U

Icoană pictată de Corina Negreanu/ tempera, aur, lemn de tei
Pogorârea la Iad

 

Pași pe Drumul Crucii/emisiune de Remus Rădulescu

 

În Mormânt, Viață!….

 

Dumnezeu, locul nostru de întâlnire

 Câteva spicuiri ca dintr-un ,,Pateric carpatin” despre câteva rânduieli de viață pe care le-am extras din afirmațiile de domnul Florin Caragiu, invitat în emisiunea ,,Dumnezeu, locul nostru de întâlnire”:

1. Nu intra în panică.

2. ⁠Nu  blama răul.

3. ⁠Nu răspunde cu rău la rău, astfel escaladezi răul, căci adevăratul creștin nu înmulțește ci  mărginește efectul și consecințele răului în lume.

4. ⁠Ieși din modul de viață conflictual, cu cât ești mai despătimit nu vei simți nevoia să biruiești cu dreptatea ta dreptatea celuilalt. Să nu te înstăpânești prin dreptatea ta asupra libertății celuilalt. 

Dreptatea și adevărul trebuie  întotdeauna să aibă consistența iubirii.

5. ⁠Să acționezi mai mult decât să reacționezi, întru conștiință și conștientizare. Adică, să vezi mai departe de conflict urmările faptelor și vorbelor tale, ce efect pot avea în timp asupra a toate.

6. Nu-ți arata nevoința. Aceasta este fățărnicie, sau poate trezi, crește răul/invidia în celălalt.

 

Cuvinte în căutarea Cuvântului/P. Ciprian Negreanu

Semnalez o nouă apariția editorială -,,Cuvinte în căutarea Cuvântului” la Editura “Pietrele vor vorbi”, o culegere sintetică de cuvinte, predici, cateheze, cuvântări adresate tinerilor în taberele studențești de vară de către Pr. Ciprian Negreanu.

CUVÂNT-ÎNAINTE

Mi-a fost greu să citesc, în toți anii, de când mă știu, cărțile de predici. Le-am socotit printre cele mai plicticoase, și așa cred și acum. Poate că încă a rămas adânc întipărită în mintea mea plictiseala și lipsa de folos pe care o simțeam, încă de mic, atunci când, sprijinindu-mă de pe un picior pe altul, trebuia să ascult și predica, ca mai apoi să pot pleca acasă. Era o ultimă oboseală pe care trebuia să o mai suport, ca să am conștiința liniștită că am reușit să stau până la sfârșit și nu am plecat mai repede, ca Iuda. Simțeam că, astfel, mi-am făcut datoria înaintea lui Dumnezeu, cel puțin pentru ziua aceea, dacă nu pentru toată săptămâna. Predica bieților mei frați preoți era (într-o gândire dualist-gnostică) doza de suferință și plictis – de fapt, așa mi se părea întreaga Liturghie – pe care trebuia să mi-o asum de bunăvoie, ca să pot nădăjdui la un strop de milă din partea lui Dumnezeu pe parcursul zilelor mele. 

Sunt convins că așa cum simțeam și gândeam eu atunci (uneori, și azi), la fel simt și gândesc majoritatea creștinilor ortodocși. Acest fapt îmi pare, pe cât trece timpul vieții mele, tot mai întristător. Îl resimt ca pe una dintre principalele probleme ‒ dacă nu chiar cea mai importantă ‒ ale credinței în Biserica noastră Ortodoxă: faptul că Liturghiile, cu toată simbolistica și adâncimea lor, nu mai sunt înțelese și nici nu mai pătrund în inima omului care se mai numește azi creștin. Liturghiile nu mai sunt trăite nici măcar la un nivel superficial, din punctul de vedere al rațiunii și al înțelegerii, iar asta duce la un adevărat dezastru duhovnicesc. Este, poate, cea mai mare spărtură prin care se scurge și se risipește tot darul și Harul pe care Dumnezeu ar vrea să ni-l dea în valuri. Pentru omul modern, nu mai rămân decât câteva picături, care nu îi pot satisface setea ontologică după Adevăratul Dumnezeu, ci mai mult i-o adâncesc.

Acest tip de trăire superficială a Liturghiei se limitează, în cel mai bun caz, la o liniștire de câteva zeci de minute a omului care întreaga săptămână aleargă de colo-colo (și cu trupul, și cu mintea, și cu inima) sau la o satisfacere neîndestulătoare a unei credințe afective, emoționale – gata să plângă la o priceasnă frumoasă, dar tot la fel de pregătită și să se certe în trafic, după ce a ieșit din Biserică.

Cele pe care le-am spus mai sus despre Liturghie se pot spune cu deasupra de măsură și despre predică. De cele mai multe ori, ea este neînțeleasă de către credincioși pentru simplul fapt că e structurată haotic, fără baze temeinice, fără o metodă de lucru și fără concluzii sau ajunge să fie o șaradă de chemări și discuții moralizatoare, amenințări apocaliptice, îndreptățiri vinovate ale vieții noastre decăzute etc.

Noi toți, cateheții și predicatorii, am pierdut, pare-se, firul roșu al mărturiei creștine. Am pierdut ceva fundamental pentru credința noastră și a celor care ne ascultă. Am pierdut viața cea cu adevărat vie și mereu proaspătă cu care noi înșine nu ne mai hrănim și, cu atât mai mult, nu-i mai putem hrăni pe credincioși, care sunt poporul lui Dumnezeu.

Predica este, în primul rând, cuvântul nostru către Dumnezeu, în care constatăm, ca într-o oglindă, dacă și cât a mai rămas în sufletul nostru din Chipul lui Dumnezeu. Cu cât predica e mai plictisitoare și mai anostă, cu atât putem spunce că a rămas mai puțină viață în noi din Chipul Viu al lui Dumnezeu. Predica este oglinda noastră duhovnicească. În al doilea rând, predica îmi este adresată mie însumi, celui ce predic ‒ dacă pe mine nu mă convinge ceea ce spun, dacă pe mine nu mă mișcă și nu mă revigorează spiritual, nici pe frații mei întru credință (care mă ascultă) nu-i voi ajuta. Abia în al treilea rând predica este adresată credincioșilor, dar, dacă ea nu trece prin primele două înțelesuri, nu va ajunge la inima nimănui, căci de la ureche la inimă este cea mai lungă distanță. 

Trecute prin aceste trei site de mai sus, cele patruzeci de cuvinte strânse în această carte greu vor lua notă de trecere – mă rog lui Dumnezeu să ia, totuși. Ele nu au fost alese de mine, ci de cei care le-au ascultat și spun că s-au folosit. Aceiași și alții le-au transcris, le-au corectat și le-au așezat în formatul unei cărți. Le mulțumesc tuturor pentru încredere, pentru că au avut mintea și inima deschisă să primească ceea ce le-am spus și pentru toată osteneala de a le așeza într-o carte.

Cea mai mare bucurie ar fi ca Iisusul întemnițat adânc în sufletul meu și al nostru să fie eliberat, hrănit, îmbrăcat prin intermediul acestor cuvinte! Asta m-ar bucura: să-L odihnesc pe Hristos Domnul și, astfel, să vă odihnesc și pe voi, cei ce citiți.

Pr. Ciprian Negreanu

 

Cântarile Triodului-Grupul Sf. Lavrentie al Cernigovului