Pelerinaj închinat Maicii lui Dumnezeu la finalul săptămânii a cincea din Postul Mare

 Update 31 martie a.c.,

afiș recorectat:

Cum a intrat în obicei, la finalul săptămânii a cincea din Postul Mare se organizează un pelerinaj pedestru de la Cluj Napoca la Sf. Mănăstire Nicula, unde se află binecunoscuta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Detalii despre pelerinaj se găsesc pe site-ul Ascor-Cluj.

Vă mărturisesc că n-am participat niciodată, căci nu mai sunt așa tânără,  de fiecare dată mi-am cântărit limitele trupești pentru a face față unui astfel de efort, și, de multe ori au intervenit și rațiunile pragmatice ori alte diverse motivări(familie, casă, ,,plug” etc...). Mă voi strădui de data ceasta să mă alătur cât îmi va sta în măsură(nădăjduiesc până la capăt), chiar dacă timpul îmi ,,urlă” alte priorități... Și vă spun de ce.

Anul trecut, dragul nostru Prea Sfințit Vasile Someșanul, într-o manieră absolut ascetică dar caldă și absolut părintească, a fost, la pas, alături de tineri. Nu i-a fost ușor, mai ales că la poarta Mănăstirii Sfinția Sa a leșinat. Toată lumea ,,raționalistă” a spus că a greșit și s-a hazardat să parcurgă pe picioare atâția kilometri, la vârta sa și sănătatea-i vulnerabilă. Anul acesta am aflat că va repeta ,,nebunie” și va participa din nou. Am fost ,,scandalizată”. Și cum am prins momentul să-l întîlnesc la înmormântarea tatălui unui prieten de-al nostru, m-am dus să-i cer binecuvântare și să-l implor, să-l rog să  nu participe, să se cruțe. Să se gândească bine... Dar, răspunsul. Răspunsul. A fost unul categoric, ferm și plin de duh, așa cum se cade omului lui Dumnezeu. M-a redus subit la tăcere, ca un adevărat monah:.,,Corina, trebuie încercat!...” Cred că îmi suna mie.

Se știe puterea tainică a Prea Sfințitului Vasile de a se jertfi pentru alții. Scriu asta pentru că știu că nu se va uita pe blogul meu niciodată. Uneori e bine să facem gesturi aparent fără nici un rost, aberante în ochii rațiunii care pare a nu mai accepta azi  actele simbolice  fără un rezultat palpabil, doar la nivelul speculațiilor cognitive, plasându-le altor timpuri. Ce rost are să mai mergi pe jos, azi, până la o mănăstire, când ai putea-o face cu mijloacele ajutătoare pe care civilizația secolului XXI le pune la dispoziție? Când ai putea face alte fapte bune? Ce câștigi altceva decât o oboseală cumplită și fără rost? Și totuși, la câte păcate, tulburări și neliniști se adună în viața noastră... 

Dar poate că un asemenea gest simbolic ,,nebunesc” e cea mai concretă renunțare la sinele nostru, ,,irațional” precum gestul Mariei când varsă mirul scump ,,aiurea”(în ochii știm noi cui) pe capul Mântuitorului... Bine primit.Căci pe săraci îi avem tot timpul...Nu ne strică un grad de nebunie în Hristos.

 Măcar așa, îndurând un pic de Golgotă, participând la ea cât o picătură,  altfel vom putea cere Maicii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos ajutor pentru bolnavii din familiile noastre și pentru cei care ne sunt prieteni bolnavi, sau în necaz, pentru pacea lumii, sau pentru atâtea alte nevoi nesfârșite pe care le înfățișăm pururi lui Dumnezeu.

 Săptămâna a cincea din Post e una solicitantă dar foarte frumoasă, având în centrul ei Canonul Sfântului Andrei Criteanul și Denia Acatistului Buneivestiri, cu exemplul minunat și oblăduirea  Sfintei Maria Egipteanca. O sfântă care merită toată cinstea noastră!

Dumnezeu să ne ajute!

Din învățămintele de anul trecut ale Ilincăi.Cinci reguli pentru  rezistență la mers pe jos:
1. Să nu luați multe cu voi, genți, plase, haine; doar esențialul.
2. Îmbrăcămintea și încălțămintea să fie lejeră. Foarte lejeră! Nu bocanci!
3. Nu beți multă apă înainte de drum. Știți de ce...
4. Nu e rău să se folosească antiperspirantul sau deodorantul...Umbrela, ceva pentru a avea capul acoperit.
5. Pauzele multe intervenite pe parcurs aduc mai multă oboseală.