joi, 12 martie 2020

Pagini de jurnal

Jurnal cu și despre Înaltul Bartolomeu Anania 1996, autoare Nicoleta Pălimaru, publicat în Revista Renașterea


10 iunie 1996
Am fost cu mama la IPS Bartolomeu. După ce am dezbătut problema falsului misticism, pornind de la articolul Părintelui Dumitru Stăniloae din Studii Teologice nr. 5-6, 1952, unde misticismul reprezenta „semnul ruşinos al unei stări religioase înapoiate sub raportul intelectual şi moral, mai bine zis tristul certificat al căderii de la însăşi starea de religiozitate, la aceea de magie”, iar IPS Bartolomeu accentua virtutea discernământului şi a trezviei, ritualul literar s-a desfăşurat în toată splendoarea lui. 
Am discutat despre relaţia poet-poezie-lector. Citisem bibliografia la teoria literaturii (curs predat de prof. Mircea Muthu) şi mi-am zis să mă delectez cu versurile părintelui Anania din poezia Echinox: „Poetul pleacă singur spre veşnica-i odihnă / Când cartea lui rămâne neodihnită-n veac”.
Îi vorbeam despre faptul că există puţine cărţi în spaţiul ortodox (mai multe sunt în cel catolic) care să analizeze poezia de inspiraţie religioasă, iar părintele Anania a făcut distincţie între poezia religioasă, de inspiraţie religioasă, şi cea mistică, al cărei vârf îl reprezintă în literatura română lirica lui Daniel Turcea. Apoi, m-a plimbat prin poezia română (M. Eminescu, T. Arghezi, L. Blaga, A. E. Baconsky) şi universală (poezia franceză şi americană) şi am avut sentimentul că asist la cel mai bun curs de teoria literaturii! Au fost aduşi în discuţie R. Barthes, Paul Valéry, care spunea că „versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii”. 
Surpriza a constituit-o bogăţia poetică a Vechiului Testament, pe care îl diortoseşte părintele, în calitate de poet şi teolog. 
La plecare spunea că şi-a dorit toată viaţa să facă literatură, dar acum nu mai scrie şi nu mai are timp să citească toate cărţile primite, ci doar le răsfoieşte. Citeşte doar ceea ce-l interesează şi presa (teologică, culturală şi laică).
Revista „România literară” e aproape tot timpul pe birou. Mi-a dat bani să-i cumpăr nişte cărţi de istorie.

15 iunie 1996
Am fost la IPS Bartolomeu să-i duc cărţile cumpărate. Era pe bancă, picior peste picior, cu gândurile şi privirile departe. Mi-am spus că meditează. Mi-a fost jenă să-i întrerup dialogul interior. Simţeam că mă odihnesc şi eu în această tăcere. Mi-am amintit o remarcă a lui Constantin Noica: „Desculţii sunt dintre cei care fac cultură mare. Ceilalţi, bine-mbrăcaţii o pun doar în ordine”. Am transpus-o în plan duhovnicesc. IPS Bartolomeu amprentează profund locul încredinţat de Dumnezeu.
Când s-a ridicat de pe bancă, i-am dat cărţile într-o sacoşă de Humanitas şi restul, iar el m-a binecuvântat. Brusc l-am întrebat dacă s-a îndoit vreodată de Dumnezeu şi mi-a răspuns la fel de neaşteptat: „De Dumnezeu nu, de mine, da”.

*
Am meditat la cuvintele părintelui Anania din prefaţa la Patericul editat de Alba-Iulia din 1994: „Călugăria se învaţă. Şi nu odată pentru totdeauna, ci în continuu, fără încetare, până la moarte, cu trudă şi disperare, asemenea vieţii”. Ce mărturisire grea! Seamănă cu îndemnul primit de Sfântul Siluan Athonitul „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”
*
Am fost la IPS Bartolomeu pentru binecuvântare. Va pleca la mănăstirea Rohia să lucreze la atelierul biblic. Mici discuţii despre anul universitar încheiat, despre lecturile de vacanţă şi, bineînţeles despre viaţa duhovnicească. Mi-a dat îndemnurile: „Orice faci, oriunde te mişti, ţinta ta să fie Hristos!”  şi „Fii optimistă!”.

15 iulie 1996
Sunt la mănăstirea Văratec pentru câteva zile. 
Am urcat la palat şi am fost surprinsă să văd că apartamentul părintelui Anania unde a început lucrul la Sfânta Scriptură a fost transformat în camere pentru oaspeţi. A rămas doar icoana Sfintei Paraschiva, ca martoră a gândurilor de taină ale părintelui şi a muncii la Biblie.
Am făcut câteva fotografii, apoi m-am plimbat, iar în chilia maicii Xenia am citit (din O. Clement, Biblia din 1914 – am consultat câteva pasaje –, Patericul din 1930) şi Cornelia Pillat, Eterna întoarcere, unde vorbeşte despre mănăstirea Văratec şi despre părintele Anania.


22 iulie 1996
Printr-o întâmplare fericită (mă aflu cu bunicul meu în Constanţa) am ajuns la mănăstirea Techirghiol la părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul părintelui Anania. Am simţit har şi bucurie în chilia părintelui, care mi-a dat şi un cuvânt de învăţătură: „Oriunde te afli să ştii că pacea e mai mare decât dreptatea”. L-am întrebat cu mare emoţie dacă are să-i transmită ceva Înaltului Bartolomeu. Am primit cu bucurie îndemnul pe care i-l adresa: „Să facă închinăciuni până la pământ! Eu fac pentru el metanii”. A fost cea mai înaltă axă a relaţiei duhovnic-ucenic.

9 august 1996
Părinţii l-au sunat pe părintele Anania, aflat la mănăstirea Rohia. Nu se simţea prea bine. Când am vorbit şi eu, i-am spus că am fost la mănăstirea Văratec, iar el mi-a povestit istoria iederei: „partea de jos e sălbatică, iar cea de sus e domestică. Aşa se întâmplă şi cu părţile omului: una e sălbatică, iar alta e domestică. Din când în când mai veneau caprele şi mâncau din partea de jos”. La părintele Anania  – am observat – totul trebuie interpretat în dublu registru: văzut şi nevăzut.

12 august 1996
M-a bucurat epistola primită de la Maria-Elena Ganciu şi ilustrata „dintr-o Germanie mult prea curată şi mult prea punctuală”, după cum mi-o descria. Este în căutarea unui dicţionar grec-german. Eu mi-am cumpărat unul grec-francez anul trecut din Paris (destul de scump, dar foarte elegant).
Când ne reîntâlnim la toamnă, ne aşternem pe greacă!

Adăugați o legendă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.