Există gesturi care mă emoționează fără să pot explicita foarte mult asta încât să evit patetismul, dar care mă fac să înțeleg și mai mult firea divină din om. De pildă, să deschizi din întâmplare ușa de la intrare și să constați că cineva care a trecut pe-acolo discret, poate nici nu a bătut, a lăsat un mănunchi de flori de grădină înmiresmate, sau o pâine de casă aproape caldă, sau ceva din lucrul mâinilor sale. Și nu știi cine e. Cui să-i mulțumești?...
De la sine, mă trimite tot la Dumnezeu un așa tainic prinos... și-i mulțumesc cu maximă recunoștință, cu gene umezite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.