România de pe crestele munţilor

Sergiu Miron- un tînăr curajos şi ataşat de frumuseţile naturii ce se pregăteşte să dea admiterea la geografie, mi-a trimis şi public aici cu voia lui, fotografii din munţii patriei noastre, pe care i-a străbătut cu piciorul, aproape săptămînal, împreună cu un grup de studenţi voinici şi curajoşi de la bisericuţa noastră. Mărturisesc că mi s-a făcut dor de vremea studenţiei mele, cînd am survolat cu privirea ţara de pe crestele munţilor...Ce frumoasă e!...

Aşa că, sunteţi invitaţi la itinerariu pe culmi de munte.

Sergiu Miron în Munţii Lotrului

Vlad în Munţii Rodnei

Munţii Ţibleşului

Munţii Rodnei-panorame

Masivul Retezat

Panoramă din Rarău

Munţii Rîmeţului

Masivul Parîng

În Padiş

Tiberiu Corneliu şi stînca

Masivul Făgăraş

Munţii Ciucaşului

Panoramă din munţii Călimani

Bucegi

Apuseni, Poşaga

Pentru mai multe imagini:

http://picasaweb.google.com/sergiumiron

Radu Preda, lansare de carte: COMUNISMUL

Ajuns la guvernare exclusiv pe căi nedemocratice, prin lovitură de stat, comunismul a înţeles să nu repete greşeala partidelor politice anterioare şi să-şi asigure monopolul puterii cu mînă forte.Lipsa de legitimitate, din ce în ce mai evidentă, va fi compensată cu excesul de violenţă, din ce în ce mai consecvent aplicată, teroarea roşie făcînd peste o sută de milioane de victime.. Minciuna originară de a se lupta cu capitalismul în ţări agrare, instaurarea fricii ca un liant social, decimarea propriei baze demografice prin politici privative dintre cele mai alienante, incapacitatea de a înţelege mersul lumii, adîncirea discrepanţei dintre nomenclatură şi populaţie, golirea de sens a enunţurilor propagandistice devenite dovezi scandate ale faptului că între teorie şi practică nu mai există nici o legătură, toate acestea, alături de altele, au dus la implozia din 1989...

Radu Preda

Marcel Munteanu (1958-2006) , o stilistică de mare rafinament pictural

,,Totu-i adîncă hodină

Întuneric, lumină

Floare şi carte"

(Rainer Maria Rilke)

Viţă de vie II

ulei/pînză; 63x131 cm;

semnat stînga lateral, pe muchie, cu roşu

,,Munteanu", nedatat

,,Apropiindu-se cu smerenie de lumea materială şi spirituală a satului arhaic românesc, artistul a descoperit un filon spiritual autentic, încărcat de temeinice aluzii culturale, de înţelesuri perene şi de simboluri validate de adînci straturi de cultură şi civilizaţie, care îi animă şi îi individualizează întreaga creaţie, conferindu-i o subtilă coerenţă interioară."*

Cămaşă cu sînzîiene

ulei /pînză, 100x50 cm;

semnat stînga jos cu alb ,,Munteanu," nedatat

col. Simona Creţu, Cluj Napoca

Cămaşă cu rădăcini II

ulei /pînză, 100x50 cm;

nesemnat, nedatat

col. Dan Dunca, Cluj Napoca

Cămăşile

,,Mai întîi pictate(împodobite cu florile cîmpurilor şi avînd uneori şi rădăcini adînc înfipte într-un pămînt fertil, prietenos) iar mai apoi ,,înflorite" cu splendide colaje de broderie ţărănească(...) Cu mînecile lor larg deschise, ca într-o invocare a crucii ocrotitoare, simbol arhetipal predilect al artistului, Cămăşile vor prinde, pe nesimţite aripi..."**

Căpiţă II,

tehnică mixtă:lemn, ulei pe pînză;

195x127x9 cm, semnat lateral, pe muchie, cu gri ,,Munteanu", nedatat

,,Asemeni ţăranului român, care, în faţa naturii lucrurilor care îl înconjoară, păstrează un respect aproape religios, sau cel puţin o stare de acomodare cordială, artistul nu are o atitudine de potrivnicie, de siluire a spiritului obiectelor pe care le pune în operă(în integralitatea lor sau ca fragmente recuperate) ci o atitudine creatoare activă, în limitele celor permise de natura lucrurilor şi de spiritul de dreaptă măsură, de respect al bunei rînduieli care guvernează întreg universul satului românesc arhaic."***

Cartea naturii III

tehnică mixtă: polistiren, piele, pînză pictată;

69x83x12 cm, nesemnat, nedatat

Cărţile lui Marcel Munteanu sunt artefacte create de un disigner înţelept, dublat de un poet sensibil, care împinge constrăngerile pragmatice impuse de obiect pînă la limitele poetice ale utopiei. Artistul utilizează cu îndrăzneală un singur semn major: obiectul carte, care, asemeni oricărei embleme concentrată şi esenţializată, conţine şi formă şi expresie şi stare şi urmă. El ne propune un exerciţiu fascinant de poezie plastică, pe care îl slujeşte cu meticulozitatea şi cu credinţa că săvîrşeşte un important ritual integrator: o experienţă de tipul experimentului postmodern(cufundarea ,,fiinţială" în motiv este posmodernă) pe care o dezvoltă ca pe o înaltă probă de virtuozitate."****

*,**,***,****Dr. Livia Drăgoi cercetător ştiinţific I, director al Muzeului de Artă Cluj Napoca autorul catalogului:RETROSPECTIVĂ MARCEL MUNTEANU, album, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2007;

Imaginile lucrărilor selectate pe blog sunt reproduse din acelaşi catalog.

Din expoziţiile marcante ale maestrului Marcel Munteanu: Elogiu vegetalului, Portretul unui deal 1989, Obiect 1993 Cămăşi pentru Meşterul Manole şi Cămăşi pentru Horea 1993, Foc Gregorian 1999, Aripi 1998, Semiramide 2004, ultima neterminată Cărţile 2006;

,,Ţarul"

imagine preluată de pe http://fantana.files.wordpress.com/2009/07/tarul.jpg

,,Cel ce-i nedrept, să mai nedreptăţească; cel spurcat, să se mai spurce; şi cel ce este drept, să mai facă dreptate; şi cel ce este sfînt, să se mai sfinţească.

Iată Eu vin curînd, şi plata Mea este cu Mine pentru ca fiecăruia să-i dau după cum îi este fapta"(Apocalipsa 22, 11-12)

Am evitat o vreme să văd acest film, mai ales că atunci cînd îl recomandă ,,contagios" multă lume, am tendinţa de a opune rezistenţă valului. În fine, s-a întîmplat să-l văd şi nu îmi pare rău, deşi , ,,Ostrovul" rămîne filmul pe care îl voi revedea întotdeauna cu acelaşi interes, poate pentru că în el regăsesc mai multă frumuseţe şi mai puţină urîciune omenească.

,,Ţarul" e un film mai complex, dată fiind dimensiunea istorică(pelicula reuşeşte să redea o mărturie istorică a domniei lui Ivan cel Groaznic în Rusia ţaristă), apoi dimensiunea psihologică a personajelor evocate nu este deloc de neglijat, şi, poate cea mai importantă ca miză este dimensiunea hagiografică, mai precis, filmul evocă modalitatea şi contextul în care s-a zidit sfinţenia unui Mitropolit: Filip al Moskovei. Lîngă el ca şi model, l-au urmat alţii. De aceea, pentru mine, filmul are o perspectivă optimistă. Dacă istoria rămîne cu răutăţile, cruzimile, nedreptăţile ei, adevărata viaţă a sfinţilor lui Dumnezeu devine tot mai luminoasă, mai evidentă, mai profundă şi de neumbrit faţă de toată pustiirea şi urîciunea acestei lumi. Frumuseţea lui Dumnezeu de pe chipul sfinţilor e tot mai vie acolo, în locul unde apogeul răului îşi împlineşte lucrarea. Filmul este de un realism evanghelic cum nu am avut prilejul să-l văd poate în nici unul din filmele de substanţă creştină de pînă acum. Răul şi binele coexistă pînă la sfîrşitul istoriei aşa cum neghina din parabolă rămîne amestecată cu grîul. Şi de multe ori, după cum spunea Părintele Arsenie Boca, ,,neghina se crede grîu nedreptăţit". Nu e pe departe acel ,,happy and" apocatastatic, prin îndreptarea şi iertarea tuturor la sfîrşit. Scena de final, cea cu ţarul întrebător unde îi este poporul, e postura singurătăţii veşnice a omului în iad, a privaţiunii,a lipsei totale de comuniune.

Ivan cel Groaznic la o primă vedere e o persoană foarte credincioasă, un rugător, chiar un ascet îmbrăcat în sac şi acoperit cu cenuşă.El e ,,Unsul lui Dumnezeu". Nu pregetă să ceară ,,binecuvîntare" peste toate ce le face. Dar nu este nici pe departe creştinul autentic, dimpotrivă. E întruchiparea credinţei ratate, pervertite, căutarea unei ţinte greşite. Hristos Fiul lui Dumnezeu a venit să ne elibereze de robia lăuntrică în care ne ţine legaţi puterea întunericului. El nu ne cheamă la un război, la o revoluţie exterioară, ci la războiul nevăzut şi la o metanoia(revoluţie, schimbare) a minţii şi a inimii. Este calea cea strîmtă şi poarta cea îngustă pe care trebuie să intrăm, şi puţini reuşesc să intre prin ea. Mult mai la îndemînă este evitarea acestui război lăuntric şi alunecarea spre un război exterior în care crezi că slujeşti plăcut lui Dumnezeu.Ţarul reuşeşte cu abilitate să se eschiveze de lupta interioară cu patimile sale prin manipularea după bunul lui plac a cărţii Apocalipsei. Apocalipsa îi este cartea profetică preferată. E obsedat de Apocalipsă şi de Judecata lui Hristos, în care el joacă un rol important ca Uns al lui Dumnezeu, ca şi cînd el este mîna care trebuie să facă dreptatea în numele şi în locul lui Dumnezeu. În numele acestui rol apocaliptic principal pe care şi-l arogă, ignoră şi dispreţuieşte duhul întregii învăţături creştine: dragostea. Mitropolitul Filip este cel care-i vădeşte acest duh creştin şi-i descoperă înşelăciunea.

Cred că acesta este un mesaj bine articulat pe peliculă a regizorului Pavel Lunghin către lumea actuală focalizată mai mult pe spaima şi lupta apocaliptică decît pe asumarea lucidă şi plinirea duhului evanghelic.

Corina Negreanu

De citit o recenzie pe larg a lui Călin Vasile Drăgan:

http://calindragan.wordpress.com/2010/01/05/țarul-un-film-in-care-nu-mai-vine-primavara/

Preţul pe care-l vom plăti (I)

un semnal de alarmă

Săptămîna trecută a fost o ştire televizată cum că un adolescent şi-a omorît mama cu bestialitate, după care şi-a reluat liniştit distracţia jocurilor pe calculator. Fără resentimente. În ultima vreme, foarte multe mame distruse vin la duhovnic cu această problemă din care se nasc conflicte majore în familia lor, precum şi grave degradări ale calităţilor esenţiale în dezvoltarea caracterului copiilor .

Captivaţi de jocurile interactive pe internet copiii/adolescenţii cad pradă acestora, aidoma dependenţiilor de substanţe halucinogene. Sunt gata să facă orice pentru a-şi satisface dorinţa, fie să fure de la părinţi bani sau orice obiect preţios din casă pentru a obţine bani în schimbul lor, de oriunde, doar pentru a putea continua să intre în lumea virtuală a jocurilor, evident contra cost, unde părinţii sunt parolaţi şi unde nu li se acordă accesul. În acea lume virtuală înrobitoare asupra psihicului micuţilor iniţiaţi dar şi a adolescenţilor vulnerabilizaţi, cei în cauză, îşi pot împropria orice identitate prin jocurile nocive de acest gen, pot face tot ce le trece prin cap, pot să acceadă diverselor roluri, pot să omoare(ce exerciţiu de eliminare a semenului!...) etc., etc., singurul lucru condiţionant al dublei lor identităţi create sunt banii de care au nevoie, repet, pentru a o exercita virtual. Pericolul este mare deoarece copilul va prefera identitatea creată virtual, cea reală devenind o corvoadă ce necesită eforturi de neagreat.

Cînd o mamă a interzis copilului ei să se mai joace pe calculator, acesta a recţionat atît de violent, cu ochii ieşiţi din orbite, gata să muşte sau să distrugă tot din casă, încît singura soluţie plauzibilă de a ieşi din situaţie a fost chemarea disperată a salvării. Copilul ei manifesta reacţii tipice celor aflaţi în sevraj. Era de nerecunoscut şi de nestăpînit, iar acesta este doar un sigur exemplu tipic din cele ce îmi trec tot mai des pe la urechi.

Sîmbătă, căutîndu-mi un CD de muzică prin mall, am aflat cu groază cîte asemenea programe cu jocuri sunt puse la dispoziţia clienţilor sau potenţialilor ademeniţi spre cumpărare, cu abonament pentru diverse niveluri de joc. Iertaţi-mă, dar încă nici eu nu m-am lămurit exact asupra acestui fenomen şi nu îi cunosc decît parţial termenii. Uluitor de multe, în magazine sau standuri, sunt la o adică, foarte, foarte accesibile.

Duhovnicii se vor confrunta şi vor trebui să găsească soluţii abile, ca să nu le spun de-a dreptul harismatice (pe măsura periculozităţii noilor patimi distructibile uman), adaptate, cu eficienţă practică acestor provocări grave, de personalitate, cu impact social greu de prevăzut, la care nici psihologii nu mai fac faţă în munca lor specializată de a salva copiii de dependenţă, precum şi de echilibrare, funcţionalitatea normală a întregii vieţi de familie. Probabil că niciodată în istoria familiei şi a socieţăţii, părinţii nu au fost confruntaţi cu astfel de probleme fără precedent în impulsivitate şi violenţă infantilă, lipsă de control emoţional la copiii deveniţi foarte neascultători şi cu o manifestă voluptate a însingurării. Ei devin trişti, introverţi, iritabili pînă la săvîrşirea de crime, fie acasă, fie chiar şi în şcoli.

Cum s-a ajuns aici?

În societatea progresistă de consum marcată de concurenţă globală şi de un standard de viaţă decent, părinţii sunt foarte preocupaţi de obţinerea banilor, nevoiţi în felul acesta să muncească mai mult ca să aibă cele necesare traiului actual, şi în consecinţă, mai puţin timp liber de petrecut cu familia. Cu copiii. Aceştia, foarte greu mai pot fi supravegheaţi, calitatea legăturilor emoţionale dintre membrii familiei fiind şi ea grav avariată, degradată.

Mai mult ca oricînd, tinerii şi copiii cad pradă uşoară a trei forţe care se dezlănţuie în prezent pe scena lumii: economică, cea tehnologică şi cea informaţională. Copilăria s-a schimbat, viaţa emoţională, afectivă a copilului suferă grave carenţe în procesul de maturizare a viitorului adult. Vremurile s-au schimbat, existenţa a devenit agitată, complicată, incitantă, extenuantă, stresantă şi deosebit de provocatoare. Copiii sunt supuşi atîtor surse de distragere a atenţiei şi de influenţe: media, de gaşcă, de modă, etc...

Specialistul în psihiatrie infantilă James Comer sublinia faptul că ,,niciodată în istoria omenirii copiii nu s-au confruntat direct cu atîtea informaţii nefiltrate de către adulţii care le poartă de grijă".

Părinţii la rîndul lor sunt bombardaţi de o groază de informaţii ,,specializate" despre creşterea copiilor şi pregătirea lor pentru viaţă, încît ei înşişi devin derutaţi.În acelaşi timp,văd în jurul meu mame obsedate de ideea de socializare a odraslei lor, de excesiva preocupare de a găsi un talent copilului chiar şi atunci cînd acesta e aproape inexistent, doar pentru că dă ,,bine" în faţa societăţii şi a unui eventual CV împănat... Sau, o situaţie mai degradantă, cînd copiii sunt chiar încurajaţi de către proprii părinţi să-şi cultive acele ,,calitătăţi" considerate ilicite altădată, de a face faţă economiei de piaţă prin acel ,,trebuie să te descurci în viaţă călcînd şi peste cadavre", cu orice preţ, acest tip de comportament fiind calificat în societatea românească postdecembristă, un chip al virtuţii şi al reuşitei personale. O confuzie a valorilor generată, susţinută şi încurajată de părinţi, la ,,şcoala" de-acasă. Echiparea cu o identitate impusă de către părinţi copilului va sucomba însă prin diverse decompensări.

Daniel Goleman autorul unei cărţi demnă de luat în seamă Inteligenţa emoţională, explică foarte limpede de ce ca şi părinţi, preocupaţi în mod superficial însă de educaţia copiilor şi de calitatea vieţii emoţionale a familiei noastre, din n motive raţionalizate, neglijăm rolul sentimentelor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor noştri... Astăzi, şi din ce în ce mai mult mîine, plătim preţul scump ca părinţi, ca familii, ca societate, dată fiind creşterea violenţei şi a lipsei de respect. Plătim un preţ cînd, copiii deveniţi adulţi se poartă imatur afectiv atunci cînd la rîndul lor sunt părinţi şi-şi tratează bebelaşii ca pe nişte obiecte sau accesorii personale, nu de rare ori abandonul parental exercitîndu-se printr-o gamă imensă şi subtilă de forme. Plătim un preţ atunci cînd punem accentul pe dezvoltarea intelectuală şi uităm de inima copiilor noştri, de suflet. Plătim un preţ scump atunci cînd deşi le oferim atîtea obiecte (surogate ale iubirii noastre egoiste), ei sunt totuşi nefericiţi, cu tulburări din ce în ce mai grave de comportament.

Şi preţul acesta va fi unul destul de mare.

Natura, lucrul de care ne îndepărtăm tot mai mult în peisajul citadin plin de betoane.

Cărarea, copacii, freamătul...

Fotografii aparţinînd Cosminei Tămaş aflată în pelerinaj la Oranki

Un chip frumos, un chip curat

Fragment din filmul ,,Un bulgăre de humă" în regia lui M.Mărgineanu

Cînd penelul înţepeneşte...

Azi am fost sub impactul unei veşti grele care la rîndul ei mi-a făcut prezentă în memorie o altă întîmplare grea, din-acelea care te opresc fără voie din amănuntele cotidiene şi începi să reflectezi ...

Mi-a murit un prieten, un pictor iconar, un pictor de biserici. Chiar aşa, cu pensula în mîini, a călcat greşit într-un gol de schelă, a căzut mortal. Ne-am cunoscut în urmă cu ceva ani cînd picta biserica din satul meu natal, aici, a cunoscut-o pe prietena mea din copilărie, Carmen, ea, apropiată de biserică, îl ajuta la prepararea culorilor, s-au îndrăgostit, s-au căsătorit, au făcut doi copilaşi, au plecat pe alte şi alte şantiere, pînă ieri...

În urmă cu ceva ani, Ciprian Bratu, pleca şi el....Investise multe aşteptări în festivalul Zilelor de Artă Bizantină. A împrumutat vreo mie de euro, a investit într-un panou imens, în foiţă de aur, în diverse materiale şi a pictat o icoană izbutită ,,Hristos în Slavă" pentru expoziţie.Chiar îl felicitasem, era o reuşită faţă de ceea ce lucrase pînă atunci. Era bolnav de schizofrenie, foarte conştient de efectele bolii lui în momentele de luciditate.Uneori era dificil, trecea cu bicicleta pe stradă pe lîngă mine şi degeaba îl salutam că nu-mi răspundea. Acum, devenise chiar amabil şi atent.La două zile după ce expoziţia a fost demontată, s-a sinucis. S-a spînzurat, într-un moment de deznădejde. Credea că expoziţia îl va lansa şi îşi putea recupera datoria. Avea şi un tratament lunar costisitor pentru boala lui de vreo 10 milioane pe lună. Îl muncea sentimentul că e o povară pentru familie.Şi, a întrerupt medicamentaţia, efect ce l-a dezechilibrat profund. În noaptea de ianuarie în care am aflat că e mort, am mers cîţiva pictori îngroziţi şi părintele la blocul unde locuia în chirie, dar criminaliştii nu ne-au dat voie să urcăm. A fost mai bine aşa. Afară, ningea frumos cu fulgi imenşi... La autopsie, medicii legişti au fost surprinşi de mîna dreaptă care-i rămăsese albă, spre deosebire de corpul învineţit în urma morţii prin asfixiere. Aşa am înţeles, cu frică şi cu cutremur, că mîna prin care harul a trecut cîndva pictînd feţele sfinte, poartă neîncetat semnul trecerii lui...

PRESA ŞI VALORILE EI

Disponibilizari masive, reduceri salariale si chiar incetari de activitate au marcat in ultimele luni, mai mult ca oricand, lumea presei. Analistii au invocat cauze diverse pentru situatia descrisa, cu un cuvant la moda, drept una de criza. Este indiscutabil ca in joc sunt si efectele unor reactii in lant ale deteriorarii climatului economic global, poate chiar mai acute in Romania decat in alte tari. Nu poate fi negata nici tendinta cresterii consumului de presa on-line, atractiva prin sporita accesibilitate si deseori prin gratuitate. Dar doua sunt specificitatile (nu absolute) ale cazului romanesc. In primul rand politizarea excesiva. Peste tot in lume `a patra putere in stat` are o influenta redutabila si clasa politica incearca in diferite chipuri s-o atraga de partea sa sau, macar, s-o poata partial controla. Oamenii de decizie din presa nu raman imuni la ofertele politicienilor si astfel se poate vorbi de o piata oculta a intereselor reciproce. Miza electorala e majora, intrucat alegerile nu se castiga atat cu publicitatea politica, cat cu `ajutorul` presei. Presa e sfetnicul electoratului, fie el pretentios ori nu. Fie cauta sa-si contureze un portret al candidatilor din dezvaluirile jurnalistilor, fie cauta indicatii concrete la `formatorii de opinie`, fie au un acces mai direct la vorbele, vestimentatia, grimasele ori gesturile politicienilor. Imaginea pe care populatia o are despre politicieni este in foarte mare masura filtrata de presa. Daca deontologia si profesionalismul ar fi dominante, situatia ar fi nu doar fireasca (data fiind democratia reprezentativa), ci si benefica, intrucat ar presupune o responsabila pedagogie politica. Din pacate insa, realitatea presei romanesti este alta. Deseori o dezarmanta lipsa de elementara cultura politica (o carenta mai generala, care-i vizeaza chiar pe multi dintre politicieni) combinata cu o jenanta lipsa de caracter (concretizata in versatilitate, slab interes pentru credibilitatea informatiei, lovituri sub centura, atacuri la comanda) conduc nu doar la produse jurnalistice de slaba calitate, ci si la un haos moral intretinut in mod iresponsabil. Nevoi primare (placerea perversa a spectacolelor `lapidarilor` publice, satisfactia resentimentelor razbunate, orgia desantata a barfei, gustul defaimarii) ajung astfel sa inlocuiasca dezbaterea intelectuala, corecta informare si cultivarea moravurilor. Disputele personale ale proprietarilor de trusturi de presa cu lideri politici sporesc si ele lipsa de credibilitate a campaniilor mediatice ce par sa vizeze doar reglari de conturi. Pentru a fi siguri de victorie, cei dintai fac apel la `lupii` presei, deseori simplii caini care, in ciuda proverbului, latra si musca. Libertatea de actiune a acestora din urma devine astfel atat de mare incat genereaza situatii hilare. Spre exemplu, proaspat chemat la conducerea unui cotidian central, un jurnalist cu stagii vechi debuteaza in noua functie prin a cenzura un articol-dezvaluire si a-l concedia pe autorul sau, specializat de ani in dezvaluiri legate de fostii turnatori ai Securitatii. Cel vizat de articolul in cauza era, intamplator, prieten al noului director. Nu dupa mult timp, respectivul prieten ajunge sa ia, la propriu, locul celui concediat in paginile ziarului, devenind colaborator. Acest exemplu este semnificativ pentru lipsa de respect fata de propriul public. Respectiva publicatie incercase sa-si formeze un profil atractiv pentru un segment de cititori cu pretentii intelectuale si cu un anumit discernamant moral. Noua conducere a transformat-o intr-un `submarin` cu misiunea de a torpila un anumit candidat la prezidentiale. Dar sa nu credem ca e vorba doar de animozitati temperamentale. Patronii de presa sunt, in parte, oameni de afaceri imbogatiti in alte sectoare economice, care au investit in presa pentru a avea o armata mediatica de partea lor. Aceasta mai ales fiindca au avut probleme cu Justitia, care pe unii i-a haituit serios. Si au ales sa caute protectie politica, oferindu-si serviciile propriilor trusturi unor candidati ahtiati de sprijin mediatic. Loviturile mediatice pot fi fatale si pretul lor e in aur. `Palma` lui Basescu, intens mediatizata si comentata drept expresie caracteriala, putea sa-l coste functia. Dar sa fie vorba doar de protectie? Psihologic vorbind, acesta e un mobil serios. Dar cum in joc sunt oameni de afaceri extrem de pragmatici, sa nu uitam de marea lupta pentru publicitatea din bani publici, o adevarata vaca de muls. Mult timp aceasta a fost reteta de succes pentru o parte `privilegiata` a presei. Dar daca publicitatea (publica ori privata) ramane principala sursa de venit a presei mai oriunde in lume, raportul sau cu deontologia informarii si cu valoarea de piata oferita de credibilitate (si de alte valori conexe) variaza. In Romania e inca viciat, dupa criterii de exigenta morala. Mai trebuie luat in seama si un alt aspect, care tine de o anumita deontologie manageriala. Multi lideri de presa s-au lasat ispititi de castiguri enorme. Sa ne amintim de averea incredibila lasata de un director/patron de ziar decedat subit intr-un accident. Un om altfel discret, desi isi castigase o popularitate sobra. Salariile unora din angajatii de top ai trusturilor de presa sunt fabuloase. Chiar unii intelectuali de renume isi rotunjesc substantial veniturile prin colaborari in presa. Trufia unei astfel de vieti a creat o categorie aparte, cea a elitei jurnalistice care nu straluceste neaparat intelectual (de obicei acestia sunt editorialisti ori moderatori de talk-show), dar care detine posturi-cheie si se impune prin expunere mediatica prelungita, beneficiind de venituri pe masura. In fond, criza nu e atat a presei, cat a valorilor ei.

Catalin Bogdan

Apa

Foto: Călin Nemeş

Un documentar ce merită neapărat văzut :

http://www.damaideparte.ro/index.php/documentar-apa/589/

Cu bucuria de a considera şi eu,

aşa cum minunatul părinte N. Steinhardt accepta singura noţiune progresistă ca fiind camaraderia. Un dar din partea mea, una dintre cele mai frumoase Evanghelii de la Ioan, chiar dacă se prăznuieşte un alt mare Ioan, Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.

Dumnezeiasca Arătare(Epifania)-Botezul Domnului nostru Iisus Hristos

Botezul Domnului,

icoană pe lemn, Ohrid, sec. XIV

foarte succint despre minunatul praznic al Epifaniei Domnului Iisus Hristos:

,,Epifania nu este sărbătoarea Naşterii, ci cea a Botezului. Înainte, El era necunoscut de popor, prin Botez, se arată tuturor” Sf. Ioan Gură de Aur

Aşa cum arată Troparul Botezului, acest praznic este deosebit ca importanţă pentru că la arătarea Fiului lui Dumnezeu întregii lumi căzute, participă şi se manifestă întreaga Sfîntă Treime: Persoana Tatălui se revelează prin cuvîntul Său, ca un vuiet din cer, Fiul este Cel ce primeşte botezul de la Ioan, Însuşi sfinţiind firea apelor, iar Persoana Sfîntului Duh se revelează şi este prezentă de faţă în chip de porumbel(foarte important acest detaliu, adică, Duhul Sfînt nu se revelează în trup de porumbel). De fapt, icoana acestui prăznicar, plină de semnificaţii( o simbolistică densă), arată chipul uriaşei smeriri al lui Dumnezeu-Fiul în iconomia mîntuirii omului.

Apa

Hristos se lasă botezat de Ioan cu botezul pocăinţei, apa botezului simbolizînd-însemînd curăţirea, primenirea sufletească, izbăvirea. Dintru începuturi şi veşnic curat, Hristos nu avea nevoie de acest botez, îl primeşte însă sfinţind cu însăşi Persoana Sa apa, firea apelor, materia, întreaga lume căzută prin păcatul strămoşesc, adamic.Botezul Domnului este praznicul acestei creări din nou a lumii, cum este şi Naşterea lui Hristos, cu diferenţa că, aşa cum spune Fericitul Ieronim: ,,La Naştera Sa Fiul S-a arătat lumii în chip nedesluşit, dar la Botez S-a arătat desăvîrşit”. În sec al IV-lea, mai précis în Antiohia anului 326 d. Hr. cele două sărbători se separă calendaristic, pînă atunci sărbătorite simultan.

Botezul este momentul începutului misiunii Fiului în lume. Apele se curăţesc, Hristos le umple de viaţă, ucide balaurii cuibăriţi în ele. ,,Iordanul s-a întors înapoi”(Psalm 114) ca o metanoia, ca o restaurare completă a ontologiei. Hristos se cufundă în ,,mormîntul curgător” sub forma unei grote întunecoase-iadul, anticipînd prin aceasta, coborîrea Sa la iad prin moarte, răstignire pe cruce, ieşirea din apă simbolizînd chipul Învierii. Astfel, apa botezului devine ,,izvor de apă vie “(Ioan 4,14), sfinţitoare”. P. Evdochimov spune că apa botezului primeşte tainic valoarea sîngelui lui Hristos. Leac tămăduitor spre viaţă veşnică.

Porumbelul

Aşa cum la creaţia lumii întregi Duhul Sfînt Se purta pe deasupra apelor, acum El adumbreşte acum apele în chip de porumbel, dînd harul apei de a fi ,,curgătoare în viaţa veşnică”. Grigorie Krug dar şi P Evdochimov au o idée frumoasă în care se spune că Duhul S-a coborît în chip de porumbel pentru că acesta simbolizează chipul împăcării lui Dumnezeu cu omul. Aşa cum odinioară Noe dă drumul porumbelului din arcă, aducînd vestea cea bună prin ramul de măslin purtat în ciocul său, ca semn al milostivirii şi iubirii divine, al salvării, aşa acum, Duhul Sfînt se pogoară vestind lumii marea milă, împlinind dreptatea, răscumpărarea păcatului strămoşesc prin Iisus Hristos.

Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

Sfîntul Ioan Botezătorul, simbolul umanităţii întregi, este martorul mărturisitor al ,,împlinirii dreptăţii”(Matei 3, 15) .Prin Ioan Botezătorul, oamenii se recunosc ca ,,fii întru Fiul” şi prieteni ai Mirelui. ,,Prin Sfîntul Ioan, unul dintre ai Săi, toţi oamenii spun fiat Întîlnirii, Prieteniei divine, Filantropiei Tatălui, Prieten al oamenilor. Asemeni lui Simion care, ,,îndreptat de Duh”, Îl întîmpină şi îl primeşte pe pruncul Iisus, şi Ioan Îl întîmpină şi Îl primeşte pe pruncul Iisus Mesia.” (P. Evdochimov)

Este o sărbătoare plină de lumină, un belşug al luminii în biserică prin multe lumînări aprinse ce reprezintă deschiderea cerului către pămînt, arătarea Fiului lui Dumnezeu în lume în lumina Sfintei Treimi.

,,şi cum să numim nebunia dacă cerurile cerurilor

nu preţuiesc cît cel mai umil

dintre suflete? o, frumuseţe, cine-a iubit

într-atîta un om

ce vom spune

despre robul ce-a atins, cutremurîndu-se

creştetul Adevărului

chemînd să pogoare

ale sale dintru ale sale

duh peste Cuvînt,

deasupra apei, înaintea deşertului

în ziua arătării, la vad

a fi în Cuvînt lîngă izvorul

ce mereu rămîne privirii străin

dar ce ochi să privească

ce mîini să atingă

Trupul acesta ţesut

în tăcerea cu o singură stea

pecetluind mormîntul

ce naşte"

din poemul ,,Certarea filosofilor", Daniel Turcea, vol. Epifania