cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
La Nea Makri/ foto Ilinca Negreanu

joi, 29 octombrie 2015

,,Gâlceava de cuvinte”

,,caut rădăcinile durerii...”

Mult necaz s-a întâmplat între oameni de pe urma neînțelegerii în cuvinte. Nu toți înţeleg prin același cuvânt, același lucru. Cât despre gânduri, neînţelegerea e și mai mare. Urechea auzitorilor parcă ar fi o adevărată răsucitoare a cuvintelor, iar mintea, vârtelniță a ideilor. S-a întâmplat că lucruri clare ca lumina zilei să fie înțelese de oameni cu totul pe dos. Istoria ne stă mărturie: Cel care a avut mai mult de suferit de pe urma oamenilor, răstălmăcitori şi suciţi de minte, a fost Dumnezeu însuși. Orice s-ar spune, El știa să vorbească limpede; unii, însă, destul de mulți, au înţeles că le vorbeşte un ieşit din minte (Ioan 6, 60), un îndrăcit (Matei 12, 24), un hulitor de Dumnezeu (Matei 26,65). De aceea L-au şi osândit la moarte.
Primejdia, care nu s-a isprăvit, are şi o formă întoarsă. Mulţi, în zilele noastre, zic că cinstesc pe Dumnezeu hulindu-I crucea, sfinții, Biserica, Tainele, şi, întrucât S-a făcut și om adevărat, şi pe Sfânta Sa Maică (Apocalipsa 12, 13-17). Aceștia fac același lucru, adică îi osândesc la moarte.
La gâlceava se încaieră și următoarele perechi de termeni: sufletul cu trupul, raţiunea cu instinctul, ştiința cu credința, sau mai binezis, neștiinţa cu credinţa. Iar cu Dumnezeu se gâlcevesc făpturile Sale: îngerul căzut și omul decăzut.
La rândul său, omul decăzut, câtă vreme stăruie în decăderea sa, înseamnă că nu vrea să priceapă deosebirea între virtute și păcat, ci, după mintea lui, totul e natură şi nimic mai mult. Ce nu vede, nu există. Dumnezeu, nemurire, înviere, judecată, diavol și iad, - astea-s vorbe de ameţire a minţii, bune pentru proşti. (Deşi nu știu cum s-ar părea la minte omul care, nărăvit să judece aşa, ar sta împotrivă, zicând de pildă despre piramidele Egiptului că nu există, fiindcă nu le-a văzut el!)
Da, el e măsura lumii; nu ştiam. Oare cine-l ţine din umbră, că cele pământeşti le crede - de vreme ce nu s-a răsculat nimeni împotriva piramidelor Egiptului - pe când cele cereşti și veșnice nu vrea să le primească?
Dar felul ăsta de oameni, nu cred nici ce văd; vederea lor nu plăteşte nimic. Mai mult s-ar folosi să fie orbi, decat orbi fără să ştie şi să se ţină că văd. Din nefericire asta e tragedia în care se cufundă mulţime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii mărginaşi în ştiinţă şi crescuţi unilateral în cunoştinţe. Nu e bine aşa, ci precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu, puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a caştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă trebuie şi el să şi-o câştige. Dar dacă nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vină.
Ştiinţa, filosofia, medicina şi celelalte discipline ale preocupărilor omeneşti, chiar şi dreptul, care pune crucea pe masa de judecată, toate la un loc nu pot să dovedească, nici că există Dumnezeu, nici că nu există. Toate aceste discipline ale ştiinţei sunt însă folositoare când îşi cunosc marginile şi când nu trec într-o altă zonă a existenţei, unde nu au competenţă şi nici mijloace de cercetare.
În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă, dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. Savantul se ajută de teorie, teoremă, noţiuni, experienţe, concluzii, care formează o bază pentru noi cercetări. Adevărul lucrurilor, însă, e mult mai mult decât atâta; depăşeşte măsurile omului. Revelaţia n-are a ţine pas cu vremea; nu e cazul adaptării Bisericii la spiritul timpului întrucat toate ştiinţele trebuie să ajungă la ce a revelat Dumnezeu.
În credinţă, în religie este sfântul, care are alte mijloace de aflare a adevărului. Lui i se revelează, i se descoperă o lume mai mare, temelia lumii acesteia. În cunoştinţa lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajată viaţa lui. Sfântul nu cercetează. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată.
Ştiinţa nu angajează viaţa, de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea.
Sfinţenia însă tocmai viaţa o angajează. Iar sfântul desăvârşit, care şi-a angajat viaţa şi a arătat că o poate şi crea, înviind morţi şi făcând ochi unde nu erau, e singur Iisus. De ce oare nu-L recunoaşte medicina? Ba nici măcar nu-L pomeneşte.
Poate fiindcă Iisus e de-o mărime uluitoare, care ar pricinui spaimă migălelii omeneşti.
De aceea, în interesul cunoaşterii vieţii şi sub unghiul vremelniciei şi sub cel al veşniciei – lucru care depăşeşte puterea şi cunoştinţa omenească - a venit la noi Dumnezeu însuşi şi ne-a spus cele de dincolo de ştiinţă, de filosofie şi de medicină, oricât s-ar desăvârşi acestea.
Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată, cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă, ci numai dacă şi-a impins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa.
Dumnezeu se revelează smereniei.
Deci, dacă e să înţelegem şi să folosim ceva, să încetăm gâlceava.
Drept aceea încerc o lămurire armonioasă a unei porunci a lui Dumnezeu, Porunca a Saptea - o problemă de biologie - cu cele câteva cunoştinţe ce mi s-au întâmplat la îndemană. Porunca aceasta e o măsură preventivă a lui Dumnezeu, prin care vom dovedi că urmăreşte stăvilirea degenerării, a stricăciunii și a toată jalea făpturii omeneşti.
Pr. Arsenie Boca -  Cărarea Împărăției

marți, 27 octombrie 2015

Dumitrițele/foto Corina Negreanu


Lectura

Eram cufundat în lectură. Citeam demult,
De când ploaia a început să biciuiască geamul,
Și-atât de adânc pătrunsesem în lectură,
Încât nu auzeam ploaia.
Priveam țintă rândurile-ca niște riduri
Ale îngândurării, și ceasuri de-a rândul
Vremea stătea sau se mișca înapoi.
Deodată văd: rândurile culese sunt de culoarea carminului-

În ele este asfințitul soarelui, asfințitul.
Rândurile se rup ca fiarele de colier
Și literele se rostogolesc care încotro.
Știu, părăsind parcul, soarele
Trebuie să mai privească înapoi
De după garduri învăpăiate.
Dar iată că  după toate semnele  parcă e noapte.
Copacii se înghesuie pe margine de drumuri,
Iar oamenii se adună în cercuri
Și discută pe-ndelete,
Și e mai scump ca aurul
Fiecare cuvânt.
Iar dacă îmi voi ridica ochii de pe carte
Și-mi voi aținti privirea în fereastră,
Cât de aproape va deveni totul, se va așeza alături-
Deopotrivă și de-o seamă cu inima mea.
Dar e nevoie să mă înrudesc cu semiîntunericul
Și ochii să mi-i potrivesc cu coloșii nopții,
Și voi vedea că terrei
Ograda nu-i ajunge,
Că a crescut depășindu-se pe sine,
Și devenind mai mare decât bolta cerească;
Iar steaua cea mai depărtată de la marginea satului,
E ca o luminiță din ultimul bordei al așezării.


(R. M. Rilke-traducere de Boris Pasternac/în  românește de Mihai Novicov)

duminică, 25 octombrie 2015

Primită și recomandată mai departe




Literatura în lumina Ortodoxiei


„Cartea lui Sergiu Ciocârlan este una mai mult decât necesară, una care acoperă, cu adevărat, o zonă destul de albă pe harta receptării critice a literaturii, cea care să uziteze de un punct de vedere ortodox asumat. Ea deschide calea altor contribuţii în acelaşi registru. Odată liniile generale convenite, se poate trece la lucrări cu caracter tot mai aplicat, care să se refere la cazuri particulare, concrete, de mare relevanţă pentru cultura noastră literară. Literatura în lumina Ortodoxiei este o carte care incită la dezbateri, iar acesta este un lucru cât se poate de productiv, ca atare o calitate de preţ a acestei cărţi. O văd cu lansări itinerante în multe centre studenţeşti şi cu dezbateri aprinse, foarte aplicate, purtate în jurul ei cu aceste prilejuri. Va scandaliza poate pe unii, cărora valorile morale ale Bisericii le cad greu, îi va încânta pe alţii, aceia care se vor crede încurajaţi spre o atitudine retractilă. Dar nu acesta din urmă este rolul ei. De altfel, autorul pendulează între o atitudine ortodoxă intransigentă şi una de bine temperată deschidere.
Cum ne-o spune şi Sergiu Ciocârlan, nu blamând şi vituperând împotriva unor cărţi ce ni se par străine de Ortodoxie vom putea afla calea, ci mai degrabă deosebind cu calm adevărul de minciună, lămurindu-ne pe noi înşine, astfel încât Dumnezeu să Se poată reflecta în chipul nostru limpezit şi să Se arate astfel şi altora. Discursul critic ortodox va fi unul echilibrat. Nu apartenenţa la un spaţiu spiritual sau altul dă neapărat calitatea creaţiei respective, după cum nici nu se poate neglija total influenţa pozitivă sau negativă a acelui spaţiu spiritual. Ortodoxia este mai puţin eficace ca instrument exterior, ci se cere asimilată ca instrument interior, care să infuzeze întreaga gândire, astfel încât ea să lucreze lămuritor şi cuprinzător. Este important cu ce ochi citim. Dacă ochiul nostru este curat, lectura noastră va fi curată.” (Fragment din prefaţa făcută de D-l. Costion Nicolescu)

Puteţi vizualiza cartea în format electronic dând click pe linkul de mai jos:

marți, 20 octombrie 2015

ca de toamnă...

Music by 
Manos Achalinotopoulos







sâmbătă, 17 octombrie 2015

Trei DVD-uri/trei exerciții de reflecție propuse de ARTHOS



Previzualizaţi





1. PREDICA PREASFINȚITULUI LONGHIN

Preasfințitul Longhin (Părintele Mihail Jar) este în centrul unei mișcări duhovnicești importante și vii din Bucovina de Nord, Ucraina. PS Longhin este cunoscut și chiar mediatizat pentru salvarea a sute de copii orfani. Mai puțin căutate la noi sunt predicile sale puternice și revelatoare. Acest DVD redă predica din 7 iunie 2015, o predică ținută în limba română, fiind adăugată și o subtitrare. Filmul este relativ scurt, având aproximativ 20 de minute. Totuși, este un film complex și atent lucrat, imagini deosebite și inedite filmate la Mănăstirea Bănceni pun în lumină substanța cuvintelor unui părinte care a trăit suferința de mic, iar acum nu îi este teamă să mărturisească nici ce s-a întâmplat în comunism, nici ce se întâmplă acum în Ucraina.

Durată: 21 min
Coordonare: Părintele Ciprian Negreanu
Filmare: Alexandru Rădulescu
Montaj: Teofana Mateș
Ghid și translator: Victor Melnic
Subtitrare: Raluca Ghiță și Eliza Purcaru




2. SCHITUL „SFÂNTA XENIA”

Schitul „Sfânta Xenia” este un schit mai puțin cunoscut. Este un schit de maici ce aparține Mănăstirii Bănceni din Ucraina. La acest schit este casa în care se retrage Preasfințitul Longhin (Părintele Mihail Jar). DVD-ul de față vă propune o Liturghie integrală, slujba de hram din 6 iunie 2015, căci și la această dată este prăznuită Sfânta Xenia din Sankt Petersburg. Slujbele se țin de obicei în limba română, dar pentru acest hram slujba a fost atât în română, cât și în rusă, schitul fiind vizitat de numeroși credincioși ucraineni și ruși ce au venit pentru sfat și alinare în contextul dureros al confruntărilor armate. Corul cântă foarte frumos, iar predica ținută de PS Longhin este în rusă, fiind subtitrată în română. Cei din echipa Arthos care au înregistrat slujba au putut vedea oameni lăcrimând, oameni care poate nu au mai fost la biserică. Ei sunt sub greutatea încercării și au venit pentru cuvântul iubitor al PS Longhin care cere împăcare și care le descoperă cauza suferinței: „Am început să suferim, deoarece am început să ne urâm unul pe altul și să nu ne supunem Domnului Dumnezeu”.

Durată: 2 ore și 15 min
Coordonare: Părintele Ciprian Negreanu și Bogdan Herțeg
Filmare și fotografiere: Alexandru Rădulescu
Montaj: Teofana Mateș
Traducere: Victor Melnic și Tatiana Onilov





3. FILOSOFIE ȘI ATHOS

Acest film constă într-un interviu luat profesorului de filosofie Viorel Vizureanu. Prof. univ. dr. Viorel Vizureanu predă la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti. A fost colaborator al Radio România Cultural, realizând emisiuni de filosofie: Mediateca de filosofie, Invitatul special între 1991 și 1997. Dintre volumele publicate amintim: Descartes (Editura Paideia, Bucureşti, 2000), Proiecte filosofice ale Modernităţii (vol. I, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008), Repere clasice ale logicii româneşti (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013). Monahi din Athos au încurajat apropierea dintre redacția Arthos și acest profesor de filosofie, subliniind importanța unui interviu, fiindcă asemenea persoane merită a fi cunoscute și ascultate. Interviul, luat la Mănăstirea Vatoped, arată drumul parcurs de dl. Vizureanu dinspre explicația filosofică înspre trăirea ortodoxă. Sfântul Munte devine pentru profesorul atras de filosofia modernă un spațiu al convertirii neîncetate. Astfel, partea audio este secondată în acest film de filmări și imagini inedite din Athos. Imaginilor li s-a adăugat o patină a timpului, culoarea devenind tot mai vie pe parcursul filmului. Cu cât se clarifică înțelegerea, cu atât se clarifică și imaginea.

Durată: 40 min
Coordonare: Părintele Ciprian Negreanu
Filmare și fotografiere: Bogdan Herțeg și Horea Herțeg
Montaj: Teofana Mateș
Interviu: Bogdan Herțeg


joi, 15 octombrie 2015

Trăim în acest veac


Ne îngrozim de ruguri mai mult
decât de deșertul atomic
iată, nu, nu voi mai adăuga nimic
știți, fiecare, din orice parte a lumii,
de la război
au trecut doar treizeci de ani
-de nu s-ar mai naște din nou un dement-
nu, niciodată ura nu a avut
   atâtea tone de oțel și dinamită,
     atâtea inteligențe sublime,
nu, nu voi mai adăuga nimic
amar e paharul acesta.


Încetați să urâți,
veți muri înainte de-a ucide
   și vă veți îneca în sânge.
        Avem un singur chip tainic,
durerea tuturor ne doare,
nu lua harul din inimi,
ridică
   ceața
      din suflete,
vorbește,
         eternitate,
fiii tăi suntem, chiar de-am pierdut asemănarea.

II

La început părea doar
   un joc secret, o alchimie,
       numere magice am numit
           moartea din dragoste
                 a unui prinț trist.



III


Nu trebuie să fii profet ca să privești
în uzinele secrete ale lumii,
toți știm
că niciodată ura n-a fost mai bine înarmată.
Împărații Asiriei aveau tauri de bronz,
Regii nomazi ai tundrei
     ca un joc de artificii
          ca o mustrare
   brațele oboseau tăind capete
-erau numai brațe de om-
un viteaz putea apăra o țară.

Nu,
nu trebuie să fim profeți, nici să uităm
că trăim acest veac,

Nu voi înceta să scriu despre iubire
   chiar dacă o viață de cărți
       n-ar îmblînzi decât un singur om,
       n-ar umple de bucurie și speranță
       decât o singură noapte,
       n-ar face decât o singură clipă să șovăie
mânia.

Nu, ilustrissime doctor,
cel ce-ai creat dialectica
autor al didacticii răsturnate,
      răsturnate din nou.

Nu,
nu trebuie să fim profeți,
 nici să uităm că trăim acest veac.



Echilibru/foto:Ilinca Negreanu


Dăruiește-mi simțirea darurilor


Nu mai ești furat de frumusețea
           din afară,
căci taina sufletelor o întrece.

Moartea e o eroare,
     zăpadă de lepră
           ce cuprinde și îngheață,

și sângele se face atunci ca o cântare
și picăturile de sânge

ca o

apropiere
și câte răni atâtea ceruri...


autor Daniel Turcea/Cântarea Treptelor



Vedere din grotă/foto: Corina Negreanu


marți, 13 octombrie 2015

luni, 12 octombrie 2015

Primit și dat mai departe...

Am primit de la distinsul domn Claudiu Târziu și dau mai departe următorul mesaj ce conține un apel de solidaritate pentru însănătoșirea copilei Maria, fiica domnilor Maria și Răzvan Bucuroiu. Am rămas consternată să aflu că oameni care fac atâtea lucruri minunate cum e revista ,,Lumea Credinței” plus activitatea de la Televiziunea Română și foarte-foarte multe altele, au și duc o asemenea  grea  încercare în viață și, de viață. Tot  viața face să-i fi avut oaspeți la Cluj în vreo trei rânduri și vă asigur că sunt niște oameni prețioși și frumoși din toate punctele de vedere. N-am să uit niciodată SMS-ul surprinzător în care domnul Bucuroiu mă anunța că i s-a născut prunc pe lume, Maria. Simțeam în el atâta bucurie că, iată,  ajunsese până la noi. 
Nădăjduiesc în toată lucrarea bună și în redobândirea sănătății Mariei întru bucuria întregii familii! Dumnezeu să le dea putere și sănătate părinților pentru a-i fi aproape la greu, dar și la bine!
Doamne, ajută!

O cunosc pe Maria de cînd s-a născut. Părinţii ei îmi sînt prieteni şi de aceea ştiu că a venit în viaţa lor ca o lumină de Sus. Pînă la vîrsta de trei ani a avut o viaţă normală, fiind un copil frumos nu numai la chip sau la purtare, ci şi în toate poznele lui. Din cauze încă necunoscute, într-o zi din vara acestui an, Maria a intrat, fără de veste, în comă. După săptămîni de eforturi, medicii au readus-o printre ai ei. Dar boala aceea neidentificată a lăsat urme adînci. Părinţii ar vrea să o trateze, dar în România nu i se poate pune un diagnostic! Trebuie dusă la consult în străinătate, unde costurile sînt astronomice pentru un om obişnuit. De aceea, vă rog să daţi o mînă de ajutor pentru salvarea acestei fetiţe.
Redau mai jos mărturia tatălui ei, Răzvan Bucuroiu, directorul revistei „Lumea credinţei”, ca şi conturile  în care puteţi face donaţii. Precum spune şi Răzvan, solidaritatea face minuni. Fiţi părtaşi la această minune! Dumnezeu să vă răsplătească!
În dimineaţa zilei de joi 9 iulie, îngerul morţii şi-a întins larg aripile la noi în casă. A venit pe furiş şi s-a aplecat cu răsuflarea de gheaţă asupra Mariei, fetiţa noastră de trei ani. Ea dormea cu mama ei în pat. Nu se putea apăra, nu avea cum – e prea mică şi prea fragilă. Şi l-a urmat, pentru o vreme… Apoi a venit îngerul cel bun şi a spus: „Până aici! Copilul acesta nu pleacă, nu e ceasul lui!”. Defibrilatoarele şi-au descărcat voltajul pe pielea fină, arzând-o, adrenalina pompa energie, monitoarele s-au aprins ca la un semn şi au început să ţiuie, lacrimile şiroiau, Maria noastră părea acum că doarme. Şi, din acel moment, chiar dormea! Renăscută, adusă la viaţă a doua oară – dar din lacrimi şi din Duh.
Prieteni, vă spun asta din zbrobirea inimii de părinte şi nu din cărţi, nu din conferinţe, nu din pelerinaje, nu din mersul cuminte la biserică: Dumnezeu există! Iar El se vede limpede numai printre lacrimi, e drept. Şi mai ales, ajung să cred eu acum, printre lacrimile de părinte… Iarăşi vă spun că nu există trăire mai intensă, durere mai copleşitoare şi bucurie mai de negrăit decât cele legate de propriii copii, şi mai ales în situaţii ca acestea. Am hălăduit, la intervale de minute, în abisul disperării – acolo unde nu găseşti pe nimeni să te îndrume –, iar apoi am tâşnit pe culmile bucuriei şi ale recunoştinţei, unde Maica Domnului şi sfinţii noştri îţi sunt liman. Aşa am înţeles şi eu o expresie care mi se părea niţeluş forţată, când o citeam numai cu mintea odihnită de greul zilei: fericita întristare. Ce tainic, ce aproape îmi sună acum aceste cuvinte, imposibil de alăturat. Dar fericita întristare există, este de nepovestit, şi este un dar. Un dar de mare preţ, şi care cere, la rându-i, mare preţ!
Despre toate aceste trăiri în Domnul voi vorbi şi scrie pe larg, după ce balansul între viaţă şi cealaltă viaţă (nu vreau să spun „moarte”) se va fi oprit, după ce concluziile medicilor vor fi mai clare (acum – 20 iulie – e încă o nebuloasă totală ca diagnostic) şi după ce existenţa familiei noastre va fi fost aşezată pe un cu totul alt făgaş… Iar eu am împărtăşit durerea şi bucuria cu voi, marea noastră familie, că pe umărul altcuiva nu ai cum pune capul şi nici fericirea nu o poţi împărtăşi cu necunoscuţii. Comunitatea noastră, cercul nostru de prieteni, e mai unit ca niciodată, iar rugăciunea voastră am primit-o ca pe o uriaşă mângâiere. Aşa să vă răsplătească Dumnezeu ofranda!
Ţinem aproape, nu slăbim rugăciunea, păstrăm nădejdea, ne sunt copiii în viaţă!
Răzvan BUCUROIU
Conturile în care pot fi depuse sume de bănuți le găsiți în imaginea de mai jos: