"Femeia să se teamă de bărbat" - Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel (Efes. 5, 33)

Care dintre noi nu are dileme legate de această afirmație a Sfîntului Apostol Pavel?

Ce înseamnă această ,,temere” imperativă pe care femeia trebuie să și-o manifeste față de bărbat? Explicațiile legate de frica femeii față de forța fizică și temperamentală a bărbatului, de supunerea ei ca ființă mai slabă și ,,coastă” luată din Adam, pentru mine nu sunt satisfăcătoare. Acestea au și dat apă la moară minților obtuze și complexate ale unor bărbați(nu puțini) cît și feministelor.

Irodiada este firea stricată ultrarafinată a Evei ispitite de șarpe în Rai. Șarpele îi trezește la viață Evei simțul manipulării lui Adam odată cu dorința ei de a deveni precum Dumnezeu. Adică să aibă putere și toate la voia ei. În toate femeile există o potențială Irodiadă. Nu de rare ori mascată în victimă și ființă îndurătoare. Dar în spatele măștii de victimă care îți inspiră milă sau inofensivitate umană, poate sta o inimă complexată, invidioasă, meschină, posesivă, dominatoare și distrugătoare, capabilă să speculeze toate slăbiciunile firii. Devine expertă în inducerea unei stări de rău confuz cu sursă clară în cu totul altă parte. Ea va dori întotdeauna binele dar la suprafață.Cu toate intențiile bune și înțelepte ,,la vedere”, țese și urzește un întreg scenariu de culise prin care manipulează puterea și slăbiciunea bărbatului. O bolnavă plăcere de a le crea altora nefericirea și dependența de ea. Irodiada poate fi chiar și pasager, soacra, nora, amanta, politiciana, șefa, prietena, ucenica duhovnicului, preoteasa, soția, mama etc. Va face absolut tot ce-i posibil ca lumea să fie după placul ei- poate la început din inconștiență, mai apoi se va folosi de toate mijloacele colaterale sau aparent fără legătură cu ea pentru a-și duce la capăt planul aidoma Irodiadei. Aceasta pune la bătaie tot,fără scrupule, se va folosi pînă și de frăgezimea vîrstei, farmecul feminin, frumusețea și virginitatea propriei fiice, de orice context favorizant planurilor ei egocentrice, pentru a suci mintea lui Irod. Irod, devine și el o unealtă în mîinile ei, ca toți ceilalți. De aceea cîntările bisericești o vizează mai mult pe Irodiada. Irod ,,parcă” ar mai pleca urechea la cuvintele Proorocului Ioan Înaintemergătorul, dar ea, intuiește că ar putea pierde astfel totul și urzește planul diabolic, folosindu-se parșiv de cuvîntul-promisiune dat de Irod, smuls înaintea tuturor celor de față. Iar Irod, Irod... cedează presiunii femeii, își salvează ,,onoarea” săvîrșind crima, răul. Devine ucigaș, dar cine stă în spatele crimei? Așa cum Smerdeakov sfătuit și ,,prelucrat” de Ivan Karamazov făptuiește uciderea. Cine e mai vinovat?

Aici poate fi vorba de orice, de exemplu, în spatele figurii umile și evlavioase a ucenicei poate sta dorința ei de putere de influență și posesie asupra părintelui duhovnic în fața altora ca ea, prin acel ,,meu” clamat obsesiv și prin exteriorizarea excesivă a religiozității ei. A soției geloase care își protejează chipurile soțul. Soacra va scoate în evidență toate defectele nurorii prin provocări indirecte și va toca mintea fiului sau a socrului cu acel ,,iarăși” ,,vezi” ,,uite ce mi-a făcut” etc. etc...pînă va obține imaginea ei de ființă cuminte, gospodină perfectă față de jună.

Femeia ,,să se teamă” de dezastrul care poate veni prin ea, să nu fie meschină, vicleană și parșivă, bîrfitoare, uzînd demonic de puterea ei de influență asupra minții bărbatului pentru a-și satisface ne-bunește vidul existențial al patimilor, complexelor, frustrărilor ei, micimii, surogatelor spirituale, care nefericesc lumea și toată istoria ei de milenii.