Și-acum, poeme vechi, vă las cu bine 

– Walt Whitman

Și-acum poeme vechi, vă las 
cu bine – fiecăruia-i spun: rămas-bun!
(Convoaie de-a lungul unei căi șerpuite, caravane 
ciudate, furgoane
Din culmile și văile mele – cu întreruperi – din 
anii bătrâneții, din floarea vârstei 
sau din tinerețe),
Pe mare, pe corăbii, sau Ție veche cauză, sau Poeților 
de mâine
Sau Paumanok, sau Cântec despre mine, 
Calamus sau Adam,
Sau Bătăi de tobă! sau Pământul pe care am pășit,
Sau Cosmos sau Ani nestatornici, sau Gânduri,
Sau tu, mamă care-ți iubești deopotrivă pruncii, și 
multe, multe altele pe care nu le mai numesc,
Poemele țâșnite din fibrele inimii mele – din gâtlejul 
și limba mea –
Mi-au fost sângele cald și zvâcnetul vieții, îndemn 
personal și model, nu numai hârtie, slove 
de tipar cerneală) 
Fiecare cântec al meu, fiecare rostire din trecut 
își are lunga ei poveste,
Despre viață și despre moarte, despre răni de ostaș, 
despre fericirea sau răul patriei mele.
(O, cer! Ce vârtej și ce convoi nesfârșit de lupte 
s-au desfășurat!
Și ce netrebnică zdreanță e, față cu toate acestea, 
chiar cel mai bun dintre poemele mele!) 

Traducere Mihnea Gheorghiu