cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

HORIA BERNEA

luni, 18 ianuarie 2010

Preţul pe care-l vom plăti (I)

un semnal de alarmă



Săptămîna trecută a fost o ştire televizată cum că un adolescent şi-a omorît mama cu bestialitate, după care şi-a reluat liniştit distracţia jocurilor pe calculator. Fără resentimente. În ultima vreme, foarte multe mame distruse vin la duhovnic cu această problemă din care se nasc conflicte majore în familia lor, precum şi grave degradări ale calităţilor esenţiale în dezvoltarea caracterului copiilor .
Captivaţi de jocurile interactive pe internet copiii/adolescenţii cad pradă acestora, aidoma dependenţiilor de substanţe halucinogene. Sunt gata să facă orice pentru a-şi satisface dorinţa, fie să fure de la părinţi bani sau orice obiect preţios din casă pentru a obţine bani în schimbul lor, de oriunde, doar pentru a putea continua să intre în lumea virtuală a jocurilor, evident contra cost, unde părinţii sunt parolaţi şi unde nu li se acordă accesul. În acea lume virtuală înrobitoare asupra psihicului micuţilor iniţiaţi dar şi a adolescenţilor vulnerabilizaţi, cei în cauză, îşi pot împropria orice identitate prin jocurile nocive de acest gen, pot face tot ce le trece prin cap, pot să acceadă diverselor roluri, pot să omoare(ce exerciţiu de eliminare a semenului!...) etc., etc., singurul lucru condiţionant al dublei lor identităţi create sunt banii de care au nevoie, repet, pentru a o exercita virtual. Pericolul este mare deoarece copilul va prefera identitatea creată virtual, cea reală devenind o corvoadă ce necesită eforturi de neagreat.
Cînd o mamă a interzis copilului ei să se mai joace pe calculator, acesta a recţionat atît de violent, cu ochii ieşiţi din orbite, gata să muşte sau să distrugă tot din casă, încît singura soluţie plauzibilă de a ieşi din situaţie a fost chemarea disperată a salvării. Copilul ei manifesta reacţii tipice celor aflaţi în sevraj. Era de nerecunoscut şi de nestăpînit, iar acesta este doar un sigur exemplu tipic din cele ce îmi trec tot mai des pe la urechi.
Sîmbătă, căutîndu-mi un CD de muzică prin mall, am aflat cu groază cîte asemenea programe cu jocuri sunt puse la dispoziţia clienţilor sau potenţialilor ademeniţi spre cumpărare, cu abonament pentru diverse niveluri de joc. Iertaţi-mă, dar încă nici eu nu m-am lămurit exact asupra acestui fenomen şi nu îi cunosc decît parţial termenii. Uluitor de multe, în magazine sau standuri, sunt la o adică, foarte, foarte accesibile.
Duhovnicii se vor confrunta şi vor trebui să găsească soluţii abile, ca să nu le spun de-a dreptul harismatice (pe măsura periculozităţii noilor patimi distructibile uman), adaptate, cu eficienţă practică acestor provocări grave, de personalitate, cu impact social greu de prevăzut, la care nici psihologii nu mai fac faţă în munca lor specializată de a salva copiii de dependenţă, precum şi de echilibrare, funcţionalitatea normală a întregii vieţi de familie. Probabil că niciodată în istoria familiei şi a socieţăţii, părinţii nu au fost confruntaţi cu astfel de probleme fără precedent în impulsivitate şi violenţă infantilă, lipsă de control emoţional la copiii deveniţi foarte neascultători şi cu o manifestă voluptate a însingurării. Ei devin trişti, introverţi, iritabili pînă la săvîrşirea de crime, fie acasă, fie chiar şi în şcoli.
Cum s-a ajuns aici?
În societatea progresistă de consum marcată de concurenţă globală şi de un standard de viaţă decent, părinţii sunt foarte preocupaţi de obţinerea banilor, nevoiţi în felul acesta să muncească mai mult ca să aibă cele necesare traiului actual, şi în consecinţă, mai puţin timp liber de petrecut cu familia. Cu copiii. Aceştia, foarte greu mai pot fi supravegheaţi, calitatea legăturilor emoţionale dintre membrii familiei fiind şi ea grav avariată, degradată.
Mai mult ca oricînd, tinerii şi copiii cad pradă uşoară a trei forţe care se dezlănţuie în prezent pe scena lumii: economică, cea tehnologică şi cea informaţională. Copilăria s-a schimbat, viaţa emoţională, afectivă a copilului suferă grave carenţe în procesul de maturizare a viitorului adult. Vremurile s-au schimbat, existenţa a devenit agitată, complicată, incitantă, extenuantă, stresantă şi deosebit de provocatoare. Copiii sunt supuşi atîtor surse de distragere a atenţiei şi de influenţe: media, de gaşcă, de modă, etc...
Specialistul în psihiatrie infantilă James Comer sublinia faptul că ,,niciodată în istoria omenirii copiii nu s-au confruntat direct cu atîtea informaţii nefiltrate de către adulţii care le poartă de grijă".
Părinţii la rîndul lor sunt bombardaţi de o groază de informaţii ,,specializate" despre creşterea copiilor şi pregătirea lor pentru viaţă, încît ei înşişi devin derutaţi.În acelaşi timp,văd în jurul meu mame obsedate de ideea de socializare a odraslei lor, de excesiva preocupare de a găsi un talent copilului chiar şi atunci cînd acesta e aproape inexistent, doar pentru că dă ,,bine" în faţa societăţii şi a unui eventual CV împănat... Sau, o situaţie mai degradantă, cînd copiii sunt chiar încurajaţi de către proprii părinţi să-şi cultive acele ,,calitătăţi" considerate ilicite altădată, de a face faţă economiei de piaţă prin acel ,,trebuie să te descurci în viaţă călcînd şi peste cadavre", cu orice preţ, acest tip de comportament fiind calificat în societatea românească postdecembristă, un chip al virtuţii şi al reuşitei personale. O confuzie a valorilor generată, susţinută şi încurajată de părinţi, la ,,şcoala" de-acasă. Echiparea cu o identitate impusă de către părinţi copilului va sucomba însă prin diverse decompensări.
Daniel Goleman autorul unei cărţi demnă de luat în seamă Inteligenţa emoţională, explică foarte limpede de ce ca şi părinţi, preocupaţi în mod superficial însă de educaţia copiilor şi de calitatea vieţii emoţionale a familiei noastre, din n motive raţionalizate, neglijăm rolul sentimentelor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor noştri... Astăzi, şi din ce în ce mai mult mîine, plătim preţul scump ca părinţi, ca familii, ca societate, dată fiind creşterea violenţei şi a lipsei de respect. Plătim un preţ cînd, copiii deveniţi adulţi se poartă imatur afectiv atunci cînd la rîndul lor sunt părinţi şi-şi tratează bebelaşii ca pe nişte obiecte sau accesorii personale, nu de rare ori abandonul parental exercitîndu-se printr-o gamă imensă şi subtilă de forme. Plătim un preţ atunci cînd punem accentul pe dezvoltarea intelectuală şi uităm de inima copiilor noştri, de suflet. Plătim un preţ scump atunci cînd deşi le oferim atîtea obiecte (surogate ale iubirii noastre egoiste), ei sunt totuşi nefericiţi, cu tulburări din ce în ce mai grave de comportament.
Şi preţul acesta va fi unul destul de mare.





Natura, lucrul de care ne îndepărtăm tot mai mult în peisajul citadin plin de betoane.
Cărarea, copacii, freamătul...

Fotografii aparţinînd Cosminei Tămaş aflată în pelerinaj la Oranki

10 comentarii:

  1. Asa este : prea multe informatii nefiltrate ajung la copiii nostri , iar pericolele actuale care ii pandesc pe acesti micuti sau adolescenti pot fi dezastruoase .
    Nu este deloc usor sa fi parinte - in adevaratul sens al cuvantului . Este nevoie de mult discernamant ,atentie si de foarte mult timp . M - am gandit de multe ori ce se poate face cand timpul lipseste , desigur , din motive foarte obiective . Sunt parinti care , daca nu lucreaza amandoi foarte mult , nu se pot , efectiv , descurca d.p.d.v. financiar . Dupa o zi de munca , urmeaza probabil treburile casnice , iar seara sunt prea obositi pt. copii si oricum cred ca ar fi insuficient acest timp ramas . Si atunci ,copiii , ramasi singuri , isi umplu timpul cu scoala , iar dupa , nu le ramane altceva decat intoarcerea la " prietenii " lor fideli : calculatorul , televizorul ...
    Poate participarea lor la diferite activitati organizate conform varstei ar fi de bun augur , dar nici aici nu pot merge zilnic . Nu stiu . E greu .
    Sunt cazuri particulare cu solutii greu de gasit .

    RăspundețiȘtergere
  2. ... " prietenii " lor fideli : calculatorul , televizorul , cluburile ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Am auzit o vorba in postul Nasterii Mantuitorului,de la un parinte duhovnic tare drag noua din Sibiu.N-am sa o redau cuvant cu cuvant,ci esentialul.Am ajuns ca pentru generatiile mai noi de copilasi,n-avem cadre didactice adecvate de care ei chiar au nevoie.De multe ori copilasii actuali au o inteligenta deosebita si fac anumite lucruri,care pentru multi dintre noi ar fi dificile.
    Din pacate ii dau mare dreptate "anonimului",caci timpul si viata cotidiana sunt cele mai puternice,care lasa o mare amprenta deosebit de negativa asupra educatiei copilasilor.
    Dar ce facem cand parintii desi lucreaza si cand se intorc acasa si au copii,in loc sa le acorde atentia de care au mare nevoie,se pun chiar ei in fata calculatorului si uita sa se mai ridice de acolo?sau mai rau cand parintii o iau pe calea bauturii si uita ca totusi au niste ingerasi care si-ar dori sa fie langa ei?Si cand sunt aceste cazuri si uita ca totusi exista ceva important in viata lor si nu fac ceva bine,in sensul ca copii gresesc, incep sa strige,sa-i bata sau alte acte violente.Ce facem?
    Precizez ca nu e cazul meu,dar am intalnit astfel de cazuri si din pacate cred ca sunt tot mai dese.
    Intr-adevar nadajduiesc ca astfel de situatii sunt in acele familii in care comuniunea cu Dumnezeu e un mare deficit.
    Stitri,in conceptia mea,copilasii sunt asemenea unor cristale care cu cat le slefuim mai frumos,cu atat stralucesc mai bine si sunt mai pretioase.Asa si copilasii,aceste gingase faptuiri cu cat ar fi mai inconjurati de atentia de care au nevoie cu atata ar stii mai bine sa se realizeze.
    Transpunzand in zilele noastre,cred ca am putea sa realizam multe pentru ei.De asemenea cred ca ar fi o greseala sa-i "izolam" de acesti asa zisi "prieteni",caci vrand nevrand uneori depind de ele,dar totul sa fie cu masura.
    Ar mai fi ceva care am constatat pe propria mea piele si cred ca cu totii am avea de invatat...din dorinta de a-si atrage copilul de partea lor sau mai bine zis din cauza fricii de a nu-i pierde "posesivitatea" sau dragostea parinteasca decurg la tot felul de prieteni(televizor,calculator,dar mai ales d.p.d.v financiar) intr-un mod exagerat.Trebuie sa ii educam in asa fel incat sa inteleaga ca iubirea parinteasca si nu numai nu sta in bani sau diverse obiecte.
    E frumos sa ramanem copii macar in suflete toata viata noastra.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-e greu cand ma gandesc la copiii traumatizati psihic si fizic tocmai de cei care ar trebui sa fie protectorii lor cei mai apropiati : parintii . Mi-e greu pt. ca imi imaginez privirea lor , tristetea , frica ...
    Scriind aceste randuri mi-a venit in minte un gand : am putea face si noi ceva pt.ei . Am putea sa-i avem in rugaciunile noastre spunand , poate , chiar asa : Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu , miluieste pe robii tai , copiii traumatizati , pe fiecare , dupa numele sau . Amin .
    Tocmai de aceea am ales acst caz particular , in care parintii constientizeaza situatia , dar se vad in imposibilitate de a face ceva , din cauza lipsei de timp .
    Sunt perfect de acord ca nu e bine sa-i izolam total de calculator si televizor pt. ca , aflandu-se in compania altor copii si auzindu-i discutand despre diverse jocuri sau emisiuni , devin curiosi . Daca nu sunt lasati , se vor ascunde cine stie pe unde sau la cine si tot vor vedea ce-i atrage atat de mult . Important este ca timpul alocat pt. asa ceva sa fie limitat , iar programele acestea sa fie cat de cat filtrate . Cum poate timpul sa fie limitat ? Prin ocuparea cu alte activitati constructive . Numai ca , trebuie sa fie cineva disponibil pt. asa ceva si , dupa cum spuneam , sa aiba timp.
    Cred ca am fi mai bogati , cu totii , daca am tine cont de adevaratele prioritati . E greu de judecat , dar cred ca , daca ne-am putea descurca cu mai putini bani , merita sa renuntam la timpul alocat muncii in favoarea celui alocat copiilor .

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt jocuri foarte periculoase pe calculator,la acestea mă refer, foarte incitante, care introduc mintea crudă a celui iniţiat într-o lume virtuală unde poate să se deghizeze absolut în orice personaj.Nu ştiu cum, dar odată ajunse în mîinile copiilor, aceştia devin un coşmar pentru întreaga familie. Sunt oraşe virtuale, locuri unde te poţi afla şi unde poţi face ce vrei, fără interdicţii.Chiar eşti sfătuit, odată ce ai intrat ,,acolo", să le interzici părinţilor accesul.Adică să parolezi jocul ca nimeni să nu ştie ce faci tu acolo.Acestea sunt şi interactive, adică, te întîlneşti într-un spaţiu virtual cu alte personaje, deghizate la rîndul lor.Începi să îţi doreşti tot mai mult lumea de ,,acolo", e mult mai interesantă decît cea plictisitoare de aici.Vei face tot posibilul să intri şi să ai acces la ea.Cît mai mult timp. Nu te mai interesează nimic altceva, şcoala, mama, tata, alte obligaţii şi sarcini pe care le ai.Acestea devin din ce în ce mai enervante.Nu mai ai pic de sentiment pentru nimeni, eşti tot mai introvertit. Lumea reală nici nu mai preţuieşte prea mult.De fapt, aproape că nu mai poţi trăi fără acel joc, unde ai altă indentitate ,,puternic" conturată.Aşa, cum ţi-ar plăcea mai bine să fii.Unde eşti erou sau te poţi răzbuna după bunul plac.Ajungi să furi, să dai sau să faci orice ca să mai obţii un card reîncărcat pentru a intra ,,în lumea ta" . S-o ucizi chiar şi pe mama ta.Sau pe oricine îţi stă în cale.O dependenţă, un adevărat drog.
    Nu credeţi că e o lucrare demonică pentru cel ce cade pradă într-o asemenea capcană? Vă imaginaţi consecinţele?

    RăspundețiȘtergere
  7. L-am intrebat pe fiul meu daca are cunostinta  despre astfel de jocuri parolate ... mi-a spus ca unii dintre colegii lui se joaca , isi pun parole numai de ei stiute , pot relua jocul de la nivelul la care au ajuns si desigur , toate sunt cu batai , chiar cu varsare de sange ( unele )- in adevaratul sens al cuvantului , cu monstrii , cu omoruri , oase pe jos ... Si sunt gratuite .
    In orice caz , numai jocurile acestea cu batai sunt preferate de baieti . Puzzle ,colorat ,gatit ,... pe calculator nu le place . Care ar fi metoda corecta ? Interzicerea totala sau permisiunea cat mai limitata ?

    RăspundețiȘtergere
  8. E foarte greu...dar important e să ne pese de propriul copil şi vom găsi pas cu pas soluţiile pe măsură.
    În primul rînd o comnunicare bună cu fiul şi ţinerea lui sub control, mai discret sau mai accentuat atunci cînd e cazul. Observaţi-vă atent fiul, un timp(ca şi părinţi responsabili îi supraveghem tot timpul...) dacă comportamentul lui evoluează în bine sau din contră e schimbat şi atunci veţi şti dacă şi cum e cazul să negociaţi, căci se cade să fie negociere, ca să aibă şi el partea lui de libertate respectată...
    Calculatorul sigur că nu se poate interzice, dar e firesc ca lucrurile să aibă limită.Oricum, faptul că un copil ajunge să petreacă doar la calculator, atunci e foarte clar că în familie nu a existat niciodată o comunicare reală şi un echilibru emoţional, statul copilului doar la calculator e clar un simptom al unei patologii de familie, ,,bolnave"(disfuncţionale), cu toate aparenţele ei de ,,normalitate".
    Găsiţi metode de înlocuire cu altceva, cu sportul, de ex...
    Şi nu uitaţi să puneţi copilul în legătură cu un duhovnic, cu disciplina unei mărturisiri prin spovedanie şi Sf.Împărtăşanie. Acestea întăresc mult în bine firea.Ca şi rugăciunea pentru fiii noştri, în toată vremea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Marea greseala a noastra a tuturor este goana dupa avutie cu tot ce implica ea.Uitam ceea ce e mai important pentru noi:viata duhovniceasca,trairea cu si pentru Hristos!
    Odata si odata cu totii vom ajunge in fata mortii si vom fi catalogati dupa cat avem ca bani,imobiliare,etc?sau dupa cat ne straduim sa facem pentru Hristos?poate va intrebati ce legatura are asta cu subiectul dezbatut aici...are.Pentru ca vrand nevrand noi suntem pionii principali in educatia celor mici si cel mai important pentru toti,indiferent de varsta sau clasa sociala,sunt "cei 7 ani" de acasa.Cu totii ne plangem ca nu avem timp,ca ce rau merge totul,dar oare nu tot noi suntem vinovatii pentru situatia actuala?Nu noi pacatosii ne-am indepartat de viata duhovniceasca,de Dumnezeu?Si ceea ce se intampla in societate este rezultatul faptelor noastre.Sunt pe principiul ca nimic nu e intamplator si ca aceste evenimente mai negative ar trebui sa ne trezeasca si sa ne faca mai buni si mai uniti,solidari,dar noi facem tocmai inversul.si inca ceva:cum suntem noi in interiorul nostru asa sunt si cei din jurul nostru.Ia sa ne incercam sa ne schimbam noi in primul rand si vom constata ca parca totul se schimba.Atat in educatia copiilor cat si in viata noastra e nevoie de putina ambitie,curaj si vointa cu scopul de a fi,cum mi-a zis mie cineva,om cu "O" mare.
    Haideti sa nu lasam vesnicia sa treaca pe langa noi si apoi sa regretam.Nadajdea,credinta si dragostea pentru Dumnezeu si bunatate vor invinge intr-un final,dar trebuie sa le si permitem sa existe intru noi si in ceea ce facem.Putem,numai sa si vrem!

    RăspundețiȘtergere
  10. e prea tarziu. pretul se plateste deja.

    daca acasa parintii se mai pot ocupa cat de cat de copil apai in cadrul societatii sistemul se ocupa si el: la scoala, in gasca de prieteni si asa mai departe.
    Societatea e construita acum de asa maniera incat aproape tot efortul parintilor sa fie complet inutil. Care efort...si asa ii putin pentru ca sistemul ii tine ocupati cat mai mult timp pentru cat mai putini bani.

    Lucrurile astea nu sunt de ieri de azi. Poate nu erau asa vizibile. Dara acum avalansa e pornita la vale si nu mai poate fi oprita. Scapa cine poate.

    Dumnezeu cu mila.

    RăspundețiȘtergere