Trăim în acest veac
Ne îngrozim de ruguri mai mult
decât de deșertul atomic
iată, nu, nu voi mai adăuga nimic
știți, fiecare, din orice parte a lumii,
de la război
au trecut doar treizeci de ani
-de nu s-ar mai naște din nou un dement-
nu, niciodată ura nu a avut
atâtea tone de oțel și dinamită,
atâtea inteligențe sublime,
nu, nu voi mai adăuga nimic
amar e paharul acesta.
Încetați să urâți,
veți muri înainte de-a ucide
și vă veți îneca în sânge.
Avem un singur chip tainic,
durerea tuturor ne doare,
nu lua harul din inimi,
ridică
ceața
din suflete,
vorbește,
eternitate,
fiii tăi suntem, chiar de-am pierdut asemănarea.
II
La început părea doar
un joc secret, o alchimie,
numere magice am numit
moartea din dragoste
a unui prinț trist.
III
Nu trebuie să fii profet ca să privești
în uzinele secrete ale lumii,
toți știm
că niciodată ura n-a fost mai bine înarmată.
Împărații Asiriei aveau tauri de bronz,
Regii nomazi ai tundrei
ca un joc de artificii
ca o mustrare
brațele oboseau tăind capete
-erau numai brațe de om-
un viteaz putea apăra o țară.
Nu,
nu trebuie să fim profeți, nici să uităm
că trăim acest veac,
Nu voi înceta să scriu despre iubire
chiar dacă o viață de cărți
n-ar îmblînzi decât un singur om,
n-ar umple de bucurie și speranță
decât o singură noapte,
n-ar face decât o singură clipă să șovăie
mânia.
Nu, ilustrissime doctor,
cel ce-ai creat dialectica
autor al didacticii răsturnate,
răsturnate din nou.
Nu,
nu trebuie să fim profeți,
nici să uităm că trăim acest veac.
 |
| Echilibru/foto:Ilinca Negreanu |
Dăruiește-mi simțirea darurilor
Nu mai ești furat de frumusețea
din afară,
căci taina sufletelor o întrece.
Moartea e o eroare,
zăpadă de lepră
ce cuprinde și îngheață,
și sângele se face atunci ca o cântare
și picăturile de sânge
ca o
apropiere
și câte răni atâtea ceruri...
autor Daniel Turcea/Cântarea Treptelor
 |
| Vedere din grotă/foto: Corina Negreanu |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.