Sfintele Împărătese care au apărat icoanele: Irina și Teodora

Un festin vizual şi duhovnicesc înainte de Praznicul Învierii

Originalitatea icoanei Corinei Negreanu, Împărătesele Irina şi Teodora, reiese din situarea cu fineţe a liniei bizantine, evidenţiată de veşmintele expresive şi rafinate — componentă a epocii menită să sublinieze statutul imperial —, în gramatica specificului românesc, cu accent pe tradiţia brâncovenească, după cum ea însăşi marturisea.

Icoana înfăţişează un diafan ce conduce feminitatea spre andreas (bărbăţie), cunoscut fiind faptul că majoritatea împărăteselor bizantine adoptau o mentalitate masculină în problemele de politică a imperiului—perceput ca un corolar al Bisericii —, dar mai mult, după proclamarea ca împărăteasă, Irina a folosit titlul de „Irina , evlaviosul împărat”.

Semnificaţia teologică a icoanei constă în asocierea celor două nume, Irina şi Teodora, care, dincolo de evantaiul uman al intrigilor, comploturilor, conspiraţiilor şi suspiciunilor, reprezintă rotunda biruinţă a Ortodoxiei, cinstirea sinceră şi profundă a sfintelor icoane asigurându-le celor două împărătese, până la un punct, o regenţă plină de succes, în condiţii total nefavorabile, de exemplu pentru Teodora, al cărei soţ, Teofil era iconoclast. De altfel, evlavia sporită a Irinei faţă de Maica Domnului, frumos transpusă de artistă, a determinat-o să-i închine Împărătesei cerului mânăstirea ctitorită de ea în insula Prinkipo.

Şi de această dată primează sursele teologice în derularea muncii iconografice a Corinei Negreanu, întâlnite chiar şi în detaliile icoanei.

editor Nicoleta Pălimaru

,,Puține state  au dat femeii mai mult loc, i-au acordat un rol mai considerabil, i-au asigurat o mai largă influență asupra chestiunilor politice și destinelor guvernării, decât a făcut-o Imperiul Bizantin. Acesta este, cum s-a remarcat pe  bună dreptate, ,,unul din caracterele cele mai izbitoare  ale istoriei grecești din Evul Mediu”. Nu numai că multe împărătese, prin prestigiul frumuseții sau prin superioritatea inteligenței lor,  au exercitat asupra soților lor o influență atotputernică; aceasta ar dovedi mai puțin lucru, căci toate sultanele favorite au făcut la fel. Dar în monarhia fondată de Constantin, aproape în toate  secolele istoriei sale, s-au întâlnit femei care sau au domnit prin ele însele, sau, mai adeseori, au dispus  în mod suveran  de coroană și au creat împărați. Nimic n-a lipsit acestor prințese, nici pompa ceremoniilor prin care se manifestă strălucirea exterioară a puterii, nici actele solemne de autoritate, prin care se atestă realitatea lor. Până și în viața intimă a gineceului, se regăsesc urmele puterii depline pe care o exercita, în mod legitim, o împărăteasă bizantină; iar în viața sa publică,  rolul politic pe care i-l recunoșteau toți bărbații din timpul său, această putere apare și mai clar. Și de aceea, pentru cine vrea să înțeleagă și să priceapă  societatea și civilizația Bizanțului, sunt lucruri destul de noi, poate, de învățat din viața acestor prințese îndepărtate și uitate.”(Charles Diehl, Figuri Bizantine, Editura pentru Literatură, 1969, p. 178-179)

Cei o mie de ani ai Bizanțului, trebuie să recunoaștem, au fost marcați de foarte multe figuri și chipuri feminine. De la auguste rafinate, evlavioase, creștine, frumuseți ambițioase, împărătese mai puțin virtuoase ori seduse pătimaș de putere, la femei aristocrate, mame creștine de sfinți sau simple femei care au făcut istorie sau au marcat istoria Bizanțului  în vremuri de  crize politic-bisericești(nu numai!), care au dat dovada unui caracter ajuns la măsura ,,bărbatului desăvârșit”. Biografiile lor pot fi interpretate în fel și chip. Pentru noi nu contează viața tumultoasă, spectaculară ori scandaloasă din punct de vedere etic-moral la un moment dat, atât de mult viciile și slăbiciunile, ci unda de lumină pe care au lăsat-o prin tot ce au făcut în istoria îndelungă a Imperiului și mai ales în viața Bisericii până la noi. Sigur, rămân piloni de marcaj, cariatidele teocrației, Sfânta Împărăteasă Elena, mama împăratului Constantin, Teodora lui Justinian, Pulcheria, Evdochia lui Teodosie, Zoe Porfirogeneta, Irina, femeile rafinate din dinastia Comnenilor... etc. etc. Dar, două împărătese, prin puterea ce li s-a dat, putem spune că au restaurat moștenirea Sfintei Împărătese Elena, Ortodoxia, după o lungă și oribilă criză iconoclastă: Irina apoi, Teodora. Iconarii și iconografii din trecut și de azi,  monahii și întreg clerul bisericesc le datorează mult acestor basilee pentru rolul însemnat ce l-au avut de gestionat în criza istoriei bisericești și imperiale. Sigur, sprijinite de mari oameni deveniti sfinti ai Bisericii. Creditânt cu prezența și voința lor decizională ultimele două  Sinoade Ecumenice care au stabilit/rectificat fundamental adevăruri de credință și Crez, au făptuit  și confirmat astfel atestatul icoanei în Ortodoxie. Rolul și rostul liturgic al acestora. Căci Ortodoxia fără icoană nu mai e ortodoxie ci ideologie. Dacă Irina nu s-a putut impune total în fața iconoclaștilor la Sinodul Ecumenic VII de la Niceea (787 d. Hr.), aceștia având încă suficiente influențe autoritare și boicotând în fel și chip hotărârile sinodale, căci încă era suficientă ostilitate iconoclastă în clasele sociale și în punctele cheie ale puterii de stat și ale Bisericii, Teodora a continuat lupta  pentru recunoașterea icoanelor și, a învins, la distanță de 50 de ani, prin invocarea unui nou Sinod Ecumenic în  anul 843 d.Hr.

Nu-mi propun să le schițez portretele biografice aici. Sunt nemaipomenite. Ar fi prea mult. Ele pot fi cercetate în cărțile și scrierile lăsate de la istorici, bizantilonogi veritabili și critici istorici precum Charles Diehl(bunul prieten al lui Nicolae Iorga,) la Lynda Garland etc.  La fel,  sinaxarele și documentele bisericești pot fi cercetate pentru a le înțelege și mai bine  rolul determinant, rostul și viața captivantă a acestor împărătese declarate și recunoscute de/în Biserică ca fiind sfinte.

Sfintele Împărătese care au apărat icoanele, Irina(787) și Teodora(843)
În fapt, icoana reprezintă trei împărătese, incluzând-o central pe Maica Domnului Hodighitria(Povățuitoarea) cinstită de fericitele basilee ,,care L-au iubit pe Hristos”. Sus, centrat, Sf. Mahramă sau Năframa Regelui Abgar- izvorul și temelia icoanelor. Jos, centrat, o emblemă ce se referă la Anul Omagial 2017 închinat icoanelor și iconarilor.
icoană pe lemm (31x42 cm) de Corina Negreanu/2017

(două) rodii, lauri și rodiri...

Veșnică pomenire celor care mărturisesc cu gura, cu inima și cu mintea, prin cuvânt, prin pictură și prin Icoane venirea Cuvântului lui Dumnezeu în trup.

(Synodykon, Al Șaptelea Sinod Ecumenic)