orice om cinstit. Atît de rar va fi el-și atît de greu va fi să rămînă nepătat, (la noi s-a născut cuvîntul scabros:nemînjit) încît un asemenea exemplar va echivala cu un adevărat miracol.



Știința explică o mulțime de lucruri și fenomene pe care nu le cunoaște, analizează și măsoară o mulțime de cantități și calități pe care nu le poate înțelege, controlează o mulțime de energii ce îi sunt total străine și adverse- și ajunge astfel să știe și să posede infinit mai multe cunoștințe decît cunoaște și înțelege de fapt.
Toată civilizația noastră este consecința unui cosmic tupeu epistemiologic: cunoaștem doar două-trei litere din alfabetul ontic, dar avem gata rugurile toate pe care vom arde întreaga geneză.




Toată lumea știe -îmi spune frizerul- că din Hitler s-au născut o mulțime de hitlerași, din Stalin au derivat prin clonare sau sciziparitate-o mulțime de stalini mai mititei- dar nu mi se pare că Europa își dă seama că aproape întreaga sa diplomație (atlantică sau pacifică) derivă azi din Chamberlain, Daladier, Petain, Pactul Ribentrop-Molotov ca și actul criminal de la Munchen rămîn arhetipuri model pentru întreaga diplomație a lumii zise libere. Actul de la Helsinki, privit de aici, mi se pare o uriașă cucerire a totalitarismului mondial, tocmai fiindcă el constă în grațioasa obligare a diplomației occidentale de a sta de vorbă cu șefii popoarelor, ignorînd total popoarele subjugate: mai mult, cerînd ca ele, popoarele acestea așa cum sunt, total lipsite de drepturi și putere, să caute să repare greșelile stupide ale diplomațiilor care au iscălit acolo actul de recunoaștere a statu quo-ului a hotarelor prezente, strecurînd, cu teamă și șmecherie în coșul trei, cîteva amendamente privind drepturile omului. Vom avea nevoie de un nou Helsinki care să facă deosebirea între dreptul popoarelor și drepturile reprezentanților lor.


Sf. Augustin îi mulțumea lui Dumnezeu că nu îl face răspunzător și pentru visele sale. Noi trebuie să-i mulțumim fiindcă ne pedepsește cumplit pentru visele noastre politice. Omul visează ca un porc, omenirea visează ca un balaur.( Nu mai visez demult femei goale(...) insule ale lui Euthanasius: visez că iar mă urmăresc, că iar mă arestează, că iar mă închid. Cred că și Patria de ar trebui să viseze, nu ar mai visa baricade, revoluții, flamuri de libertate și frăție- ci jandarmi și perceptori care vin iar și ne storc de cote, iar ne duc la muncă sau defilare, iar și iar ne pun să agităm stegulețe în urma unor portrete ce nu se termină...)


Suntem un popor sceptic: minunile la noi rar mai țin mai mult de trei zile, în schimb, sărbătorile prostiei durează cîte un secol.
Au loc disocieri paradoxale în gîndirea oamenilor(...) Evoluăm în cerc, din zece în zece ani, ne întoarcem exact la lozincile cu care am plecat la drum. Pe parcurs, profitînd de importanța spiritului moral sa moralizator, clasele și castele sociale se refac, morala banului și a mafia corupției se lărgește, apar săracii și bogații, cei slabi și cei puternici: cei slabi care nu pot schimba nimic și pe nimeni, -și cei puternici, pe care nimeni și nimic nu-i poate schimba”. Toate acestea sub ploaia musonică a decretelor și reformelor ce anunță, mereu și mereu, noi reforme, noi schimbări, noi revoluții în ceea ce privește noul.
Numai Spiritul cunoaște taina mersului în sus și înainte: numai Spiritul neagă legile entropiei, numai el se îmbogățește cu cît e cheltuit mai mult și mai generos: materia se mișcă în cerc, se cheltuiește în sine și repede, chiar și atunci cînd materialiștii săi posesori au o busolă ideologică, o stea polară și chiar un Cîrmaciu omniscient.


(...)Cel mai curat adevăr e ascuns în muzică și poezie; cel mai dur, mai barbar și mai periculos, în știință și ideologii.



Culmea paranoiei. Hitler, în 1944: ,,Dacă în trei luni nu îmi puneți victoria definitivă la picioare, înseamnă că nu m-ați meritat”.
Sunt obligat(de memorie și de istorie, am trăit sub șapte dictaturi succesive) să consider paranoia mai mult decît o oarecare boală psihică: cred că ea este pedeapsa pentru păcatul trufiei și a puterii fără limite. Toți posedații sunt niște paranoici- și orice Șefie necontrolată este sau poate deveni o sursă de nebunie.
Aplauzele, de pildă, l-au înnebunit pe ,,actorul” Nero, aplauzele pot deforma cabotinismul oricărui om urcat pe o scenă, aplauzele pot să ucidă ciorile și să stîrpească șoareci (Mao)-dar aplauzele politice pot naște mari tirani. Cuvîntul de sus, rostit peste capetele ce aplaudă, poate naște oricînd și la oricine o stare de paranoie.
(Blaga: ,,celula nervoasă a poeților și tiranilor nu rezisntă la lingușiri și laude”.)


Există o foame retorică, o patimă a oratoriei, o ducere în ispită prin tribune, catedre, microfon. Limba își are perfidiile ei, armele ascunse prin care nu lovește direct, dar compromite și dezumflă.
,,La lada de zestre a Bunicii, nu avem voie să umblăm decît foarte rar, cu parcimonie, și numai la mare nevoie sau la sărbătoare”-citam eu, din memorie, pe Lucian Blaga. Aveam nevoie de acest citat ca să apăr, cît pot, istoria, folclorul și satul arhaic de uzul și abuzul năvălitorilor barbari.
Dar cum ne putem apăra de numărul tot mai mare de oratori de ocazie? Eu însumi am cunoscut plăcerea de a vorbi ,,liber”, în fața unui public hipnotizat de artificiile mele culturale. ,,Ratarea lui Goga, îmi spunea același Lucian Blaga, a început din ziua în care a descoperit că este un mare orator: a urmat politica, tribunele, vuietul aplauzelor...și căderea apoi în șanțul istoriei neiertătoare”.
A profita de ,,darul vorbirii” este, probabil, un păcat împotriva tăcerii ca formă de înțelepciune și mîntuire. Tribuna costă viața, aplauzele se ispășesc din greu. Sub o formă sau alta, mai devreme sau mai tîrziu.



Actorul, pensionat de curînd, (,,jignit în Ființa sa) este de părere că așa cum a dispărut duelul, ca mijloc de a rezolva diferendele de onoare, va dispărea cuvîntul și dialogul, ca mijloc de a dezbate diferențele de opinie.
,,De altfel, argumentează el, trăgîndu-mă furios de revere, nu ai observat? Noi, românii, spunem ,,părere” la ,,opinie”. Or, ,,părere” vine de la ,,a părea”, un fel de iluzie, de vis, de moft relativ și trecător. Dialogul se face în doi, pricepi!? Și acesta fatal ,,în doi”, la noi, a dat naștere la două verbe ce se confundă adeseori: ,,a îndoi” și ,,a se îndoi”.
Îndoiala și îndoirea fiind antagoniste, dialogul va pieri odată cu în-doiala. Prin îndoire.



Nu știm ce este, în sine, focul, electricitatea, lumina, gravitatea, căldura, radiația nucleară. Nu știm ce este, de fapt, o frunză, o gîză, o celulă sau un chromosom. Habar nu avem ce este, în fond viața, conștiința, gîndirea, visul. Avem 10 metri de intestine, habar nu avem ce se întîmplă de-a lungul lor. Nu ne cunoaștem nici pielea proprie- o știm dar nu o înțelegem, multe din limitele și funcțiile sale sunt mistere ce urmează a se developa, în viitor, cîndva.



Trăim totuși în mijlocul unor miracole continue, profunde. Așa precum numai la bătrînețe oamenii încep să observe cît de cumplit, de cutremurător și de înalt sublim este frumusețea copiilor, a copacilor, a cerului-tot așa omenirea asta nenorocită, acum cînd i s-a pus cuțitul la gît, își dă seama că Terra a fost, a fost un miracol divin, o revelație, o teofanie.
,,Hristoase, Dumnezeule, miluește-mă pe mine, păcătosul.Amin.”


Sfîntul Macarie Egipteanul:
,,Între Dumnezeu și om există cea mai strînsă rudenie”.

*Ion D. Sîrbu, ,,Jurnalul unui jurnalist fără jurnal(vol.1), Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1991.