„Nașterea din fecioară [...] pune în lumină deosebită responsabilitatea unei anume vocații creștine. Ne arată că, anume, creștinismul nu omagiază simplu fecioria (asceza) în sine, ci fecioria care naște, care rodește. Creștinismul supravenerează pe Fecioara-Mamă, Fecioara care întrupează pe Fiullui Dumnezeu. Bucură-te mireasă, pururea fecioară, cântă Biserica. Atunci, fecioria nu este un ideal în sine, ci disponibilitate și instrument perfect, ofrandă curată, sub acțiunea harului, în slujirea lui Dumnezeu și slujirea valorilor: binele, adevărul, frumusețea, unitatea vieții. Orice jertfă nu se justisfică decât dacă este rodnică. O feciorie, sau asceză, care se transformă în obiect de autoadorare, într-un fel de egocentrism sacralizat, descoperă o tragică stare lipsită de har și ajunge, în cele din urmă, după Sfânta Scriptură, la «nebunie». Pe cele cinci fecioare fără untdelemn, cu candelele stinse, lipsite de harul luminii și al iubirii, Dumnezeu nu le primește la nunta Mirelui. Ele rămân afară, în solipsism. Ușa harului, ușa unei autentice realizări ipostatice, le rămâne închisă” Pr. Constantin  Galeriu

Icoană  pe lemn  2021